Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost marcată astăzi la Arad

autism
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost marcată astăzi la Arad de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad prin Centrul de Consiliere si Asistență Specializată pentru Copii cu TSA Arad, reunind copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist și părinții acestora, voluntari, dar și simplii arădeni care se aflau marți după-amiază în Parcul Copiilor, din vecinătatea instituției. În scopul creșterii gradului de vizibilitate a copiilor diagnosticați cu autism, echipa Centrului TSA a pregătit o serie de activități creative și de socializare: desene pe asfalt, ateliere de colorat, face painting, dar și distribuirea de pliante și flyere cu simbolistica celebrării acestei zile, precum și informații despre serviciile oferite de Centrul de Consiliere si Asistență Specializată pentru Copii cu TSA Arad.

„Această zi în care noi ne bucurăm să fim alături de copiii cu tulburări de spectru autist și de familiile acestora reprezintă pentru noi toți un bun prilej pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă, zi de zi, persoanele diagnosticate cu această boală. Împreună dorim să întreprindem acțiuni care să conducă la eliminarea discriminării și stigmatizării acestor persoane, care să ne ajute pe noi toți să contribuim la o societate incluzivă, astfel încât prin serviciile oferite de instituțiile abilitate acești copii să ducă o viață cât mai apropiată de a celor fără astfel de deficiențe.” declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad.

Prin Centrul de Consiliere si Asistență Specializată pentru Copii cu TSA Arad DGASPC Arad oferă servicii specializate de evaluare, consiliere și terapie, grup de socializare și grup de suport unui număr de 56 de copii cu tulburări de spectru autist.

Director general, Erika Stark   
Responsabil relații mass-media, Diana Vogel

autism1

 

Categorie: Știri
Etichete: autism, Centrul de Consiliere si Asistență Specializată pentru Copii, declară Erika Stark, directorul general al DGASPC Arad, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului
Distribuie:
Articolul anterior
SPAȚIALUL Paul van Dyk aduce „rețeta fericirii” la Arad Open Air Festival
Articolul următor
Cupa „Emilia Eberle”, „repetiția generală” înaintea Campionatului Național – dominată de CSM Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie