UTA a câștigat primul amical în Antalya. Cipri Rus a revenit pe teren

uta cu union
Distribuie:

 

UTA – Racing Union 3 – 1 (2 – 0)

A treia zi a cantonamentului UTA-ei din Antalya a  programat azi primul meci de verificare cu trupa Racing Union, ocupanta locului nouă în prima ligă din Luxemburg. Evident ne referim la evoluția arădenilor.

Laszlo Balint a abordat meciul în formula: Iacob – Tomozei, Ilie, Melinte, Simo – Oroian  Moise, Isac, Bustea – Ioniță, Buhăcianu.

Racing Union (antrenor Roger Brouard) a început în alcătuirea: Ruffier – Camara, Da Silva, Hennetier, Nyssen, Dos Santos, Zinga, Simon, Birk, Dembele, Omrani, Pereira.

Primele zece minute s-au scurs sub semnul tatonării, impuse și de vremea destul de potrivnică fotbalului, cu vânt puternic și ploaie. Odată adaptați, arădenii au apărut în prim-plan la lovitura liberă a lui Moise, trecută puțin peste transversală, fază consumată în minutul 8. Iacob a avut o intervenție sigură în faza imediat următoare, blocând un șut rezultat din contraatac.

Isac a trimis un șut plasat de la 20 de metri din alergare, goalkeeperul adversarilor a reușit să devieze în lovitură de colț, ocazie ce prevestea golul din minutul 20. Tomozei a fost faultat în suprafața de pedeapsă, iar Romario Moise a transformat penalty-ul, 1-0!

Scorul a devenit 2-0, după alte opt minute utiștii au recuperat o degajare adversă, Moise l-a deschis pe Buhăcianu, care a fost precis! Cu zece minute înainte de pauză Isac trimite o boltă peste defensivă, Ioniță a fost la finalizare, dar nu găsește cadrul porții din poziție excelentă. Oroian a scăpat singur cu portarul, dar a tras în acesta. Bolboașă și Miculescu au fost primele modificări făcute de tehnicianul arădean în startul părții secunde, această parte a meciului s-a jucat sub lumina reflectoarelor. În minutul 58, Miculescu a fost avertizat după ce a comis un fault, apoi Bolboașă a avut o intervenție bună la un șut venit după o combinație bună a celor de la Racing. Pentru ultima jumătate de oră de joc au intrat Crișan și Jebari, au trecut pe bancă Melinte și Ioniță. Bustea a pasat din stânga în suprafața de pedeapsă, Buhăcianu apare la întâlnire și face 3-1. La scut timp după golul trei, antrenorul Laszlo Balint a făcut alte trei mutări au ieșit Simo, Moise, Bustea și Buhăcianu, au intrat Ciucur, Pușcaș, Ursu și C. Rus. În minutul 68, Bolboașă a avut un reflex bun la un șut care a mers în dreapta lui, dar s-a văzut nevoit să scoată mingea din plasă un minut mai târziu,  3-1. A ieșit Tomozei în minutul 72, a intrat A. Rus. Isac și Ilie au fost înlocuiți cu 12 minute înainte de final de Pașcu și Vulturar, acesta din urmă a trimis o minge excelentă pentru Miculescu, acesta a  tras de la 18 metri, dar goalkeeperul luxemburghez a intervenit în minutul 84. În minutul următor Miculescu a fost înlocuit de Gavrilă.  Sâmbătă este programat al doilea joc de pregătire în Turcia, UTA – Yenysey Krasnoyarsk  din Rusia, Liga secundă.

 

Categorie: Sport
Etichete: antalya, buhăcianu, cipri rus, Laszlo Balint, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Micii judoka de la CSM Arad s-au remarcat PE TATAMI, la Vârseţ
Articolul următor
[ACTUALIZARE 2] LOTUL „Nyeki și frații săi” a fost TRIMIS ÎN JUDECATĂ. 99% din „Recolta anului 2019 la METAMFETAMINĂ” e rezultatul muncii fostului procuror DIICOT Bogdan Diaconescu… dar restul de 1% e CHEIA DOSARULUI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie