Veste tristă de la Cluj: George Țucudean se gândește la retragerea din activitatea sportivă!

tucudean geo
Distribuie:

 

Arădeanul George Țucudean a jucat ieri 65 de minute reușind golul de 2 – 1 pentru CFR Cluj în meiul din deplasare cu Chindia, încheiat cu 4 – 1. Atacantul arădean a arătat foarte bine fizic în ciuda faptului că nu s-a antrenat complet de mai mult timp.

Golgeterul campioanei și a campionatului trecut a suferit în ultimele luni două intervenții chirurgicale la inimă și a revenit după trei luni. Recunoaște că i-a trecut prin cap să renunțe la fotbal. Gândul încă nu-i dă pace, deși doctorii l-au asigurat că viața nu-i este pusă în pericol. La nivel mental George se tot gândește la problemele avute, iar această angoasă nu –i dă pace arădeanului, în condițiile în care tatăl său s-a retras de la UTA tot în urma unor probleme la inimă.  George Țucudean a fost ofertat să joace și în străinătate după revenirea de formă de la Viitorul și CFR, dar nu este tentat de acest lucru. Țucudean abia așteaptă meciul cu Celtic, echipa care l-a vrut când era doar un puști. A fost în probe, dar supercampioana din Scoția nu l-a păstrat.

„Sunt pregătit, mai am o teamă, așa, dar doctorii m-au asigurat că nu pot să pățesc nimic. M-au măcinat niște gânduri, m-am gândit că pot să mă las, mă gândesc în continuare. Sunt probleme la inimă. Doctorii m-au asigurat că nu pot sa pățesc nimic. Mi-am revenit destul de bine, am facut pregătire, sunt aproape de același nivel cu al colegilor.

Ar fi o plăcere să joc cu Celtic. Am fost în probe la 14 sau 15 ani la Celtic, trebuia să stau la o familie dacă as fi fost păstrat, eram prea mic să stau singur. Nu am rămas, a ramas un coleg de-al meu. Știu ce înseamnă fotbalul de acolo, vor fi 60 000 de spectatori, ramâne să dam totul pe teren, vedem ce va fi. În astfel de meciuri, nu poți decât să dai tot!”, a spus Țucudean la Digisport. George a precizat de câte ori a avut ocazia că dacă renunță la fotbal ar veni să investească la UTA echipa de suflet de unde a jucat în fotbalul mare și unde a evoluat și tatîl său Marius Țucudean, acum un prosper om de afaceri.

Foto: Digisport.ro

 

Categorie: Sport
Etichete: cfr cluj, george tucudean
Distribuie:
Articolul anterior
LIGA ELITELOR începe în 10 august. Programul echipelor arădene
Articolul următor
Florin Tripa: „Cetățenii din Ineu au de suferit din cauza nepăsării celor de la Compania de Apă“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

petrolul uta large

ERA LOC DE MAI MULT… Petrolul – UTA: 1-1

PETROLUL – UTA: 1-1 (1-0) Au marcat: Grozav (11) – Micovschi (82) 22.04.2024, ora: 19,00, stadion: „Ilie Oană”, temperatura: 12°C, spectatori: 5120. Petrolul (antrenor Laszlo Balint): Zima – Hanca, Papp,…