USR Arad: „Sistemul de parcare cu taxă din Arad este centrat pe extragerea banilor din buzunarul cetățenilor”

parcare cu taxa arad
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ – USR Arad]

USR Arad consideră parcarea cu taxă un mecanism prin care trebuie să fie optimizat accesul cetățenilor la locuri de parcare în zonele și intervalele orare aglomerate ale municipiului, nu un impozit care să dea bani pe mâna primarului.

Într-un oraș modern, în care administrația manifestă o grijă reală față de nevoile cetățenilor săi, problema locurilor de parcare este rezolvată pe termen lung prin reducerea traficului și a necesității de a parca în zonele centrale ale orașului. Vorbim de eliminarea nevoii de a face deplasări la instituțiile aflate în centrul orașului odată cu reducerea birocrației, prin eliminarea formalităților inutile, prin depunerea online a declarațiilor și a cererilor, dublată de un transport în comun rapid și confortabil. Taxarea locurilor de parcare în zonele foarte solicitate reprezintă o soluție pe termen scurt, prin care să se facă o selecție între cei care au neapărată nevoie de ele și cei care altfel le-ar ocupa nejustificat.

În prezent, sistemul de taxare al parcării administrat de primăria Arad este centrat pe extragerea banilor din buzunarul șoferilor, el acoperind exagerat de multe zone și pentru nejustificat de multe ore. Mai mult, primăria nu asigură nici măcar minime condiții celor care trebuie să plătească parcarea, aparatele de taxat fiind rare, iar în unele zone lipsind cu desăvârșire.

Răzvan Anghel, vicepreședinte USR Arad: „Din păcate avem un edil care se gândește în primul rând cum să bage mâna în buzunarul oamenilor. Nu este permis să ceri taxă și să dai amenzi în zone în care nici măcar nu sunt aparate de taxat, cum este strada Iuliu Maniu. Posibilitatea plății prin SMS trebuie să reprezinte o facilitate suplimentară, nu unica posibilitate. Un român din patru folosește cartela prepay, nu are posibilitatea de a achita parcarea prin SMS. El de ce nu trebuie să aibă dreptul să parcheze? Proiectul local al USR este de a limita taxarea parcării în municipiul Arad la zonele centrale și la orele cu adevărat aglomerate. Taxa trebuie să fie diferențiată, mai scumpă acolo unde cererea de locuri de parcare este mare și mergănd până la eliminarea ei acolo unde nu este aglomerat. Iar pe termen lung, traficul trebuie optimizat în așa fel încăt să putem renunța la taxă.

Categorie: Știri
Etichete: centrat, conditii optime de plata, proiect local USR, Răzvan Anghel, sistem de parcare cu taxa, usr arad, vicepresedinte USR arad
Distribuie:
Articolul anterior
Polițiștii arădeni au obținut patru medalii de bronz la Campionatul Național de Judo al M.A.I.
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Fostul senator Ovidiu Marian a fost condamnat la doi ani de închisoare CU EXECUTARE pentru trafic de influenţă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie