ȘTIRI

Țigări de contrabandă confiscate la Săvârșin

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – Inspectoratul de Poliție Județean Arad]

Polițiștii Secției Rurale nr. 8 Săvârșin cercetează un bărbat pentru contrabandă cu țigarete netimbrate.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat în trafic, pe D.N. 7, un bărbat de 39 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism pe raza aceleiași localități. În urma controlului autoturismului, au fost depistate 1.340 țigarete netimbrate și timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă.

Întreaga cantitate de țigarete a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Critic Arad, 28 noiembrie 2017 10:56

Tigari-Savarsin-2Tigari-Savarsin-1-1