USR dorește dezbaterea soluțiilor privind traficul în cartierul Micălaca

262363149 1434541543608679 7292671294118738509 n
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

USR dorește dezbaterea soluțiilor privind traficul

 

Consilierii locali ai USR au solicitat Primăriei organizarea unei prezentări a Studiului de trafic realizat pentru cartierul Micălaca, înainte de a supune la vot soluțiile propuse.

Măsurile de acest tip afectează calitatea vieții arădenilor și au efecte pe termen lung. Studiul vizează, deocamdată, un singur cartier al Aradului, dar cel mai probabil vor urma astfel de studii și pentru restul zonelor.
În viziunea noastră, prezentarea are rolul de a detalia și explica decidenților din Consiliul Local măsurile propuse, precum și de a favoriza fundamentarea și formularea unor eventuale amendamente.

În acest sens, la întâlnire trebuie să participe, alături de consilierii locali, cel puțin reprezentanți ai echipei care a întocmit studiul, reprezentanți ai departamentelor de specialitate din Primărie, ai Poliției Locale și Poliției Rutiere Arad.

În speranța că Primăria va da curs acestei solicitări, grupul consilierilor locali ai USR își afirmă disponibilitatea la dialog pe această temă, înțelegând deplin importanța măsurilor privitoare la trafic și impactul acestora asupra confortului cetățenilor.

Pentru toți cei interesați, pe pagina web a Primăriei Arad poate fi consultat „Studiul de trafic pentru reglementarea circulației pe drumurile publice din cartierele municipiului Arad”, la adresa: www.primariaarad.ro

 

Articol asociat:

[TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ] Studiu de trafic pentru reglementarea circulației pe drumurile publice din cartierele municipiului Arad

Categorie: Politice
Etichete: cartier Micalaca, circulație, studiu trafic arad, trafic
Distribuie:
Articolul anterior
[TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ] Modificarea tarifelor pentru utilizarea zonei de agrement Patinoarul Municipal Arad
Articolul următor
Adrian WIENER a avut o VIZIUNE: „Bugetul anului 2022 va fi un compromis FĂRĂ VIZIUNE”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie