SPORTURI

UTA și-a luat revanșa de la SEPSI, în ultimul meci de pe teren propriu din sezonul regular

 

UTA – Sepsi 2 – 0 (1 – 0)

Arădenii au evoluat astăzi în ultimul joc de pe teren propriu din sezonul regular. Gazdele au început motivate și în minutul 4 trebuia să fie eliminare la faultul asupra lui Buhăcianu care scăpat singur cu portarul Bouhenna a primit doar cartonaș galben. În minutul 8  Buhăcianu reia de la 16 metri șut respins în corner de Niczuly. În minutul 21 șutul lui Buhăcianu a fost respins de Radoslav anticipând golul ce a venit două minute mai târziu, la jumătatea primei reprize.

Covăsnenii au venit relaxați cu obiectivul îndeplinit astfel au făcut destule greșeli individuale în defensivă, iar formula aliniată a fost una defensivă. Arădenii au deschis scorul la jumătatea primei reprize după o fază fixă și au arătat o viteză de joc în plus. Gazdele puteau dubla avantajul la scurt timp după deschiderea scorului dar Buhăcianu aflat la 11 metri de poartă a călcat pe minge, altfel scăpa singur cu portarul. Hora a avut și el o oportunitate profitând de o greșeală a lui Mitrea.  Sepsi a echilibrat jocul după ocaziile arădene dar nu s-a mai întâmplat nimic notabil până la pauză.

În repriza secundă Sepsi  a avut mai mult inițiativa. În minutul 55  Petrila trage de la 26 de metri, mingea trece alături. UTA preferă cartea contraatacului în această repriză. Șut al lui Fofana de la 20 de metri lateral stânga, Iacob respinge în corner în minutul 69. În minutul 75 Golofca centrează, Iacob respinge, Fulop era în apropiere. Arădenii nu au avut situații clare în partea secundă dar și-au mărit avantajul  cu zece minute înainte de final. În minutul 86, Buhăcianu scapă singur de la mijlocul terenului, Niczuly îl faultează și este eliminat!  În poartă a intrat Fofana pentru că Leo Grozavu a epuizat toate schimbările. Un singur șut pe poarta lui Fofana în rest ținte greșite sau oaspeții au ținut foarte bine de minge.

Elevii lui Laszlo Balint au obținut al doilea succes pe teren propriu după cel cu Chindia, în vreme ce Sepsi a înregistrat al doilea insucces în deplasare, în tur covăsnenii s-au impus cu scorul de 3 – 0. A fost ultimul joc acasă pentru UTA. În runda următoare arădeni se deplasează la Astra.

Așa s-a marcat:

Minutul 23 Roger centrează direct din corner iar Tomozei se înalță și înscrie cu capul de la 10 metri, prima sa reușită în liga întâi pentru jucătorul de 30 de ani, 1 – 0 .

Minutul 80, Shlyakov a pătruns ușor și a înscris cu un șut din fața careului mic, 2 – 0.

***

UTA: Iacob – Tomozei, Benga, Ilie, Shlyakov – Albu, Isac – Miculescu, Roger, Buhăcianu – Hora. Au mai evoluat: Vorobjovas, Bustea, Petre, Roumpoulako.  Antrenor: Laszlo Balint

Sepsi: Niczuly – Dimitrov, Bouhenna, Mitrea, Fl. Ștefan – Tincu, Fofana – Tamas, Achahbar, Petrila – Safranko.  Au mai evoluat: Vașvari, Golofca, Ștefănescu. Antrenor: Leo Grozavu

Arbitri: Horia Mladinovici – Bogdan Gheorghe (ambii din București), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Florin Marcu (Oradea).

Observator FRF: Adrian Comănescu, (Râmnicu Vâlcea)

 

Cosmin Gherman, 4 aprilie 2021 7:58