Un italian ce tocmai își ucisese prietenul – depistat în Arad cu tot cu arma crimei

criminal
Distribuie:

[COMUNICAT DE PRESĂ]

BĂNUIT DE COMITEREA UNUI OMOR ÎN ITALIA, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII ROMÂNI

La data de 22 februarie a.c., în baza unei solicitări formulate de autoritățile italiene, a fost desfășurată o acțiune coordonată de Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale, iar, în urma cooperării dintre Direcția de Poliție Transporturi, prin Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara (Serviciul Județean de Poliție Transporturi Hunedoara și Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad) și Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Serviciul de Investigații Criminale, a fost depistat, în județul Arad, un cetățean italian, bănuit de comiterea unei infracțiuni de omor, în țara de origine.

Asupra persoanei în cauză au fost descoperite un telefon mobil, ce prezenta urme de culoare brun-roșcat și un cuțit, posibil arma crimei.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 20 spre 21 februarie a.c., în urma unui conflict spontan care ar fi avut loc în Pesaro, Italia, bănuitul ar fi aplicat mai multe lovituri de cuțit victimei sale, apoi ar fi părăsit teritoriul Italiei pe direcția Slovenia – Ungaria – România.

Cetățeanul italian a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, fiind dispusă reținerea sa, pentru 24 de ore.

În cursul zilei de astăzi, 23 februarie, acesta va fi prezentat unui judecător din cadrul Curții de Apel Timișoara, cu propunere de arestare provizorie, în vederea extrădării.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Schimbul de date și informați cu autoritățile italiene a fost efectuat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.

Categorie: Știri
Etichete: Direcția de Poliție Transporturi, italian criminal, omor, Pesaro, Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara (Serviciul Județean de Poliție Transporturi Hunedoara și Serviciul Județean de Poliție Transporturi Arad), Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: USR pune în pericol PNRR-ul României și pensiile românilor
Articolul următor
FESTIVALUL FILMULUI FRANCEZ – 22-24 martie la Cinematograful „Arta“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie