USR propune modificarea metodologiei de calcul pentru impozitare pentru că „nu este echitabil ca locuitorii de la periferie să datoreze impozite egale cu cei din centrul orașului”

256371645 1585433435128525 3372599408304122638 n
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Soluția USR Arad la noua încadrare a străzilor în zone de impozitare

 

Aradul va avea 80% din străzi în cea mai scumpă zonă de impozitare, zona A. Aceasta este propunerea pe care Primăria Arad o face arădenilor. 400 de străzi din Arad aflate acum în zone cu impozite mai reduse vor trece în zona cu impozitele cele mai mari, zona A.

Dacă Primăria nu o face, USR Arad cere arădenilor să își exprime părerea referitor la aceste măriri. Vă rugăm să folosiți formularul de la adresa: https://forms.gle/ogUesAxk4kJTUCek6

Ce va propune USR în Consiliul Local:

Vom propune amendarea proiectului Primăriei, prin care se intenționează creșterea impozitelor pe clădiri și terenuri pentru locuitorii a 400 din cele 880 de străzi din municipiu.

Așa cum explicam în urmă cu o săptămână, administrația locală propune noi criterii de zonare, care vor determina trecerea într-o zonă superioară de impozitare pentru foarte mulți arădeni. Cartierele cele mai afectate vor fi Grădiște (79 de străzi vor fi taxate mai scump), Bujac (56 de străzi), Gai (41 de străzi), Aradul Nou (29 de străzi), IG Duca (Aurel Vlaicu – 29 de străzi), Drăgășani (27 de străzi), urmate de Micălaca, Mureșel și Sânicolaul Mic.

Bazat pe numai trei criterii (asfalt, iluminat public și canalizare), fără să țină cont de apropierea de centrul orașului (enunțată explicit în Codul Fiscal), proiectul Primăriei va face ca 80% din străzile Aradului să aparțină de zona A de impozitare, cea mai scumpă.

Această egalizare nu este corectă, locuitorii din diverse cartiere beneficiind de condiții diferite, prin distanța față de instituții publice, zone comerciale, unități școlare și sanitare, parcuri și zone de agrement. Din acest motiv, nu este echitabil ca locuitorii de la periferie să datoreze impozite egale cu cei din centrul orașului.

USR propune modificarea metodologiei de calcul, prin acordarea unui punctaj pentru străzile aflate în cartierele centrale ale orașului, împreună cu majorarea corespunzătoare a pragurilor după care se face departajarea. Astfel, străzile din cartiere precum Grădiște, Gai, Bujac, Aradul Nou, vor fi încadrate cel mult în zona B (a doua) de impozitare.

 

Articol asociat:

USR Arad face apel către arădeni să-i susțină amendamentul cu privire la încadrarea în zonele de impozitare a străzilor din municipiu

Categorie: Politice
Etichete: impozite Arad, încadrare a străzilor în zone de impozitare, USR
Distribuie:
Articolul anterior
Două personalități de excepție s-au alăturat Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze: Dana Pocea și Diana Chițoi 
Articolul următor
[ACTUALIZARE] Patru zile de excepție prilejuite de împlinirea a 30 de ani de la sfințirea pietrei de temelie a CATEDRALEI ORTODOXE din Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie