-
Sărut mâna, doamnă Doctor!
O vorbă românească spune că cine nu are de lucru își face. Nu pot fi mai prejos decât vorbele cu tâlc, așa că hop și eu. Într-o noapte, pe drum fiind mă gândesc să meșteresc ceva la camion, că doar sunt meșter, ce pana mea Cum de regulă noaptea este întuneric beznă, iar noaptea
-
Ascultă manele sau mori
Graba cu care o anume parte a maselor populare i-au sărit în ajutor marelui mut, după povestea cu CCR plus celelalte, plus întoarcerea la popor, toată această degringoladă mi-a arătat, o dată în plus (de parcă mai era nevoie) cât de înrădăcinată e imaginea tătucului în conştiinţa colectivă, cât de tributari suntem, ca popor,
-
Despre turismul arădean. Cum „care turism arădean?”
Scriam, anul trecut, cu un optimism rezervat, despre o manifestare dedicată turismului arădean. Și spuneam, dacă îmi amintesc bine, că, în ciuda tuturor clevetitorilor, există potențial. Asta, în cazul în care oamenii din administrație vor face ceva în sensul prezervării și reparării edificiilor care făceau din fostul oraș Arad, mica Vienă. Nici măcar nu
-
Românul nu s-a născut poet. S-a născut miner. Și canibal
Au trecut douăzeci și opt de ani de la mineriadă. Peste un sfert de secol de la, probabil, cel mai odios moment postrevoluționar. Sunt răni adânci, însă cel mai rău e că, din păcate, nu am reușit, ca popor, să depășim acel moment. Momentul unei rupturi îngrozitoare. O fragmentare istorică. Suntem cel puțin la
-
Ce-aveți cu protestul? Dar cu legea? În general, ce-aveți în comun cu ceva?!
Să ne înțelegem. Nu de alta, dar eu nu mai înțeleg nimic din nimic. Se schimbă moda așa de repede, că nu mă mai prind? Am îmbătrânit așa de repede, că totul mi se pare aiurea, ca pensionarilor care nu suportă nici măcar un sunet, în afară de cele pe care le scot ei
-
Şobolanizarea Aradului – sau STAREA DE CIUMĂ sărbătorită non-stop
Romanul „Ciuma” al lui Albert Camus începe cu descrierea orașului Oran, în care mii de șobolani, inițial neobservați de populație, încep să moară în stradă. Catastrofa care urmează, deși pornită de la date reale, e o ficțiune existențialistă, autorul exagerând de dragul literaturii și al demonstrării ideii că nu avem niciun control asupra propriilor
-
Homeopatele și delirul românesc
Deseori citim o știre doar uitându-ne la fotografia ce însoțește articolul și exclamăm: Apocalipsă! Cei ce se încumetă să citească silabisind și titlul proclamă ferm: Sfârșitul lumii! Puțini sunt cei care chiar fac un exercițiu de a citi stirea în întregul ei. La fel și cu propunerea lui Adrian Wiener de a aduce modificări
-
Două fete, un pariu și de restul prostie criminală
Citesc și mă cutremur. Patru tineri au zburat cu mașina în lac. Doi dintre ei, băieții, au scăpat ca prin minune. Fetele n-au fost la fel de norocoase. Înțeleg că au făcut un fel de pariu, un fel de “daredevil”. Și l-au pierdut. Și au plătit cu viața. E o nenorocire uriașă, o
-
De ce naiba mai scriem?
Pe bune, de ce mai scriem? Am câteva motive pentru care nu mai merită să scriem, cel puțin nu noi, cei din presă/literatură/artă/combinații de câte trei, luate la fugă. Unu. Suntem prea mulți centri de influență. Așa că ne pierdem mesajul. Democratizarea aceasta a mesajului a născut câteva genii literare, și o infinitate de
-
Prilej de reflecție și MULȚUMIRI, pornind de la CAZUL unui om trimis să moară de un „medic” și salvat de un DOMN
Fără îndoială, venirea la Arad a domnului Mihai Fifor a marcat o pagină de succes în politica locală, un pas uriaș în planul carierei sale personale și un plus de imagine pozitivă pentru PSD. În ceea ce mă privește, am discutat o singură dată, mai pe larg, cu dl .MIHAI FIFOR și ne-am mai
-
După treizeci de ani
Acum treizeci de ani, spuneam adio liceului unde făcusem primii zece ani de școală. Pe vremea aceea, se numea Liceul Industrial numărul 12, înainte fusese „Miron Constantinescu”, iar și mai înainte se numise Olga Bancic. Nu prea auzisem, pe vremea aceea, numele original, și anume Ghiba Birta. Plecarea mea către un alt liceu
-
O altă boală inventată: PREMIILE… ca să mai facă sponsorul un ban grămadă
A înnebunit social media în ultimele două zile cu Olivia Steer și premiul dat și luat înapoi, la nu știu ce gală, la nu știu ce asociație care vinde frunze tăiate la cățelași drăgălași. E cu pro și e cu contra, că adică cum dai premiul, iei premiul, săraca Olivia, ba nu, ăștia sunt
-
SCRIITURĂ
Ideea e să scrii despre orice îţi trece prin cap. Să încerci să fii un Kerouac român. Sau un Tolstoi coreean. De sud. Dar tărâmul de basm pe care nu-l găseşti nici dacă bagi heroină, cele șase milioane jumate la întreţinere, pe rit vechi, lupta politică din satul ăsta de trei lei treizeci, de
-
Nume, dume şi renume
Una dintre cele mai ciudate situaţii din Românica este legată de nume. Cu cât mai ciudat numele, cu atât mai multe şanse are posesorul să-i meargă bine în viaţă. Un nume cât de cât normal poate să îţi asigure un trai eventual decent, dacă ai norocul să lucrezi, să zicem, sub umbrela unui Umbrărescu.
-
Întrebarea e: „Avem destul săpun?”
Deci, mă trezesc, îmi fac cafeaua, mormăi ceva aproape neinteligibil, mă întind (e ciudat, acum mă întind pe lăţime, nu se mai lungeşte nimic, god damn it). Căscând, dau drumul calculatorului, şi nu pe scări (puteam să spun că îl aprind, şi tot găseaţi ceva de comentat). Şi văd prin ştiristă, şi văd că
-
Plecați cu totul. Toți. Aceasta e soluția!
În 2012 când au fost inventate și date la consum cele trei majuscule KWJ, am fost convins de faptul că următorii ani vot fi în continuare pierduți. Adică vom fi nevoiți să trăim aproape degeaba. Sau să o facem pentru alții. Precum cobaii laboratoarelor. Nimic nu anunța că în România se va schimba orientarea
-
În apărarea cocalarului arădean
Ce îmi place enorm, e că noi, aici, încercăm să recreăm metropola. Nu putem s-o facem în ceea ce priveşte lăţimea străzilor, nici în ceea ce priveşte aducerea de nume mari ale…culturii (hai, să fiu blând, mâine-poimâine se opreşte căldura la bloc, pot şi eu să dau dovadă de milă). Aşa că neputinţa noastră
-
Cum să omori BĂTRÂNI în numele eficienței
Prinși în meandrele concretului de săptămâna trecută, între uimitoare dezvăluiri legate de activități ciudate, dar oarecum cunoscute de toată suflarea, ale unor procurori portocalii, eterna amenințare a frigului în apartamentele branșate la CET și căderea în dizgrația mediatică a unei (h)eroine locale, nu prea s-a observat o declarație a doamnei Christine Lagarde. Acuma, pentru
-
A fost odată un primar
Se întâmpla în vremea când cei care anul acesta își iau dreptul de vot ieșeau din maternități înfășurați în așa fel încât doar năsucurile li se vedeau, iar gălăgia lor înlătura orice dubiu cu privire la conținutul dinăuntrul păturicilor pufoase. Se termina deci, cel de-al doilea mileniu când, în ciuda unui trend constant ascendent
-
Dialog
– încercare imaginativă de a ieși de sub puterea diabolică a unei sărbători importate – Ea: Dragă, trebuie să-ți spun ceva… El: (tăcere curioasă) Ea: Știi… Sunt îndrăgostită. El: (tăcere suspicioasa) Ea: Nu, nu de tine. El: ( tăcere dezamăgită) Ea: Da… Dar nu-mi pare rău! El: (tăcere acuzatoare) Ea:
Ultimele comentarii