UTA a debutat cu dreptul la Târgoviște, în prima etapă din Liga a II-a

curtuius
Distribuie:
Chindia – UTA 0 -1 (0 – 0)
UTA a câștigat în Turnul Chindiei și s-a întors cu toate cele trei puncte puse în joc, unicul marcator, Marius Curtuiuș a confirmat forma buna din jocurile de verificare.

Victoria roș-albă de la Târgoviște a venit în urma unei faze în care Marius Curtuiuș a finalizat, cu capul, centrarea expediată de Mevlan Adili, la fază colaborând și Albert Stahl, era minutul 89 și se părea că meciul se îndreaptă spre o remiză albă. Mihalcea l-a ținut pe Curtuiuș (foto) pe banca de rezerve, preferând să înceapă cu un singur atacant, iar acesta a fost Dan Roman, jucătorul cel mai prolific în meciurile amicale. La jumătatea primei reprize, Adili a căzut în careu, dar a primit un cartonaș galben pentru simulare! A fost un meci cu multe ocazii la o poartă și la alta între două echipe ce își anunță intenția de a se bate la promovare. Curtuiuș a mai avut o șansă de gol  cu un sfert de oră înainte de final, dar nu a sesizat o centrare la fel de bună.

„Așa cum am anticipat, a fost un meci foarte greu, dar ne-am făcut treaba cu brio până la capăt. Am mai avut și alte situații, au avut și ei, dar parcă noi am fost mai activi în fața porții. Din punct de vedere al temperaturii, a fost infernal, jocul a avut de suferit din cauza asta. Știam că azi nu trebuie să facem neapărat spectacol, doar să urmărim țelul nostru, acela de a începe cu dreptul noua ediție de campionat. Am câștigat pe un teren dificil, unde puține echipe iau puncte. Am crezut până la final, sunt fericit că am marcat, un atacant trăiește prin golurile lui, iar acest gol oferă moral pentru meciurile care urmează, atât mie, cât și echipei”, a spus Marius Curtuiuș, primul marcator oficial al UTA-ei în campionatul 2017-2018.

„Am știut ce ne așteaptă, Chindia este o echipă bună și este greu să câștigi aici. Dar noi, UTA, am venit să învingem, cum la fiecare meci vom merge pentru trei puncte. Sunt fericit că am început cu victorie, sper să rămânem modești și să câștigăm tot!”, a completat Mevlan Adili.

Chindia: I. Popescu – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitrescu – Nisipeanu, Honciu, L. Mihai, Cr. Stoica – Neicuţescu, Cherchez. Au mai evoluat: Neguț, Matei.  Antrenor: Nicu Croitoru.

UTA: Grahovac – Adili, Scutaru, Ciucă, Burlă – Asani – Strătilă, Jorza, Cârstocea, Stahl – Roman. Au mai evoluat: Curtuiuș, Tănase, Izet. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Arbitri: Horia Mladinovici (București) – Alexandru Midvichi (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Bogdan Anghelinei (Galați).

Observatori FRF: Silviu Crângașu (Ploiești) și Viorel Leșeanu (Giurgiu).

Rezultatele primei etape în Liga secundă

ASA Tg. Mureș – Miroslavele 2 – 1

Luceafărul Oradea – Sportul Snagov 1 – 1

Ripensia Timișoara – Foresta Suceava 16 – 0

Dacia Brăila – ASU Poli 2 – 3

FC Argeș – Pandurii Tg. Jiu 0 – 0

Chindia – UTA 0 – 1

Metaloglobus București – Olimpia Satu Mare 0 – 1

Academia Clinceni – Dunărea Călărași 4 – 1

CS Mioveni – CS Afunați 4 – 0

AFC Hermanstadt – CS Balotești 3 – 0

În runda următoare, la Șiria, poposesc cei de la Metaloglobus București.

Categorie: Sport
Etichete: adrian mihalcea, Chindia Targoviste, curtuius, Liga2, Metaloglobus, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
[HIP HOP NEWS] „Alin-băiat-fin” is back in town. Cum e cu GĂSEXUL și la ce e bun el
Articolul următor
Ieșim de sub Codul Roșu, dar „temperaturile vor înregistra valori cu mult mai ridicate decât mediile climatologice specifice perioadei”

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…