-
Homeopatele și delirul românesc
Deseori citim o știre doar uitându-ne la fotografia ce însoțește articolul și exclamăm: Apocalipsă! Cei ce se încumetă să citească silabisind și titlul proclamă ferm: Sfârșitul lumii! Puțini sunt cei care chiar fac un exercițiu de a citi stirea în întregul ei. La fel și cu propunerea lui Adrian Wiener de a aduce modificări
-
Două fete, un pariu și de restul prostie criminală
Citesc și mă cutremur. Patru tineri au zburat cu mașina în lac. Doi dintre ei, băieții, au scăpat ca prin minune. Fetele n-au fost la fel de norocoase. Înțeleg că au făcut un fel de pariu, un fel de “daredevil”. Și l-au pierdut. Și au plătit cu viața. E o nenorocire uriașă, o
-
De ce naiba mai scriem?
Pe bune, de ce mai scriem? Am câteva motive pentru care nu mai merită să scriem, cel puțin nu noi, cei din presă/literatură/artă/combinații de câte trei, luate la fugă. Unu. Suntem prea mulți centri de influență. Așa că ne pierdem mesajul. Democratizarea aceasta a mesajului a născut câteva genii literare, și o infinitate de
-
Prilej de reflecție și MULȚUMIRI, pornind de la CAZUL unui om trimis să moară de un „medic” și salvat de un DOMN
Fără îndoială, venirea la Arad a domnului Mihai Fifor a marcat o pagină de succes în politica locală, un pas uriaș în planul carierei sale personale și un plus de imagine pozitivă pentru PSD. În ceea ce mă privește, am discutat o singură dată, mai pe larg, cu dl .MIHAI FIFOR și ne-am mai
-
După treizeci de ani
Acum treizeci de ani, spuneam adio liceului unde făcusem primii zece ani de școală. Pe vremea aceea, se numea Liceul Industrial numărul 12, înainte fusese „Miron Constantinescu”, iar și mai înainte se numise Olga Bancic. Nu prea auzisem, pe vremea aceea, numele original, și anume Ghiba Birta. Plecarea mea către un alt liceu
-
O altă boală inventată: PREMIILE… ca să mai facă sponsorul un ban grămadă
A înnebunit social media în ultimele două zile cu Olivia Steer și premiul dat și luat înapoi, la nu știu ce gală, la nu știu ce asociație care vinde frunze tăiate la cățelași drăgălași. E cu pro și e cu contra, că adică cum dai premiul, iei premiul, săraca Olivia, ba nu, ăștia sunt
-
SCRIITURĂ
Ideea e să scrii despre orice îţi trece prin cap. Să încerci să fii un Kerouac român. Sau un Tolstoi coreean. De sud. Dar tărâmul de basm pe care nu-l găseşti nici dacă bagi heroină, cele șase milioane jumate la întreţinere, pe rit vechi, lupta politică din satul ăsta de trei lei treizeci, de
-
Nume, dume şi renume
Una dintre cele mai ciudate situaţii din Românica este legată de nume. Cu cât mai ciudat numele, cu atât mai multe şanse are posesorul să-i meargă bine în viaţă. Un nume cât de cât normal poate să îţi asigure un trai eventual decent, dacă ai norocul să lucrezi, să zicem, sub umbrela unui Umbrărescu.
-
Întrebarea e: „Avem destul săpun?”
Deci, mă trezesc, îmi fac cafeaua, mormăi ceva aproape neinteligibil, mă întind (e ciudat, acum mă întind pe lăţime, nu se mai lungeşte nimic, god damn it). Căscând, dau drumul calculatorului, şi nu pe scări (puteam să spun că îl aprind, şi tot găseaţi ceva de comentat). Şi văd prin ştiristă, şi văd că
-
Plecați cu totul. Toți. Aceasta e soluția!
În 2012 când au fost inventate și date la consum cele trei majuscule KWJ, am fost convins de faptul că următorii ani vot fi în continuare pierduți. Adică vom fi nevoiți să trăim aproape degeaba. Sau să o facem pentru alții. Precum cobaii laboratoarelor. Nimic nu anunța că în România se va schimba orientarea
-
În apărarea cocalarului arădean
Ce îmi place enorm, e că noi, aici, încercăm să recreăm metropola. Nu putem s-o facem în ceea ce priveşte lăţimea străzilor, nici în ceea ce priveşte aducerea de nume mari ale…culturii (hai, să fiu blând, mâine-poimâine se opreşte căldura la bloc, pot şi eu să dau dovadă de milă). Aşa că neputinţa noastră
-
Cum să omori BĂTRÂNI în numele eficienței
Prinși în meandrele concretului de săptămâna trecută, între uimitoare dezvăluiri legate de activități ciudate, dar oarecum cunoscute de toată suflarea, ale unor procurori portocalii, eterna amenințare a frigului în apartamentele branșate la CET și căderea în dizgrația mediatică a unei (h)eroine locale, nu prea s-a observat o declarație a doamnei Christine Lagarde. Acuma, pentru
-
A fost odată un primar
Se întâmpla în vremea când cei care anul acesta își iau dreptul de vot ieșeau din maternități înfășurați în așa fel încât doar năsucurile li se vedeau, iar gălăgia lor înlătura orice dubiu cu privire la conținutul dinăuntrul păturicilor pufoase. Se termina deci, cel de-al doilea mileniu când, în ciuda unui trend constant ascendent
-
Dialog
– încercare imaginativă de a ieși de sub puterea diabolică a unei sărbători importate – Ea: Dragă, trebuie să-ți spun ceva… El: (tăcere curioasă) Ea: Știi… Sunt îndrăgostită. El: (tăcere suspicioasa) Ea: Nu, nu de tine. El: ( tăcere dezamăgită) Ea: Da… Dar nu-mi pare rău! El: (tăcere acuzatoare) Ea:
-
Houston we have a problem. A major one!
Spun, nu urlu, deşi starea interioară e una de revoltă… poate împotriva vremurilor pe care le trăim, în care baza, fundamentul culturii generale a „maselor” ar trebui (poate) să fie cimentată de elementul educaţional venit de SUS. Că media e varză nu e o surpriză, nici că acei care remarcă şi conştientizează fenomenul, bombăne
-
Către o nouă estetică
Se spune că occidentalizarea a adus o schimbare majoră în bine. Cruzimea de care dau dovadă oamenii e mult diluată. Prin educaţie, printr-o forţă coercitivă inteligent aplicată, prin relaţionarea la valori cum ar fi binele, onoarea, comunitatea, grija faţă de ceilalţi. Adevărul e mult diferit, după părerea mea. A redistribui violenţa, din plan real
-
Arta ca pretext că ești o zdreanță (sigur l-ați văzut pe Zdreanță!)
Adică, să fiu mai exact: arta e folosită ca scuză. Şi nu la „modul Nero” – am ars oraşul, fug creştinii şi fuck creştinele, cu poalele în cap şi năframa pe figură. Nu, nici vorbă. E scuza aceea lamentabilă, cum că artistului i se iartă orice. Exemple ar fi o tonă, dar ce mă
-
[PESIMISTUL DE SERVICIU] Băi, voi sunteți nebuni?
Întrebarea din titlu nu pare a fi agresivă – ea este agresivă. Și se poate continua cu: aveți de gând să încheiați? Nu vă sunt de ajuns cei aproape 30 ani?! Chiar așa. Oare mai putem să ne așteptăm la ceva bun? Eu, pe baza experienței acumulate spun răspicat: NU cu oamenii pe care
-
La vremuri noi, tot noi!
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândeam la anul 2018 speram la altceva. Am sperat, la fel ca mulți alți români din țară sau de aiurea, că vremurile, dacă nu se schimbă în bine, măcar rămân constant de proaste sau grele. Am sperat că la întoarcerea în țară, orice român de
-
Avem o Poliție Locală. Cum o curățăm?
Adevărul e că să fii ziarist, e o chestie. Trebuie să ai cultură generală, să fi citit ceva la viața ta, să ai fler, nas de detectiv, bile la cârnați când te iei de mai-marii zilei, inteligență peste medie și talent la scris. De ce credeți că în Arad, ca peste tot de altfel,
Ultimele comentarii