Un MOMAU și falca de măgar. Scrisoare către nimeni

Îți tot vorbesc de ani de zile, dar tu zici că eu țin cu PSD-ul. Nu, găgăuță, eu nu țin cu niciun soi de șarlatani. Eu țin cu Aradul și cu România.

Ți-am „inaugurat” mai ieri stadionul, la timpul din urmă și în contumacie. N-ai fost de față nici tu, nici el, stadionul, doar un schelet în semi-ruină. Dar tu erai pe buzele și între fălcile a peste 400 de suporteri, nu ai tăi ci ai UTA-ei. Tu n-ai vrut să știi și, din neștiință,  ai zbughit-o taman în Țara Soarelui Răsare. Te întreb totuși: la vremea ultimelor negocieri și promițătoare comunicate, n-ai știut că proiectul trebuie refăcut? Nici că încă o extensie e gata să fie cerută de contractorul tău preferat?

De parcă ai ști totul și nimic, tu nu vrei să fii nici prostul din căruța deștepților, nici deșteptul din carul proștilor. Tu nu ești nici în car, nici în căruță. Tu te dai cu sania. Minți de îngheață apele și ploaia și aluneci silențios de la „Bruclless” la „Tochio” și înapoi, via București. Dar grăbește-te spre casă, omule, că avem treabă și ceva conflicte de aplanat.

Acum că stadionul l-am inaugurat fără stadion, hai să o punem rapid de mămăligă și cu cealaltă inaugurare, a MOMAU, desigur tot fără monument. Centenarul bate la ușă, mai avem 190 de zile să ne plănuim ce și cum. Vestea bună e că, dacă nasul tău crește între timp cât o caserolă de 5.000 mp, ceea ce pare verosimil, vom avea și gazonul gata de plantat pe stadion. Vestea rea e că noul termen coincide aproape la zi cu inaugurarea MOMAU. Și, oricât de ubicuu ai fi tu când vine vorba de festivități, cum vei face tu față la două inaugurări dintr-odată? Nu de alta, dar cum să se mulțumeasca imensa ta modestie cu audierea scandării numelui tău o jumatate de zi la UTA și o jumătate în față la CJA sau unde va fi monumentul?

Pe această temă, a MOMAU-lui, pretinsa și nevinovata ta ignoranță e și mai deplină. La ultimele negocieri n-ai știut că ministerul are în mânecă o hotărâre judecătorească „definitivă” contra „artistului” răspunzător iresponsabil? Ți-a trebuit o scrisoare de ultimă oră despre acea hotărâre temporar definitivă ca să-ți poată vota consiliul unanim in extremis o locație „finală” a monumentului demult pierdut. Și n-ai știut nici că „artistul” va da în judecată judecata definitivă contra lui, eh? Deci, locația finală nu e una reală ci una tribunală, ca să zic așa. Păi, dacă așa se făcea și Marea Unire, cam tot așa de uniți eram cum și suntem.

De locația curentă, în ciuda votului CLM, habar nu avem. Dar, ca mare iubitor și ctitor al Aradului devitalizat urban ce ești, de ce nu ai dat tu în judecată și ministerul și artistul cabotin cu care ai intrat la înțelegere și l-ai plătit cu vârf și îndesat? Potrivit reclamației sale, ai fi avut cel putin 19.995 de ani să o faci. Tu, nu! Erai prea ocupat cu festivaluri și raliuri și evenimente culturale de masă, masă unsă bine electoral cu mititei, bere și manele.

Acum e prea târziu, dar vin eu cu o soluție. Hai să mergem la rădăcina problemei – CHINA. La urma urmelor, China este furnizorul monumentului, care nu știm exact pe unde zace în felii dar știm cine l-a produs și trebuia să ni-l prezinte la destinație, în Arad. Acesta este faptul material al cazului nematerializat. Hai să dăm China în judecată, la Haga. Măcar așa să ne spălăm rușinea istoriei, istoria rușinii și, în plus, ceva bani. Ba să mai accesam și niscai faimă culturală internațională.

Concursul șarlataniei pare un perpetuum mobile între primărie, minister și un artist cu pasiuni ecvestre și de echitație. Dar șarlatania e grea de dovedit în instanță. Cu China putem însă merge la sigur, căci avem dovada materială. E fotografia cu care administrația și presa ne spală ochii și creierul de vreo cinci ani încoace. Unde e făcută și de când datează nu știm. Dar ea reprezintă o preluare materială intermediară a produsului monumental lăsat în paragină. Și valorează cât o mie de cuvinte.

Tot netotul știe că niște obiecte de o oarecare valoare menite să traverseze mii de kilometri peste mări și țări se cer ambalate și protejate în mod corespunzător. Fragmentele MOMAU trebuiau transportate în containere sau în rame protectoare, cu cabluri pentru cârligele macaralelor portuare și cu tălpi care să le amortizeze șocul depunerii pe niște platforme dure și denivelate mai rău ca străzile Aradului destinatar. Dar nu au fost și nu sunt! Ele zac și se deteriorează la nesfârșit și vor continua să se sfarme sub vreme și propria greutate, oridecâteori vor mai fi zugrumate și legănate în chingile macaralelor.

De acest lucru și-au dat sau ar fi trebuit să-și fi dat seama toți șarlatanii înhăitați la hoție. Dar mai ales tu, falcă de măgar ce ești. Rămâne deci o singură șansă de a ne spăla de rușinea istoriei și de istoria rușinii noastre – China. Deși, sau tocmai fiindcă Aradul întreține o activă relație de prietenie româno-chineză, nu ne mai rămâne decât să târâm China la Tribunalul de la Haga.

Și-au bătut joc de noi. Au produs un obiect perisabil, din material neadecvat, l-au trimis peste mări și țări,  impropriu ambalat și nu până la destinația propriu-zisă. Ne-au dezavuat și devalizat astfel istoria, cultura, simțul estetic și ne-au mai luat și banii. Că doar pentru atât i-a plătit „beneficiarul” nici  nu contează. Ne merităm banii înapoi. La cinste și onoare, oricum, nu avem recurs.