sâmbătă, aprilie 1, 2023

UDMR a depus candidaturile pentru Primăria Arad și Consiliul Județean

 

[COMUNICATE DE PRESĂ]

UDMR Arad a depus, luni, dosarele de candidatură pentru alegerile locale din 27.09.2020 la Biroul Electoral Municipal Arad.

Candidatul UDMR pentru funcția de primar la Primăria municipiului Arad, Alexandru Mészár, le-a transmis arădenilor următorul mesaj:

„E foarte simplu:

Am acceptat provocarea, pentru asta am adunat semnături, pentru asta am venit acum aici să oficializăm prezența comunității, intenția noastră și a mea personală de a trece de bariere de tot felul pentru a conlucra la binele Aradului și al arădenilor.

Eu am venit la chemarea UDMR din sport, de acolo unde doar performanța contează. Nu diferențele de limbă și obiceiuri, nu trecutul de multe ori învolburat.

Dacă vrei să progresezi, trebuie să fi gata de conlucrare.

Darcă vrei performanță, trebuie să știi să treci de deosebirile inerente, vizând doar țelul comun!

Hai Aradul, hai arădenii!”

 

 

UDMR a depus lista candidaților județeni

 

Luni, 17. august, Uniunea Democrată Maghiară din România, a fost prima organizație care a depus laBiroul Electoral de Circumscripție al județului Arad lista candidaților pentru funcțiile de președinte și de consilieri județeni. UDMR va candida cu o listă completă la alegerile din 27 septembrie.

Conform statutului organizației, primul pe lista de candidați este președintele UDMR, Péter Faragó. Conform deciziei Consiliului Delegaților Județeni, el este urmat de Tamás Péró, președinte executiv, György Bölöni, președintele organizației locale din Pecica, Zoltán Bíró, președintele organizației locale din Chișineu Criș, Norbert Pál, fostul președinte al Organizației de Tineret, și Ildikó Tripon, președinte al Organizației de Femei.

Péter Faragó, președintele organizației noastre județene, candidatul pentru funcția de președinte al consiliuluiJudețean:

„Mulțumim celor care aufost alături de noi și ne-ați susținut în această perioadă dificilă, astfel am reușit să colectăm 6.760 de semnături de susținere.”

 

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news