luni, februarie 6, 2023

Un VAL DE PROTESTE marca #REZIST este anunțat duminică seara, în toată țara și în diaspora

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Evenimentele recente de pe scena politicii îi fac pe români să se organizeze și să protesteze, din nou, în strada, duminica. Începand cu orele 18:00, oamenii vor iesi la protest in pietele principale din orasele din tara, dar si din strainatate. În Teleorman s-a anuntat pe Facebook ca se va organiza un protest chiar in fata sediului judetean al PSD.
De aceasta data, societatii civile i se alatura partidele din Opozitie, dar și două sindicate importante: Blocul National Sindical si Cartel Alfa. În plus, cele două confederatii sindicale vor organiza un protest în Bucuresti și în data de 12 decembrie.

Pentru Capitală este anuntat și un marș. Protestatarii vor pleca de la ora 19:30 înspre Parlament.

Astfel, proteste vor fi, pe langa Bucuresti, și în Medgidia, Braila, Aiud, Targoviste, Mangalia, Fetesti, Falticeni, Arad, Pitesti, Targu Mures, Aiud, Buzau, Medias, Ploiesti, Baia Mare, Bacau, Turda, Giurgiu, Husi, Rosiorii de Vede, Calarasi, Suceava, Lugoj, Alba Iulia, Sighetu Marmatiei, Radauti, Vaslui, Petrosani, Bistrita, Arad, Sfantu Gheorghe, Borsa, Pascani, Slatina, Sibiu, Piatra Neamt, Campulung, Odorheiu Secuiesc, Roman, Galati, Sighisoara, Turnu Magurele, Barlad, Dej, Brasov, Miercurea Ciuc, Caransebes, Campina, Reghin, Satu Mare, Sebes, Oradea, Focsani, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Curtea de Arges, Zarnesti, Fagaras, Resita, Zalau, Alexandria, Oltenita, Tecuci, Targu Jiu, Slobozia, Ramnicu Sarat, Dorohoi, Constanta, Hunedoara, Cluj Napoca, Iasi, Tulcea, Mioveni, Botosani, Deva, Ramnicu Valcea, Timisoara, Onesti.

Iata unde se organizeaza proteste si in diaspora: Amsterdam, Birmingham, Munchen, Zurich.

Evenimentul este promovat și pe rețeaua de socializare Facebook, iar în descrierea lui citim 

Detalii

PSD-ALDE intră cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiției: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forțarea procedurilor parlamentare.
Ei vorbesc de stat paralel.
Realitatea este ca Romania ajunge sa fie un stat capturat.
Cu alte cuvinte, OUG 13 s-a mutat la Parlament, cu același scop: să îi scape pe corupți de Justiție și să îi lase în continuare stăpâni peste bani publici și instituții.
Trebuie să îi oprim, încă o dată!
Anunțați-vă și prietenii, trebuie să fim din nou mulți pentru a-i putea opri să calce, din nou, Justiția în picioare, cu un OUG 13 mascat!

SHARE masiv!

Notă

Statul capturat este o expresie inventată, cu mulţi ani în urmă, de specialiştii de la Banca Mondială, iar într-un articol ştiinţific scris de Rasma Karklins sunt inventariate cele mai importante caracteristici ale statului capturat, explică Emilia Şercan pe pagina sa de Facebook.

Caracteristicile statului capturat sunt:

– Preluarea de facto a instituţiilor statului de grupări aflate la conducerea instituţiilor.

– Crearea de feude personale în interiorul instituţiilor.

– Exploatarea instituţiilor publice pentru îmbogăţirea de sine sau a reţelei.

– Formarea unor reţele de complicităţi pentru a limita competiţia politică.

– Subminarea alegerilor libere prin finanţări ilegale, publicitate mascată.

– Abuzul de putere legislativă.

– Corupţia procesului judiciar.

– Folosirea abuzivă a instituţiilor de audit, de investigare şi de supraveghere.

– Folosirea de materiale compromiţătoare pentru şantaj politic şi constrângere.

– Coruperea presei şi corupţia în presă.

„Orice asemănare cu România ultimilor 27 de ani nu este deloc întâmplătoare”

39 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale) cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară și tăierea salariilor bugetarilor din 2010. Confiscarea politică a sistemului de justiție, capturarea statului de către o mafie politică care slăbește legislația anticorupție pentru a scăpa de răspundere penală, războiul politic și instituțional declanșat de Guvern împotriva societății civile, atacurile majorității parlamentare împotriva aliaților din NATO și UE, haosul fiscal și deprecierea accelerată a leului, creșterea prețurilor și a deficitului bugetar vor arunca România de facto în afara Uniunii Europene și NATO. Consecințele deciziilor guvernamentale de astăzi ne vor urmări pentru zeci de ani, ne vor plasa în sfera autoritarismului politic, a jafului banilor publici, a impunității politicienilor și a sărăciei.

În aceste momente, România este călcată în picioare, coaliția de guvernare nesocotind sau ignorând fățiș opiniile și interesele legitime ale tuturor actorilor din societate:

Societatea civilă și reprezentanții puterii judecătorești s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiției. Opiniile lor au fost nesocotite;

Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, și deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furați;

Numirile în funcții publice ne-au adus persoane de o incompetență flagrantă și cu un nivel de moralitate cel puțin discutabil;

România este astăzi în situația în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel național sau de sector. Ca urmare, angajații sunt din ce în ce mai puțin protejați, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona țărilor de la Estul Uniunii Europene;

De la 1 ianuarie, salariații sunt lăsați la voia întâmplării, sunt integral responsabili pentru modul în care angajatorii aplică transferul contribuțiilor, dar și pentru finanțarea sistemului de pensii și cel de sănătate, pentru modul în care sunt colectate contribuțiile, dar și pentru solidaritatea cu persoanele vulnerabile. De la 1 ianuarie, povara responsabilității sociale va fi dusă doar de către salariați;

Promisiunile de măriri salariale pentru bugetari s-au topit în explicații fantasmagorice despre brut și net, în vreme ce creșterile de prețuri sunt evidente pentru oricine, mai puțin pentru decidenții politici;

Pensiile noastre sunt în pericol prin reducerea contribuțiilor personale în depozite private în cadrul Pilonului II de pensii;

Bugetul pentru sănătate a scăzut, controlul politic a fost reinstaurat, iar drepturile pacienților sunt abuzate zilnic;

Investițiile au scăzut la un nivel critic, în timp ce îndatorarea publică este din ce în ce mai mare.

Pe scurt, actuala coaliție de guvernare susține hoția, ineficiența, haosul și lipsa de transparență, invocând câștigarea alegerilor cu un program de guvernare nerespectat. Viitorul nostru și al copiilor noștri este în pericol. E momentul să cerem o schimbare politică de substanță pentru a evita în ultimul ceas o catastrofă națională din care ne vom reveni în decenii.

Pentru toate acestea chemăm românii în stradă pentru o luptă pașnică a României cinstite cu hoția, autoritarismul și sărăcia.

Cerem demisia Guvernului Dragnea-Tudose și a principalilor vinovați pentru actuala stare de fapt – domnii Dragnea și Tăriceanu – din funcțiile de președinți ai celor două Camere ale Parlamentului. Fără aceste demisii, șansele românilor de a trăi într-o societate așezată și prosperă, bazată pe respectarea drepturilor tuturor, pe cinste și competență vor fi iremediabil distruse.

Critic Arad
Critic Aradhttps://criticarad.ro/
Cotidian din Arad cu prima aparitie in 8 aprilie, 2016, cuprinzând știri, reportaje, investigații de presa, opinii, pamflete, sport si publicitate

Ultimele Știri

Related news

1 COMENTARIU

  1. Eu nu ma stiu cu politica. Recunosc ca nu prea inteleg ce se vrea, de ce se iese in strada?
    Vad ca niste partide, intr-o coalitie au majoritatea rezultata in urma alegerilor si au format un guvern. Mai vad o minoritate, tot conform alegerilor care nu este multumita de scorul obtinut si face opozitie. Toate bune si frumoase, dar oamenii, ei de ce ies in strada? Intreb serios ca nu am vazut argumente, am vazut doar clisee propagandistice de genul: Jos Dragnea, Jos labele de pe justitie, coalitia PSD vrea sa opreasca lupta impotriva coruptiei etc.
    In realitate nu am avut niciodata o lupta impotriva coruptiei in afara de lozincile PDL si ale lui Basescu (intr-o perioada in care furtul din resursele publice a ajuns la cote absolut fantastice).
    Asta cu jos labele de pe justitie este edificatoare. Pai au ajuns la guvernare ca sa modifice ce nu le convine, lor majoritatii alese democratic. Sa lase justitia asa cum este ea acuma inseamna sa o lase corupta si nefunctionala.
    Mai exact ce vrea sa modifice PSD care sa justifice iesirea in stradaa oamenilor speriati si revoltati de atacul asupra ”justitiei”?
    Daca ne uitam pe wikipedia vedem ca procurorii apartin puterii executive si nu judecatoresti, vedem in Constitutie clar si corect (la fel ca in toate statele democratice) ca parchetele se afla in responsabilitatea si sub autoritatea ministrului justitiei. Pe cale de consecinta numirea sefilor parchetelor trebuie facuta de cel care poarta raspunderea functionarii parchetelor, adica de ministrul justitiei.
    Independenta justitiei inseamna ca judecatorii, ei si numai ei sa fie inamovibili si independenti, fiindca ei au rolul de arbitru, ei reprezinta puterea judecatoreasca, ei, fara procurori. Ori in sistemul actual judecatorii sunt suspendati daca impotriva lor se declanseaza un proces penal, ei fiind nevinovati pana la proba contrarie. Asta inseamna ca judecatorii au de ce se teme de procurori. Pai daca procurorii au un ascendent functional asupra judecatorilor atunci nu mai putem vorbi de justitie/judecatori independenti, care sa judece in conformitate cu legile si propria constiinta in scopul aflarii adevarului. NU, vom avea judecatori timorati care vor da solutii de frica batei pe care o au procurorii impotriva lor.
    Independenta procurorilor? Pai asta se asigura altfel decat prin bagarea in aceeasi oala a judecatorilor cu procurorii (cazul CSM). Este ca si cum intr-un meci arbitrul joaca de partea uneia dintre echipe. O chestie care contravine regulilor de principiu a organizarii justitiei, un aspect absolut necontestat de nici un sistem democratic.
    Pe de alta parte, azi avem niste magistrati (procurorii nu sunt magistrati nicaieri in lume) platiti de executiv. Asta este o problema majora. De problema asta insa nu face nimeni vorbire. Banii sunt instrumentul prin care sunt controlati magistratii. Banii vin de la guvern. Judecatorii sunt platiti de stat, bine, chiar prea bine, dupa parerea mea. Judecatorii nu au in tot acest timp nici o responsabilitate. Ei nu pot fi trasi la raspundere. Ei se judeca pe ei. Foarte grav.
    Avem astfel niste judecatori cu salarii mari primite de la executiv si fara responsabilitati, raspunderi disciplinare concrete, problema care se vede in calitatea actului de justitie.
    Cei care ies in strada inteleg ca nu e bine sau doar au luat de bune lozincile unei parti a partidelor politice care a pierdut alegerile?
    Astept niste argumente concrete, rationale cu subiect si predicat, cu respect pentru logica, coerente, asa ca sa inteleaga si oameni mai detasati de politica, asa ca mine.
    … dar ma indoiesc ca macar 2% din cei iesiti in strada sa stie in concret de ce a iesit, ce nu-i convine.

Comentariile sunt închise.