UTA e pe podium, dar nu se gândește la promovare și abordează timid meciul cu „Luceafărul” Oradea

ionut popa
Distribuie:

Etapa a șasea a ligii secunde o găsește pe UTA tot în calitate de echipă vizitatoare. De data aceasta o întâlnește pe Luceafărul Oradea, echipă care revine acasă după o înfrângere, etapa trecută pierzând cu 0-2 meciul de la Universitatea Cluj.

Arădenii și-au studiat adversarul, care s-a întărit în ultima perioadă și se deplasează la Sânmartin cu gândul să facă un meci bun. „Am văzut meciul lor cu Universitatea Cluj, am trimis și noi pe cineva să urmărească un meci de acasă de la ei, am mai adunat date, dar de atunci și până acum au mai apărut patru-cinci jucători noi. În astfel de cazuri, nu mai poți să spui care e situația echipei, datele se schimbă. Important e ca noi să încercăm să ne facem jocul acela pe care îl vreau, despre care am zis că vreau să fie și mai bun pe măsură ce trec etapele”, a declarat Ionuț Popa.

Probleme după antrenamentul de ieri „Dan Daniel a ieșit de la antrenamente, o entorsă de gleznă. Am observat că a rămas pe mâna maseurilor și Coulibaly, care cred că a suferit o contractură, lucru care nu prea ne convine. În rest, mai avem și câțiva jucători restanți care nu au făcut în vară pregătirea cu noi și îi simt că nu sunt la capacitate maximă”, spune tehnicianul arădean. Acesta e de părere că în ciuda locului trei ocupat în prezent de UTA, obiectivul echipei rămâne menținerea pe un loc liniștitor în clasament în contextul în care în vară au plecat numeroși jucători, o echipă întreagă. Cei veniți trebuie să dea randament mai bun de la meci la meci.

„Vreau să îi anunț pe suporterii arădeni care vor face deplasarea că am fost înștiințați de cei de la Luceafărul de prețul biletelor. Acestea vor costa 25 lei”, a fost mesajul lui Codru Grădinariu în deschiderea conferinței de presă.

Partida cu Luceafărul Oradea va avea loc sâmbătă, ora 11, la Baza Sportivă Luceafărul din Sânmartin.

Categorie: Sport
Etichete: coulibaly, Ionut Popa, luceafarul oradea, UTA
Distribuie:
Articolul anterior
Aradul rămâne, totuși, o sursă de VALORI. Alexandra-Roxana ONEA a luat CEA MAI MARE NOTĂ DIN ȚARĂ la examenul de intrare în BAROU
Articolul următor
La capătul unui joc deschis, arădenii au luat toate punctele. Luceafărul Oradea – UTA 0 -1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

liga 3 frf

LIGA 3 | Cinci Doamne și toate cinci!

LIGA 3 – Rezultate etapa 17: Phoenix Buziaş – CS Socodor 6-3 Grancea 12,  Savu 13, 37, Românu 56, 83, Chistrugă 60 – Nicolescu 44/autogol, Ciornei 52, Mercioiu 70/penalty CSC Peciu…
razvan boita 1

Polițist arădean, vicecampion la Karate Kyokushin

La sfârșitul săptămânii trecute, în Oșorhei, jud. Bihor, s-a desfășurat Campionatul Național de Karate Kyokushin, pentru juniori și seniori. Răzvan Boita, agent de siguranță publică care își desfășoară activitatea la…