Todea:„Băieții au dat dovadă de caracter și unitate”. Se conturează un nou cuplu de atacanți, Curtuiuș – Florea

curtuius 3
Distribuie:

 

Echipa UTA s-a impus la Brăila, după un meci nebun, cu scorul de 4 – 3. E adevărat că arădenii au primit iar multe goluri,  atât din faze fixe cât și din acțiune, dar au reușit să înscrie cu unul în plus. În atac se conturează cuplul de jucători Curtuiuș – Florea, care, împreună, se simt foarte bine în iarbă.

„Mă așteptam să fie așa, Brăila, până acum, a marcat multe goluri , dar a și primit multe. Meciul a fost spectaculos, l-am controlat în mare măsură, dar, pe niște desincronizări și greșeli ale noastre, am primit goluri și am băgat adversarul în joc. Mai ales, la 2-0 pentru noi, ne-au egalat nepermis de ușor. Au intrat cu moral bun în repriza secundă, au marcat din nou, dar am fost destul de puternici și am reușit să întoarcem din nou rezultatul. Băieții au dat dovadă de caracter și unitate”, a punctat antrenorul principal Cristi Todea.
„La Brăila, pot spune că, am trecut prin toate stările posibile. Am controlat începutul de joc, am condus cu 2-0, iar, în câteva minute, ne-am trezit egalați. Din fericire, acum am avut un procent bun de fructificare a ocaziilor, iar asta a făcut diferența la final, pe lângă determinarea și experiența jucătorilor care au muncit extraordinar. Pentru privitori a fost un meci frumos, cu de toate, iar pentru noi este o gură de oxigen în ceea ce privește situația din clasament. Am avut realizări, dar ele au venit la capătul muncii și determinării extraordinare din partea băieților, așa că ei merita toate felicitările”, a precizat Florea.

A fost a doua ”dublă” în campionat pentru Daniel Florea, care a ajuns la cota 5 în topul marcatorilor. Fotbalistul, care a reușit două goluri pentru UTA și în Cupa României, a fost decisiv în meciul de la Brăila.
Cu ocazia partidei de la Brăila, Marius Curtuiuș (foto) a ajuns și el să aibă șapte goluri marcate pentru UTA (cinci în campionat și două în Cupa României). La Brăila a făcut din nou pereche în atac cu Daniel Florea și s-au înțeles excelent. La golul doi, Florea i-a scos mingea în spate lui Curtuiuș, iar acesta a înscris din voleu, la colțul scurt. În repriza secundă, s-au inversat rolurile, Curtuiuș a scăpat pe contraatac și l-a găsit excelent cu o centrare pe jos pe Florea, care a pus latul pentru golul trei al roș-albilor.
Referitor la partida de ieri, Curtuiuș a declarat că „a fost un meci greu, Brăila fiind o echipă bună, în special când joacă acasă. Noi am început bine, am reușit să avem 2-0, dar am cedat inițiativa și le-am permis să egaleze. Am luptat și am revenit în avantaj, care s-a dovedit a fi decisiv până la urmă.”
În runda următoare, la Şiria, poposesc alb-violeții de la FC Argeș.

Categorie: Sport
Etichete: Arad, Brăila, cristi todea, daniel florea, fc argeș, marius curtuius, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Aeroportul Arad și Zona Liberă Curtici au fost temele discuțiilor din ziua a șaptea a vizitei în provincia Hainan
Articolul următor
La Filarmonica Arad continuă seria concertelor simfonice de excepție, joi, 23 noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…