Te-ai săturat de gunoaie? Du-te pe ȘTRAND! În marea sa mărinimie, primarul îți dă 4 zile de acces gratuit…

strandul neptun
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

4 zile de acces gratuit pe Ştrandul Neptun

Sute de arădeni au profitat de faptul că Ştrandul Neptun şi-a deschis mai devreme decât de obicei porţile şi au petrecut prima zi din noul sezon estival pe cel mai mare ştrand din ţară.

Administraţia bazei de agrement a decis ca în acest an, sezonul estival să fie inaugurat ceva mai devreme decât spunea tradiţia, respectiv ziua de 1 mai. Veştile sunt cu atât mai bune cu cât accesul va fi gratuit în  toate cele patru zile ale acestei minivacanţe.

Dacă în prima zi numai o parte dintre agenţii comerciali au fost pregătiţi pentru a-şi primi clienţii, până la jumătatea lunii zona comercială se va reanima prin deschiderea mai multor terase.

Ştrandul Arad are un complex de agrement cu cinci bazine: unul de înot, unul pentru adulţi şi trei cu apă termală pentru copii şi tobogan acvatic şi un  al doilea complex cu 3 bazine din care 2 pentru copii si unul pentru inot, locuri pentru joacă şi  331 de căsuţe de agrement.

La capitolul noutăţi menţionăm modernizarea celor două corpuri de clădire  A şi B,  investiţie care se ridică la peste 770.237 lei. Corpurile de cabine au fost reamenajate astfel încât pe lângă garderobe există grupuri sanitare și o zonă cu casete de valori. De asemenea cabinele au fost dotate cu sisteme de supraveghere video exterioare. În acest moment cele 119 cabine moderne aşteaptă să fie închiriate.

Până la deschiderea oficială a ştrandului, s-a mai reuşit refacerea în totalitate a bazinului mare în codiţiile în care aici vor fi amplasate până la jumătatea lunii iulie alte trei tobogane. De asemenea s-au executat lucrări de  supraînsămânţare a  gazonului şi s-au aplicat tratamente cu insecticide pentru combaterea căpuşelor.

Cu o suprafaţă de peste 20 de hectare de verdeaţă, ştrandul Neptun de pe malul Mureşului este al doilea ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare. Lucrările de construcţie au fost demarate la sfârşitul anilor 1960, iar de atunci şi până în prezent generaţii înregi de arădeni au ales ca cel puţin la sfârşit de săptămână să petreacă, câteva ore relxante în mijlocul naturii.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Arad

Categorie: Știri
Etichete: 1 mai, liber, primaria arad, stiri arad, strandul neptun
Distribuie:
Articolul anterior
UTA a învins la Uricani după ce gazdele au primit două lovituri de pe punctul cu var
Articolul următor
Ancuța Stoenescu – unica și greu egalabila stea care a strălucit la Arad – și-a adjudecat al 12-lea titlu de CAMPIOANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie