Se schimbă esenţa societăţii capitaliste de consum? Liderii lumii au descoperit un nou model de democraţie, elitistă, participativă ori limitativă? Şi, ca o consecinţă, se modifică modul de a face politică? Aşa se pare. Se experimentează! America e în flăcări, Uniunea Europeană în fierbere iar Turcia într-un război fierbinte.
Înainte de alegeri (19 octombrie 2016), în această publicaţie, într-o analiză, motivând opţiunea mea pentru alegerea lui Donald Trump ca Preşedinte al Statelor Unite ale Americii, la sfârşit scriam: Mai reţin o ultimă declaraţia a sa, de acum vreo două luni, când Trump afirma: „Dacă devin preşedinte am să schimb complet modul de a face politică, pe care o face USA de peste 150 de ani”.
Dacă Uniunea Europeană, era atentă la enunţurile candidatului Trump, care, avertiza că: „nu va mai fi garanția unei protecții automate din partea Statelor Unite față de țările membre ale NATO”; „SUA nu pot fi jandarmul lumii. SUA nu îşi pot permite să apere Japonia, japonezii trebuie să contribuie şi ei, China ar trebui sa se ocupe de ameninţarea nucleară nord-coreeană”; şi nu apreciau uşuratic, făcând haz, de aserţiunile acestuia, realizau ce urmează. Ei se complăceau în acuze, formale, fie de viziuni dictatoriale, totalitare sau variante ale expresiei extremei drepte. Adepţii acestor atitudini, deşi docţi, futurologi, vizionari democraţi s-au dovedit a fi depăşiţi de evoluţia lumii. Şi nu pentru prima dată. Nu au realizat că societăţile deschise sunt pe cale a eşua. Naţiunile vor redeveni motorul dezvoltării social-economice. Nu naţiunile vechi, constituite pe baze etnice, religioase ori funcţie de culoarea pielii, ci naţiunile teritoriale, existente într-un areal terestru compact. După acest model noul Preşedinte Donald John Trump, doreşte să construiască o Americă a americanilor!
Oi fi vreun vizionar, de intuiam ce doreşte noul Preşedinte SUA? Nici vorbă! Dar ştiu ce vor americanii – pe care i-am întrebat direct. Mi-au confiat motivul alegerii lui: „victoria lui Donald Trump nu spune altceva decât că majoritatea democratică a americanilor nu doreşte nici eliminarea Creştinismului din societate, nici „căsătorii” homosexuale, nici „discriminare pozitivă” pentru minorităţi, nici imigraţie necontrolată strict, nici corectitudine politică, nici ca SUA să poarte războaie care nu sunt ale sale prin toată lumea. Victoria lui Donald Trump este votul unei Americi care se încăpăţânează să nu capituleze în faţa unei monstruozităţi ideologice: fascisto-bolşevismul progresist. Acest fascism progresist este ideologia ce tinde să devină dominantă şi în Uniunea Europeană. El pretinde atotputernicia Statului, care poate redefini realităţi: cum ar fi viaţa, moartea, familia, căsătoria, normalitatea.” Am citat, din nou, opinia unui româno-american onest, din clasa mijlocie.
Cu toate acestea, grupările anarhice ale „societăţii deschise” ale lui Soros, nu cedează puterea, îl contestă pe noul Preşedinte, dând foc unei părţi a Americii! Susţinătorii lui Trump, cer şi ei arestarea şi inculparea federală a lui George Soros, pentru finanţarea grupărilor teroriste. (Foto)
Mişcările nu-l împiedecă pe Preşedintele Trump să-şi formeze echipa, cu care va conduce cel mai important stat al lumii, Statele Unite ale Americii.
Cam târziu, află şi Europa, că Preşedintele Trump – „a devenit foarte repede favoritul Americii adevărate – a muncitorilor, fermierilor și clasei medii…” – aşa cum afirmă media europeană. Numai că în favoarea acestuia, înainte de alegeri, pledau doar Vladimir Putin, premierul Viktor Orban, Marine Le Pen, preşedintele Frontului National din Franţa, sau Nigel Farage, fostul lider al UKIP, care au previzionat eşecul Establishment-ului. Iar după victorie, tot aceştia au fost primii care l-au felicitat. Consecinţele gestului, sigur le vor fi favorabile lor şi ţărilor lor.
Primele semnale sunt deja vizibile. Preşedintele ales, Trump, apreciază că Nigel Farage, fostul lider al United Kingdom Independence Party – UKIP, principal promotor al Brexitului, „ar face o treabă fantastică dacă ar fi numit ambasador al Marii Britanii în SUA și că mulți oameni s-ar bucura”. Acesta fiind primul politician din afara SUA cu care Trump s-a întâlnit în calitate de Preşedinte ales. Premierul Teresa May – a declinat recomandarea.
Este semnificativă, recompensa acordată premierului ungur Victor Orban, pentru susţinerea sa, căruia i-a promis, că îi este rezervată prima vizită oficială a unui lider dintr-o ţară europeană. Nu e puţin lucru! O perspectivă OK pentru viitor!
Să nu omit afrontul explicit a lui Trump adus Administraţiei Obama, acuzând-o de escaladarea războiului din Siria, de acutizarea divergenţelor cu Rusia, acţiuni considerate inoportune, promiţând că, personal va găsi o cale de pace negociată cu rivalul etern. Cu această monedă se achită Preşedintele Trump, faţă de susţinerea explicită a Ţarului Putin, în campania electorală.
În atare situaţie, Uniunea Europeană, care a susţinut-o pe Hillary Clinton, cum se simte? Regretă că au pariat pe un cal şchiop, ce nu putea ajunge primul la potou? Dar ce pot face, care este soluţia? Cine îi apără? Că vin ruşii! Preşedintele Trump le-a spus-o clar: „vreţi să vă apărăm? Plătiţi”! Stabilitatea Uniunii e precară.
Mai mulţi lideri europeni l-au felicitat pe Donald Trump, precum Federica Mogherinii, Marian Rajoy, Angela Merkel sau Martin Schultz, mai mult protocolar, dar sunt şi dezamăgiţi precum Vicecancelarul german Sigmar Gabriel, care îl califică ca fiind: „pionierul unei noi mişcări internaţionale autoritariste si şoviniste (…) Ţara noastră şi Europa trebuie să se schimbe dacă vrem să contracaram această mişcare internaţională autoritaristă.”
Nici NATO nu se simte foarte bine. Apar opinii diferite, chiar disensiuni în strategia de apărare a Europei. Sigur cunoaşteţi eşecul flotei Mării Negre, avansat de strategul de la Cotroceni, de care au râs şi prietenii. NATO îşi pierde din consistenţă. Un caz fără precedent: ofiţer doctor NATO, de cetăţenie cehă, locotenent-colonelul Marek Obrtel returnează medaliile primite, acuzând trupele NATO de genocid împotriva sârbilor din Kosovo şi numirea ca funcţionari oficiali pe baronii drogurilor, în aşa-numitul stat Kosovo. Oare, NATO să-şi fi pierdut scopul defensiv? Aşa pare!
Culmea! Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, declară într-un interviu pentru Euronews că Europa nu-şi poate asigura securitatea fără ajutorul Rusiei. Păi, nu Rusia e duşmanul, cum spun americanii? Uniunea Europeană este în fierbere. Nu intuiesc următorii paşi ai lui Trump. Opinia unor liderii UE, văd acum, ca oportun, ar fi un dialog cu Rusia, de pe poziţii egale, contrar opiniei preşedintelui american, Barack Obama, care pleda pentru confruntare şi escaladarea înarmării în Europa. „Fără Rusia nu putem vorbi despre o arhitectură de securitate în Europa.” – a menţionat liderul de la Bruxelles.
Europa, Uniunea Europeană este în fierbere şi datorită eşecului tratativelor cu Turcia. UE nu a acordat liberă circulaţie turcilor prin Europa, de la 1 octombrie a.c., cum solicita preşedintele Erdogan, dimpotrivă negocierile s-au sistat, existând pericolul iminent, ca lagărelor de refugiaţi musulmani din Turcia, să li se deschidă porţile spre Europa! Criza refugiaţilor nu poate fi rezolvată fără Turcia iar drepturile omului, după aprecierile UE sunt frecvent încălcate. Sunt arestaţi şi închişi zeci de ziarişti străini, corespondenţi ai unor trusturi de presă occidentale, precum Vocea Americii, The Associated Press, BBC, instituţii media turceşti desfiinţate, şi continuă cu arestări ale „rămăşiţelor” din puciul eşuat din 15 iulie împotriva lui Erdogan. Acolo este război adevărat! Lupta pentru Alep a devenit crâncenă iar protejaţii Statelor Unite pierd, în favoarea lui Assad, sprijinit de ruşi.
O asemenea situaţie geopolitică, atât de complexă nu a mai cunoscut Europa. Nu m-am referit la alte pericolele reale, ca cele teroriste, la tendinţele de expansiune ale Rusiei, la menţinerea stării de „nici pace nici război”, incertitudinile funcţionării scutului de apărare al NATO. (Secretarul general NATO: „dacă va câştiga (Trump) are de gând să renunţe la angajamente pe care SUA şi le-au asumat în cadrul NATO, inclusiv aceea de a apăra membri ai Alianţei în caz de atac?” – se întreabă aproape disperat Stoltenberg. Şi acestea sunt probleme reale, momentan fără soluţii reale.
Aş fi vrut să fac referire, tangenţial, şi la „teatrul de operaţii” numit România. Să evidenţiez vreun aport pozitiv la situaţia dificilă a Uniunii Europene, mai ales că azi a avut loc Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Ştiţi care a fost Ordinea de zi? Vă spun eu: Adoptarea unei Strategii pe termen mediu şi lung privind relaţia României cu Republica Moldova.
Aşa ceva! Nu se poate! Vrem să ocupăm Moldova? Vai, vai, vai ….
