Un român și doi ucraineni au fost reținuți de polițiștii arădeni pentru contrabandă cu țigarete netimbrate

Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – I.P.J. Arad]

În perioada martie – noiembrie 2017, ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au documentat activitatea infracțională a unei grupări compusă din trei bărbați, doi ucraineni și un român, specilizată în trafic de țigarete de contrabandă.

La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au reușit prinderea în flagrant a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 37 de ani, care transportau ilegal țigarete.

Astfel, împreună cu polițiștii orașului Chișineu Criș au solicitat oprirea în trafic, pe DN79, pe raza localității Chișineu Criș, a unui autoturism de teren și a unui microbus care circula în spatele celui dintâi.

Întrucât conducătorul microbusului, un cetățean ucrainean în vârstă de 26 de ani, a ignorat semnalele polițiștilor, continuându-și deplasarea pe D.N.79, polițiștii au pornit în urmărirea autovehiculului.

După parcurgerea unei distanțe de aproximativ 3 km., în apropierea localității Adea, pe fondul vitezei excesive, tânărul șofer a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile. Deși a încercat să se sustragă răspunderii penale, abandonându-și autovehiculul și fugind pe câmp, tânărul șofer a fost prins și imobilizat de polițiști.

Efectuând perchezițiile celor două autovehicule oprite în trafic, în interiorul acestora au fost depistați și ridicați 16 saci, conținând 159.360 fire țigarete netimbrate, precum și sumele de 2.975 euro și 6.950 lei.

Atât autovehiculele utilizate pentru transportul țigaretelor cât și sumele depistate în acestea cu ocazia perchezițiilor, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În continuarea cercetărilor, la data de 26 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat pe raza municipiului, o percheziție domiciliară, într-un garaj, utilizat de membrii grupării în vederea depozitării țigaretelor.

Cu această ocazie, au fost depistate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor: 341.800 fire țigarete de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile că ar fi provenit din contrabandă.

În baza probatoriului administrat, cei trei bărbați au fost reținuți, pe numele celor în cauză fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Activitatea a beneficiat de sprjinul de specialitate al B.O.S. Timișoara.

Categorie: Știri
Etichete: 500000 tigarete netimbrate, Chisineu Cris, contrabanda cu tigarete netimbrate, euro, garaj, grupari infractionale, perchezitie, politisti aradeni, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice
Distribuie:
Articolul anterior
Elevii C.N. „Vasile Goldiş” s-au implicat cu mult suflet în campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”
Articolul următor
Școala de Sudură din Arad a reprezentat, cu cinste, România la decernarea Premiilor Europene pentru Promovarea Firmelor – 2017 , Tallin, Estonia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

perchezitii arsat industrie

[ACTUALIZARE] Parchetul European (EPPO) a emis comunicatul oficial cu privire la perchezițiile efectuate la ARSAT Industrie de la Pecica. S-au confiscat peste 112 000 EUR, 17 300 RON, date și fișiere media stocate, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere

  [ACTUALIZARE]  Perchezițiile desfășurate luni, 11 martie, și coordonate de procurorii Parchetului European Biroul Teritorial Timișoara au avut loc la sediul grupului  Arsat Industrie, afacere deținută de familia Ghinea. Descinderile…