UTA a efectuat un TEST BUN cu juniorii clubului

uta cu uta ii
Distribuie:

 

Prima săptămână de pregătire a UTA-ei s-a încheiat ieri, cu amicalul disputat în compania echipei Under 19. A fost 7-0 pentru băieții pregătiți de Laszlo Balint, care s-au descătușat în actul secund, când au marcat de cinci ori fiind bine încălziți pe o temperatură negativă în termometre. Lista completă a marcatorilor roș-albi în primul test al anului îi cuprinde pe Buhăcianu, Oroian, Ioniță, Lorenzi (2) și Miculescu (2). A fost prima reprezentație în tricoul arădean pentru apărătorul Crișan și mijlocașul Jebari, dar e de consemnat și revenirea lui Alex Ciucur după jumătate de an petrecută pe margine. „Un meci reușit, ne-am atins scopul. Încercăm mai multe formule de echipă și sperăm să ajungem la un nivel foarte bun. De săptămâna viitoare, începem să intrăm puțin mai tare, cum se spune, la antrenamente, să ne facem ce ne-am propus. Băieții se comportă destul de bine, și-au intrat în ritm. Eu spun că vom fi foarte puternici”, a punctat Cezar Zanfir, antrenorul secund al Bătrânei Doamne.

Pe 25 ianuarie (ora 11:00) utiștii primesc vizita Progresului Pecica, iar pe 31 ianuarie (tot ora 11:00) e meci cu Crișul Chișineu Criș. Ambele jocuri sunt programate pe „Motorul”.

”Un test bun în compania primei echipe, care ne-a întins, mai ales în repriza a doua. Am folosit și jucători mai mici, încet-încet să sperăm că ajung și ei la un nivel bun, deoarece acesta e obiectivul clubului, să promovăm jucători la prima echipă”, a completat Sandu Gaica, antrenorul principal al UTA-ei U19.

UTA (prima repriză): Bolboașă – A. Rus, Melinte, Fl. Ilie, Tomozei – Oroian, Moise, Hrezdac, Ursu – Jebari, Buhăcianu.

UTA (repriza a doua): A. Cristea – Ciucur, Crișan, Pașcu, Bustea – Miculescu, Lorenzi, Vulturar, Gavrilă – Isac, Ioniță

UTA U19: Iacob –  Haloș, Salka, Dardai, Mohaci – Cocriș – Rădulescu – Merian, Simon, Sfârlea – Boștină. Au mai jucat: Opric –  Maier, Pătlăgică, Truță, Mihai, Ursoi, Andrieș, Paunchici.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Gabi Hărduț, Andreea Șușcă.

Categorie: Sport
Etichete: buhăcianu, Ioniță, isac, jebari, laszlo balint Alexandru Gaica, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
EXPONATUL LUNII IANUARIE de la Complexul Muzeal Arad este dedicat aniversării nașterii lui Ioan SLAVICI
Articolul următor
Învinse la Satu Mare, fetele de la FCC Baschet Arad au ratat locul secund în clasament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie