Trei spectacole de excepție vor avea premiera în luna decembrie, pe scena Teatrului Național din Timișoara

teatrul-national-timisoara
Distribuie:

Teatrul Național din Timișoara a pus în vânzare biletele pentru cele trei spectacole ale căror premiere vor avea loc în luna decembrie, ca un preambul spectacologic care dă măsura teatrului ca voce a societății: CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA de I.L. Caragiale, regia artistică Felix Alexa (1 decembrie, 13 decembrie, Sala Mare), AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia (13 și 14 decembrie, Studio UȚU) și BREAKING NEWS, scenariu după I.L. Caragiale, regia artistică Mihaela Lichiardopol (20 și 21 decembrie, Studio UȚU).

Cu ocazia Zilei Naționale a României, joi, 1 decembrie 2022, de la ora 19:00, Sala Mare a Teatrului Național va găzdui premiera spectacolului CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA de I.L. Caragiale, spectacol semnat de cunoscutul regizor Felix Alexa, în cadrul programului CelebrART.

Spectacolul, trecut prin filtrul inteligenței și al umorului abraziv al creatorului său, recuperează acest text clasic – o bijuterie dramaturgică exploatată de obicei în aceeași cheie cu celelalte piese ale lui Caragiale – în modernitatea lui extremă, în valențele teatrului absurd de la care se va reclama, un secol mai târziu, Eugène Ionesco, de pildă.

Felix Alexa este un prolific regizor și pedagog de teatru.

A montat în teatre și a predat în universități din toată lumea (Paris, Zagreb, Seul, Beijing, Shanghai, New Delhi, Singapore sau Sidney). Experiența sa poartă amprenta marelui regizor Peter Brook, cu care a colaborat timp de un an. De asemenea, spectacolul aduce pe scenă o distribuție de excepție: Claudia Ieremia și Ion Rizea în celebrele roluri ale Efimiței și Leonida, Matei Chioariu și Alina Ilea în rolul Saftei și în cel al lui Mițu, prima nevastă.

Următoarea reprezentație a spectacolului este programată marți, 13 decembrie.

Tot marți, 13 decembrie 2022, de la ora 19:00, la Studio UȚU va avea loc premiera spectacolului AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov, în cadrul programului Clasic Contemporan.

Așa cum declara autoarea, textul cercetează un fond emoțional comun legat de anii de școală. Un spectacol despre memoria afectivă, despre emoții, despre cuvinte, întâlniri și sentimente care modelează caractere și destine, dar și despre experiențe care ar putea deveni un teren de comunicare comun pentru generația părinților și cea a copiilor lor.

Spectacolul este semnat de regizorul Naționalului timișorean, bine-cunoscut publicului prin spectacolele sale, Ion-Ardeal Ieremia.

Distribuția aduce în fața publicului doi tineri și talentați actori ai trupei Teatrului Național, Alina
Spiridon și Darius Zet. Scenografia este semnată de Inocențiu Ieremia, iar sound-design-ul
spectacolului aparține muzicianului Horea Crișovan.

Următoarea reprezentație a spectacolului este programată miercuri, 14 decembrie.

Pentru că anul acesta s-au împlinit 170 de ani de la nașterea marelui scriitor, Teatrul Național din Timișoara încheie anul 2022 cu încă o reverență adusă lui Caragiale, în cadrul programului CelebrART.

Astfel, vineri, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Studio UȚU are loc premiera spectacolului BREAKING NEWS, un scenariu semnat de Mihaela Lichiardopol. Regizoarea Teatrului Național a concentrat decupajele din proza lui Caragiale în jurul unui subiect care – la fel ca majoritatea „țintelor” umorului lui Caragiale – nu s-a perimat și nici nu s-a rafinat prea mult în ultimul veac: mass-media.

Regizoarea subliniază, în siajul lui Caragiale, efectul „spontan, isteric” al unei prese care pare la fel de determinată în efortul de a declanșa emoția, atunci la fel ca acum. Distribuția reunește un nucleu de actori importanți ai Naționalului timișorean: Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Cristian Szekeres, Daniela Bostan, Alecu Reus, Ana-Maria Pandele Andone, Iuliana Crăescu, Andrei Chifu și Ana Maria Cojocaru.

Scenografia este semnată de Gabriela Strugaru-Popa.

Următoarea reprezentație a spectacolului este programată sâmbătă, 21 decembrie.

Biletele sunt disponibile pe www.tntimisoara.com sau la Agenția Mărășești, str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, orele 11 – 19, tel. 0256 201 117.

 

Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm

[COMUNICAT DE PRESĂ – TNTm]

 

Categorie: Cultură
Etichete: AMINTIRI DIN EPOCA DE ȘCOALĂ de Mihaela Michailov, BREAKING NEWS- scenariu după I.L. Caragiale, CONUL LEONIDA FAȚĂ CU REACȚIUNEA de I.L. Caragiale, spectacole de teatru, teatru, Teatrul Național din Timișoara
Distribuie:
Articolul anterior
Cum m-am măritat cu ziaristica (I)
Articolul următor
Ajutor de până la 1900 de euro pentru arădenii care se conectează prima dată la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

balcea 1

Domnul Bovary

Motto: „…domnul Charles-Denis-Bartholomé Bovary, fost subchirurg militar, compromis, prin anul 1812, în nişte afaceri cu recrutarea şi silit în acea vreme să-şi dea demisia, profitase atunci de farmecele sale personale…