joi, septembrie 29, 2022

teza de doctorat

Teza de DOCTORAT a pianistei Georgiana Teohari-Vidican a impresionat comisia Universității din Timișoara prin ACURATEȚE și ORIGINALITATE… pentru că „Tradiția nu presupune cultivarea cenușei,...

În sala Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității de Vest din Timișoara destinată susținerii tezelor de doctorat, în fața unei comisii de specialiști incontestabili în domeniul managementului și a unei asistențe de calitate („numeroase pentru acest gen de evenimente” - am înțeles de la membrii comisiei), Georgiana Teohari-Vidican și-a susținut disertația al cărui conținut îl prezentăm mai jos, considerând, la un loc cu onor-comisia, această contribuție la managementul orchestrelor simfonice, drept una extrem de valoroasă – mai cu seamă că indicele ei de originalitate este de 96% (procentul a fost obținut ca urmare a trecerii prin programul internațional antiplagiat, iar diferența de 4 procente o reprezintă citarea exactă a surselor).
- Advertisement -spot_img

Latest News

00:11:29

UTA a pășit cu dreptul în noua ediție a Cupei României: 1-0 cu liderul seriei a 8-a Ligii a III-a, Foresta Suceava

Miercuri, 28 septembrie 2022, de la ora 16,00, UTA a pășit cu dreptul în noua ediție a Cupei României...
- Advertisement -spot_img