SPORTURI

[TENIS] Marius Copil a abandonat în semifinalele turneului de la Nottingham din cauza unor probleme la umăr

 

Tenismanul arădean Marius Copil, aflat pe locul 91 în clasamentul mondial şi cap de serie numărul 2, a abandonat  în partida din semifinalele turneului challenger de la Nottingham, din Marea Britanie, desfăşurat pe iarbă şi dotat cu premii în valoare de 127.000 de euro. Marius Copil s-a retras la scorul de 6-7 (4), 0-1 al meciului cu israelianul Dudi Sela, locul 98 ATP şi al treilea favorit al competiţiei.
Pentru prezenţa în penultimul act al competiției, arădeanul va încasa un cec în valoare de 6.370 de euro şi 45 de puncte în ierarhia mondială.
În ultimul act al competiţiei, Sela îl va întâlni pe favoritul numărul 4, Thomas Fabbiano (locul 103 ATP), care a dispus în semifinale de australianul Samuel Groth (240 ATP), scor 6-4, 6-3. Dudi Sela, are părinți de origine română, dar s-a născut în Israel la Kiryat Shmonna, a fost în România o singură dată cu prilejul unui meci. Părinții lui, Anca și Mihai Sălăjan, au deveni Sela. Dudi vrea să-și obțină cetățenia română.

Revenind la Marius, acesta a încearcă ultimele teste oficiale în astfel de turnee înaintea participării la Wimbledon 3-9 iulie, unde este pe tabloul principal pentru al doilea an consecutiv.

„Din păcate atât a rezistat umărul meu și a trebuit să mă retrag”, a precizat Marius Copil pe pagina personală.

Cosmin Gherman, 18 iunie 2017 12:12