Ziua Porților Deschise la „Moise”. Liceul în care elevii au un cuvânt de spus

moise pr 2023
Distribuie:
Sâmbătă, 29 aprilie, Colegiul Național „Moise Nicoară” – Ziua Porților Deschise pentru copii, părinți, bunici și chiar nostalgici.

„Colosul” și-a deschis brațele și pentru „doar curioși”, și pentru cei care au mers să-și înfrunte vizual viitorul, și pentru cei care care au vrut să-și testeze frica. Aș putea spune, fără exagerare, că „Moise” e un sentiment. Toți ies din „Moise”, dar niciodată „Moise” nu va ieși din ei.

Oferta educațională pentru anul școlar 2023-2024
Au început înscrierile în clasa a V-a 2023-2024 – 3 clase 78 de locuri cu studiul intensiv al limbii engleze și limba modernă a doua franceză sau germană. Preînscrierea se face prin completarea cererii-tip care se depune la secretariatul școlii sau scanată la adresa [email protected]. Descarcă cerere-tip.
Oferta pentru liceu – vezi AICI
Pentru că nimic nu poate fi mai convingător decât un tânăr motivat, ne rezumăm la a reda discursurile elevelor Maria Bodrogean (VIII B ) și Alexia Vesa (XI A) susținute la deschiderea din Sala Festivă a evenimentului – Ziua Porților Deschise 2023. O dovadă în plus că la „Moise” și elevii au un cuvânt de spus
 Maria Bodrogean (VIII B) – olimpică la Lingvistică și la Chimie:
Bună ziua și bine ați venit la Colegiul Național „Moise Nicoară”!
Ce înseamnă să fii elev la acest colegiu? Aceasta este o întrebare ce poate avea multe răspunsuri. Pentru mine, a fi elev înseamnă să ai prilejul să înveți lucruri noi, să faci legături de prietenie și să reușești să realizezi ce îți propui pentru viitor, cu ajutorul educației primite.
Fiind una dintre cele mai bune școli din Arad, și nu numai, Colegiul Național „Moise Nicoară” oferă tuturor elevilor o șansă la succes. Profesorii din acest colegiu sunt selectați cu multă grijă pentru a asigura copiilor o educație pe măsură.
De asemenea, școala este dotată cu aparatură performantă, astfel încât fiecare sală are tot ce este necesar pentru materia respectivă. De exemplu, în laboratorul de chimie se găsesc o mulțime de substanțe pentru experimente, în laboratorul de informatică există câte un calculator pentru fiecare elev sau în laboratorul de biologie se găsesc microscoape, machete și planșe educaționale.
Pe holurile școlii se află dovezi clare ale performanțelor elevilor de aici. Puteți vedea diplome și premii din toate domeniile de la concursuri județene, naționale și chiar internaționale, dar și nume sonore, cunoscute în toată lumea, care au avut o legătură cu școala noastră, fie ca elevi, fie ca profesori.
De patru ani sunt elevă aici și plănuiesc să rămân, după Evaluarea națională. În tot acest timp nu pot să spun că am fost vreodată dezamăgită de condițiile acestei școli. Cu ajutorul profesorilor mei, care mi-au fost alături la fiecare pas, am putut ajunge până aici și consider că orice copil care dorește cu adevărat, poate ajunge departe.
Din proprie experiență, pot spune că, folosind dotările colegiului nostru și cu ajutorul unor profesori minunați, am ajuns la fazele naționale ale olimpiadelor de lingvistică și chimie, și nu m-am întors fără premii. Să nu mai menționez și de câți foști elevi al Colegiului Național „Moise Nicoară” au ajuns să fie astăzi doctori, avocați, programatori, cercetători și să aibă o mulțime de alte meserii, care mai de care mai impresionante.
Prin urmare, a fi elev la „Moise” este un lucru cu adevărat special, iar fiecare copil care învață aici cred că ar trebui să fie mândru și fericit că are acces la o astfel de educație. Vă îndemn să veniți la acest colegiu de prestigiu și vă asigur că nu veți fi dezamăgiți de rezultate. Mulțumesc!” 
Alexia Vesa, clasa a XI-a A, olimpică „public speaking”:
„Bună ziua tuturor,
elevi, părinți, profesori, bunici și, nu în ultimul rând, stimați invitați!
Numele meu este Alexia Vesa și sunt onorată să mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, în calitate de reprezentant al elevilor de liceu de la Colegiul Național „Moise Nicoară”. Sunt în clasa a XI-a A, profilul Științele Naturii bilingv și astăzi vă voi împărtăși ce înseamnă cu adevărat, în opinia mea, să faceți parte din această comunitate. Având în vedere faptul că mă aflu aici doar din clasa a IX-a, pot aprecia mult mai în amănunt avantajele de a fi elev în această școală.
În primul rând, doresc să menționez faptul că, pentru mine, a fost cea mai bună decizie să optez pentru Colegiul Național „Moise Nicoară” datorită faptului că m-am dezvoltat pe mai multe planuri și simt că am evoluat foarte mult. Indiferent că vorbim de gimnaziu sau de liceu, profesorii îi încurajează pe elevi să participe la cât mai multe concursuri, olimpiade și proiecte. De ce? Pe lângă orele de curs și activitățile extracuriculare, aceste variante oferite reprezintă oportunitățile perfecte pentru a învăța lucruri noi, de a vă înfrânge frica de „a greși” și, bineînțeles, de a vă depăși limitele.
Profesorii sunt mai mult decât bucuroși să vă îndrume spre a obține un rezultat bun, însă, chiar dacă nu a fost să fie, nimeni nu vă va descuraja. În acest sens, un proiect foarte interesant, la care am participat recent, a fost realizarea unui documentar despre județul Arad, susținut material de Consiliul Județean Arad. Am fost onorați că am avut ocazia să lucrăm cu un specialist de la București, realizator de emisiuni culturale, domnul jurnalist Doru Ionescu, și că acesta a acordat încredere școlii noastre pentru a realiza acest obiectiv împreună.
În al doilea rând, legat de orele de curs vă pot spune că, într-adevăr, este mult de lucru, mult de învățat, însă nu este imposibil să vă organizați astfel încât să le puteți face pe toate. În ceea ce mă privește, practic baschetul de performanță încă din clasa întâi, având antrenamente zilnic, însă temele și lecțiile de învățat nu au reprezentat un obstacol. Astfel că, sunt în clasa a XI-a și încă nu am renunțat la sportul de care m-am îndrăgostit încă de când eram doar un boboc.
Chiar dacă profesorii au așteptări mari de la elevi, acest lucru este, fără nicio îndoială, un mare avantaj, pentru că ne pregătesc pentru viața ce ne așteaptă după ce absolvim. De asemenea, faptul că elevii trebuie să schimbe sala de clasă, după fiecare oră, este o oportunitate să ne cunoaștem între noi și să socializăm mai mult.
Luând în considerare toate cele menționate până acum, vă încurajez din tot sufletul să optați pentru Colegiul Național „Moise Nicoară” atât din clasa a V-a, cât și din clasa a IX-a. Vă doresc multă baftă și abia aștept să ne întâlnim pe holurile școlii anul viitor. Așa cum a spus marele nostru poet național Mihai Eminescu, „Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul.”
Vă mulțumesc!
Fotografiile din galerie au fost realizate de elevi ai colegiului
1. ANAHAZI ALBERT 7B
2. BARNA NORIS-VLAD 9D
3. BLEHUIU DANIEL-OTNIEL 11C
4. CÎRNAȚU CĂTĂLINA IOANA 10D
5. DANITY OLIVER-BOBAN 10D
6. NEAMȚU SARA-ANDREEA 8B
Categorie: Știri
Etichete: Colegiul Național Moise Nicoară, Ziua porților deschise 2023
Distribuie:
Articolul anterior
Profile în câteva „linii”: IONEL-DOREL SINACI (DORU SINACI)  
Articolul următor
Autorizația pentru distribuirea caselor de marcat poate fi emisă și în format electronic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

uns uvvg3

UNIVERSITATEA NOVI SAD, la UVVG ARAD

În perioada 18-19 iulie 2023, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut onoarea de a primi o delegație a Universității din Novi Sad, Serbia, în cadrul programului Erasmus+.