SPORTURI

UTA s-a întors cu un punct de la Buftea

 

ChindiaUTA  1 – 1    ( 1 – 0)

Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, P. Iacob, Kocic – Diaz, Dulca, Rață, Dumitrașcu – D. Florea, D. Popa.

Au mai evoluat: B. Mitrea, Berisha, Martac.

UTA: Fl.Iacob – Melinte, Erico, Benga, Shlyakov – Isac, Roșu – Antal, Roger, D. Rusu – Petre.

Au mai evoluat:  Peteleu, Hora, Buhăcianu.

Arbitri: Sorin Costreie (Buftea – Ilfov) – Sebastian Gheorghe (din Suceava) și Marius Marchidanu (din Brăila). Rezervă: Adrian Cojocaru (Galați).

Observator FRF: Nicoale Mavrodin (București).

UTA și  Chindia au deschis seria jocurilor de  sâmbătă, din primul eșalon de fotbal, meci desfășurat la Buftea. În minutele de încălzire Albu s-a accidentat, astfel că Isac a jucat din primul minut. La debut în campionat  a fost Adi Petre. Primele 10 minute nu au adus nimic notabil, apoi au venit trei minute cu trei ocazii, mai întâi un corner  al gazdelor, mingea a ajuns la Dulca, în 14 metri ușor lateral stânga, șutul din întoarcere al fotbalistului a trecut  pe lângă colțul lung. În replică imediat Antal preia bine la 20 de metri, încearcă un șut din prima, mingea se duce mult peste poartă.  Cea mai mare ocazie a primei reprize a venit în minutul 14, când  Erico a ratat duelul cu Florea: acesta a centrat pentru Dumitrașcu aflat cu poarta în față, finalizând din 15 metri la o palmă de bara din stânga lui Iacob. După o jumătate de oră de joc elevii lui Săndoi au deschis scorul, la originea fazei fiind tot Florea, care a trecut ușor de Melinte.  Arădenii  au ripostat cu cinci minute înainte de pauză: Petre pătrunde  pe stânga, centrează în fața porții, mingea îl depășește pe Antal, ajunge în dreapta la Roger, care a recentrat la colțul lung, de unde Căpușă intervine în fața lui Petre; arădeanul ar fi ajuns la minge înaintea portarului.

Statistic, UTA e mai eficientă în joc după pauză, și tot după pauză am consemnat și debutul lui Peteleu în locul lui Melinte, care nu a jucat pe postul său obișnuit. Nicio ocazie periculoasă la ambele porți, arădenii încercând să joace mai ofensiv în ultima jumătate de oră a meciului cu trei oameni de gol în teren. În minutul 58, Shlyakov a centrat de pe stânga, Petre prelungește cu capul, dar nici Antal și nici Roșu nu ajung la finalizare. Patru minute mai târziu, Aioani  a intervenit cu dificultate acordând corner la șutul lui D. Rusu, autorul golului de trei puncte din meciul tur. Meciul se putea închide, dar tot Dumitrașcu a ratat ocazia de 2 -0, când nu a nimerit ținta. În minutul 66 arădenii au fost periculoși după o fază fixă, Roger execută cornerul din dreapta, iar Hora nu poate relua, în două rânduri, din careul mic, în plasă, Aioani respingând de fiecare dată.
Meciul se îndrepta spre o victorie a echipei lui Săndoi, dar arădenii au salvat un punct grație unui apărător: Erico nu e la prima ispravă de acest fel și toate reușitele sale au adus rezultate pozitive pentru echipă. Chindia s-a retras prin schimbări defensive pentru conservarea rezultatului. Zi de 13 cu noroc pentru arădeni. În jocul de sâmbătă s-au resimțit absențele din compartimente, iar în runda următoare cu FC Botoșani vor lipsi jucătorii avertizați.

Așa s-a marcat:

Minutul 31, Florea a trecut pe stânga a centrat D. Popa preia de lângă Erico și trimite cu stângul în plasă, în stânga lui Iacob, 1 -0.

Minutul 90+2, portarul Iacob trimite din lovitură liberă lung în careul advers,  Pițian deviază mingea pe spate și Erico a plasat o lovitură de cap din marginea careului mic pe lângă portar.

 

Cosmin Gherman, 14 februarie 2021 10:52