Ultima tranșă de bilete la meciul cu FCSB

uta 76
Distribuie:

 

Având în vedere Ordonanța de Urgența numărul 795 din 28 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial cu numărul 741 în 29 iulie 2021, clubul UTA anunță reluarea vânzării de bilete până la 75% din capacitatea Arenei „Francisc Neuman“.

Biletele se vând atât online la https://www.bilete.ro/uta-arad-fcsb-casa-liga-1/uta-arad-fcsb-casa-liga-1-31-iul-2021/, cât și la stadion, începând de ieri seară.

Pentru a eficientiza și pentru a veni în sprijinul familiilor, clubul nostru anunță că minorii până în 12 ani, nu au nevoie de test sau brățară.

„Am hotărât ca la acest meci, copiii sub 12 ani, care nu au nevoie de test, nu vor avea nevoie nici de brățări pentru a intra pe stadion“, a fost declarația managerului general al UTA-ei, Ladislau Brosovszki.

Accesul pe stadion este permis persoanelor care dețin abonamente valabile sau bilete și brățări personalizate pentru meci, emise de club.

Brățările se pot obține doar de către:

persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 24 ore;

persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV-2.

Brățările se eliberează la Arena „Francisc Neuman“ după următorul program:

sâmbătă, 31.07.2021,  ora 10:00-13:00 și 17:00-20:00 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați);

duminică, 01.08.2021, ora 10:00-19:30 (vaccinați, test RT-PCR, vindecați, test antigen).

Având în vedere contextul actual, recomandăm ridicarea brățărilor în timp util.

Clubul asigură teste antigen pentru toți doritorii, prețul fiind de 20 lei/persoană.

Testele antigen se vor efectua la Arena „Francisc Neuman“ după următorul program:

duminică, 01.08.2021, ora 10:00-19:30.

Vă informăm că porțile stadionului vor fi deschise duminică de la ora 19:30.

Este interzisă introducerea pe stadion a alimentelor și băuturilor de orice tip (inclusiv semințe).

Accesul în stadion se va face doar la porțile corespunzătoare sectorului inscripționat pe abonament sau bilet.

Copiii sub 3 ani au acces liber și vor sta în brațele însoțitorului.

Copiii între 3-13 ani au 50% reducere la achiziționarea biletelor cumpărate doar de la Arena „Francisc Neuman“.

Categorie: Sport
Etichete: Arena Francisc Neuman, fcsb, Ladislau Brosovszki, SARS-CoV-2, stiri, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
O bestie și-a legat BICHONUL cu o piatră de gât și l-a aruncat în Mureș. Micul patruped a fost salvat de o femeie care a sărit după el imediat ce a văzut scena
Articolul următor
De ce Drulăul ține cu dinții (și) de Vizante?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie