UTA are un program mai accesibil – cel puțin pe hârtie

codru todea
Distribuie:

 

Antrenorul principal Cristian Todea a vorbit despre timpul scurs de la meciul cu Dunărea Călărași și până acum, când tabăra roș-albă se pregătește de meciul cu Sportul Snagov.

„A fost o perioadă cu antrenamente destul de intense, mai ales săptămâna trecută. Am dorit să mai acumulăm puțină încărcătură fizică, era un moment în care se mai putea încărca, pentru că după aceea, în ultima parte a campionatului, intervine și oboseala. Vor urma și meciurile așa-zis mai accesibile pe hârtie, depinde și de noi să ne îndeplinim un mini-obiectiv. Obiectivul principal este salvarea de la retrogradare, dar noi ne-am propus să nu mai pierdem niciun meci până la finalul sezonului”, a punctat Todea.

David Popa și Bogdan Burlă au reluat antrenamentele în regim normal, doar Norbert Polgar rămâne indisponibil. El a fost operat, era vorba că stă o lună, vom vedea cum decurge recuperarea lui”, a spus antrenorul arădean.

UTA – Sportul Snagov e programat duminică, 15 aprilie, de la ora 11:00. Meciul nu va fi televizat, dar a fost programat duminică pentru că elevii lui Răchită au susținut joi un joc restanță.

Categorie: Sport
Etichete: burlă, cristi todea, david popa, liga 2, sportul snagov, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
FCC ICIM Arad a pierdut la Timișoara și se îndreaptă spre locul 7, după ce fetele aveau șanse pe podium
Articolul următor
Polițiștii Dreghici și Csernus de la Chișineu-Criș au SALVAT DE LA MOARTE un bărbat prins sub un utilaj agricol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie