Un oltean stabilit în Arad a făcut un CONCURS DE INFRACȚIUNI cu el însuși: rupt de beat, fără permis de conducere, cu mașina furată de la firma la care lucra, a creat haos într-un PECO. L-au ARESTAT

parchet arad
Distribuie:
Reținut pentru concurs de infracțiuni

Polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier fără victime, pe
Calea Timișorii.

La fața locului, din primele cercetări, s-a stabilit că un tânăr de 28 de ani, din județul Gorj, stabilit în Arad, ar fi condus un autoturism în zona unei stații PECO, acroșând pompa de alimentare, la efectuarea unei manevre de mers înapoi.

Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că tânărul era sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,13 mg./l. alcool pur în aerul expirat, și că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conform procedurii, tânărului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabiliri cu exactitate a alcoolemiei.

Totodată, verificările ulterioare au arătat că autoturismul condus fusese sustras de cel în cauză de la o societate comercială, unde este angajat.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad în vederea luării unei măsuri preventive, fiind
cercetat pentru conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și furt în scop de
folosință.

UPDATE (ora 13.32)

În cazul tânărului de 28 de ani, reținut de polițiști pentru concurs de infracțiuni, magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea preventivă a acestuia.

Biroul de presă al IPJ Arad

 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: accident, concurs de infracțiuni, politisti
Distribuie:
Articolul anterior
Scurtă istorie a canapelei Chesterfield
Articolul următor
Eșec la limită a UTA-ei la Botoșani în etapa a doua a play-out-ului Ligii 1, după un meci „mai mult gafe și lufturi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie