Tânărul PISTOLAR Luca JOLDEA a stabilit un record personal la turneul din Germania

luca joldea germania
Distribuie:

 

Pistolarul Luca Joldea, speranţă a tirului românesc, a participat zilele trecute la un puternic concurs internaţional de la Munchen. Însoţit de antrenorul Gheorghe Pop, sportivul de la CSM Arad s-a remarcat în proba de pistol aer comprimat a juniorilor I (n.n. deşi este mai mic ca şi vârstă). La turneul din Germania, unul la care concurenţa e foarte acerbă, România a avut o delegaţie selectă, din care nu au lipsit componenţii lotului olimpic, cu Laura Coman – deja calificată pentru Tokyo 2020 – sau Alin Moldoveanu în prim-plan, ambii concurenţi în proba de puşcă. Arădeanul Joldea a stabilit chiar un record personal în calificări, cu 578 de puncte, accesând în finală de pe locul 2! În ultimul act a fost primul după 12 focuri, dar apoi a prins o serie mai slabă şi a încheiat pe un loc bun, 5. Reamintim că Federaţia Română de Tir Sportiv e condusă de arădeanca Lucia Mihalache, director al CSM Arad.

Joldea şi Haristiade, la Europene!

O altă veste bună este aceea că Aradul va avea doi pistolari la Europenele de la Wroclaw (Polonia), din perioada 23 februarie – 2 martie. Luca Joldea (foto, alături de Roxana Bonte şi Antonia Bălan, alte două speranţe ale tirului românesc) şi Daria Haristiade, ambii legitimaţi la CSM, vor concura la importanta competiţie continentală, cu speranţa de a face o figură cât mai frumoasă. Până atunci însă urmează finala Campionatului Naţional de aer comprimat de la Bucureşti, în 6-9 februarie rezervată pentru juniori şi în perioada 10-13 februarie pentru seniori.

Două podiumuri, la ultima etapă

Într-o repetiţie utilă pentru finală, pistolarii CSM-ului au concurat în weekend, tot în capitală, la etapa a şasea (ultima) din CN, cu antrenoarea Monica Toth coordonatoare a delegaţiei arădene.

Iată şi rezultatele consemnate: Daria Haristiade, locul 1 la junioare, Alesia Vlai, locul 6 junioare, Iulia Bagi, locul 7 junioare; Alexandra Buda, locul 2 tineret; Mădălina Matecaş, locul 7 senioare, Laura Ignat, locul 8 senioare; Ion Joldea, locul 5 seniori.

Categorie: Sport
Etichete: csm arad, luca joldea, monica toth, tir, tokyo
Distribuie:
Articolul anterior
VEZI cele mai importante evenimente în 2020 la Centrul expozițional Expo Arad
Articolul următor
Percheziții la PEREGU MIC, în baza unui ORDIN EUROPEAN DE ANCHETĂ privind FURTURI de pe teritoriul Ungariei și BRACONAJ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…