UTA a acordat momentul sponsorilor

meszar echipament
Distribuie:

 

Clubul UTA a prefațat sezonul 2020-2021 al Ligii 1, pe care-l începe astăzi, printr-o conferință de presă prin intermediul căreia Alexandru Meszar a adus un mesaj de mulțumire sponsorilor prezenți pe echipamentul de joc. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a noului stadion

„Abia am ajuns la destinație, după un drum foarte lung și greu, plin cu urcușuri și coborîri, satisfacții și decepții, dar, spre bucuria tuturor arădenilor, am ajuns. Deja, de mâine, plecăm pe un nou traseu, la fel de greu, dar mult mai luminat.

Am ajuns, aici, în Liga 1 pentru că am avut lângă noi mereu sponsori și parteneri fideli. Acum, la începerea noului sezon, vreau să vă prezint sponsorii  noștri de pe echipamentul de joc și partenerul nostru principal, reprezentantul tuturor arădenilor. Cu mențiunea că suntem în discuții și cu alți sponsori vechi și noi tot pentru echipamentul de joc, sponsori pe care îi vom prezenta în momentul concretizării.

Ne bucurăm că avem sponsori locali, naționali și internaționali. De mâine, (n.r. azi) jucătorii sunt în prim-plan, însă azi trebuie să fie cei care susțin activitatea noastră.

Sponsor din Bulgaria o premieră

UTA are în premieră un sponsor internațional pentru noul sezon competițional. Este vorba de un sponsor de tricou, valoarea contractului este confidențială, dar este cea mai mare din istoria clubului. Este vorba de Efbet,  o firmă internațională de pariuri și jocuri de noroc online, cu cea mai mare cifră de afaceri pe această categorie din Bulgaria”, a spus Alexandru Meszar. Efbet este cel mai mare operator de jocuri de noroc online din Bulgaria și lider în piața retail a casinourilor și a sălilor de jocuri. Începuturile grupului de firme care acum numără mai mult de 50 de casinouri și săli de joc, este în anii ’90, chiar la debutul democrației și a proprietății private în țările noastre învecinate. Trei decenii de muncă neîntreruptă și investiții ne-au adus în poziția de a fi cel mai recogniscibil brand din țară în industria de divertisment.  A urmatdeschiderea unor noi piețe care acum numără Malta, România, Serbia, Spania și Italia.

De-a lungul anilor, au construit parteneriate cu numeroase cluburi de fotbal, baschet și volei. Efbet este în prezent sponsor a peste 50 de cluburi din toate ligile de fotbal bulgare, precum și al unor cluburi din diferite sporturi precum: baschet, volei, snooker, scrimă, box și altele. În ceea ce priveste fotbalul, Efbet susține echipe precum: Ludogorets, CSKA 1948, Lokomotiv Plovdiv, Beroe, Arda, Vitosha Bistritsa, Lokomotiv Sofia și altele. De asemenea, este sponsorul Ligii 1 de fotbal. Toate acestea fac din Efbet cel mai mare sponsor al sportului din Bulgaria.

Dorința de a ne implica în domeniul sportiv din Romania vine natural, ca o expansiune a viziunii noastre și în țările învecinate unde am început dezvoltarea. Am facut o analiză atentă a mediului fotbalistic local și am decis ca primul nostru partener să fie o echipă cu tradiție în Romania, o echipă-simbol, cu rezultate excepționale în istoria campionatului de fotbal intern. Discutând cu managementul echipei despre acest parteneriat, am fost foarte surprinși atât de căldura cu care am fost primiți de acești ardeleni, cât și de coeziunea dintre membrii echipei de conducere. UTA este acum o echipă tânără cu ambiții mari, arată ca o familie unită, ceea ce pentru noi este extrem de important, grupul nostru fiind în continuare un business de familie a transmis Bogdan Coman, reprezentantul firmei din Bulgaria.

Sponsor local, Dey Bodyguard International 2012,  reprezentat de domnul Dani Leș, care, în afara contractului pe care îl avem răspunde imediat întotdeauna cu DA apelului nostru. Mulțumim, Dey Bodyguard International 2012!

Sponsor local de foarte mult timp alături de noi, prezent în viața echipei și a Academiei – Deninstal – reprezentat de domnul George Manoilă. Mulțumim, Deninstal!

Pizza 5 Colțuri – este lângă noi de la primul meci al acestui proiect. De 7 ani, doamna Elena Bodri este un sponsor activ și prezent să ajute permanent activitatea noastră, atât la seniori cât și la Academie. Mulțumim, Pizza 5 Colțuri!

Sponsor național cu sediul în Arad, societatea unui domn arădean, domnul Simion Apreutese, care a acordat o finanțare importantă la finalul sezonului trecut, și o finanțare și mai importantă pentru Liga I, devenind astfel sponsorul privat numărul 1 din punctul de vedere financiar. Mulțumim, International Alexander Holding!

 

 

Categorie: Sport
Etichete: Arad, Bulgaria, fbet, fotbal, liga 1, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Căpitanul Brankica Hadzovic continuă în „galben-albastru”!
Articolul următor
„Falcă și Bibarț ignoră Cetatea Aradului de 10 ani!” INTERVIU cu senatorul de Arad Mihai Fifor, fostul ministru al Apărării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…