[Arădeni cu care ne mândrim] CARMEN LIDIA VIDU nominalizată la Premiile UNITER – secțiunea „Cel mai bun regizor” pentru regia unui spectacol documentar!

carmen vidu
Distribuie:

 

„După Cătălina Buzoianu (a cărei studentă am fost), de la Revoluție până în prezent au fost nominalizate la Premiile UNITER doar două regizoare la „Cel mai bun regizor” și „Cel mai bun spectacol”. Anul ăsta e un An Reper cu foarte multe voci feminine nominalizate. Felicitări nominalizatelor, nominalizaților! Cristina Rusiecki, Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza, pentru noi e un moment fantastic! Mulțumiri!

Sunt nominalizată la Premiile UNITER la secțiunea „Cel mai bun regizor” pentru regia unui spectacol documentar! Asta e fantastic: că e un spectacol documentar! Și mi se mai pare cool că spectacolul ăsta documentar e producție TNB. Pentru mine e o mare izbândă că am reușit să conving TNB-ul să producă un documentar. Documentarul Contează!

Împart bucuria cu echipa spectacolului documentar Jurnal de România. 1989: Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Ţilea, Daniel Badale, Cristina Baciu, Germina Nagat, Dennis Deletant, Florilena Popescu, Andrei Marinescu, Gabi Skinder, Ovidiu Zimcea, Constantin Simon, Popescu Adriana, Anca Roxana Constantin, Cristiana Gavrilă, Andreea Alexandra Nae, Florin Ghioca, Vlad Lăzărescu, Marcel Bălănescu!

Jurnal de România. 1989 – producție Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti” – a postat regizoarea Carmen Lidia Vidu pe pagina sa de Facebook.

***

Teatrul Național din Timișoara se bucură de două nominalizări (actorul Ion Rizea nominalizat pentru rolul din spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese” și scenograful Helmut Stürmer pentru decorul spectacolului „Rinocerii”de Eugène Ionesco) și un premiu pentru întreaga activitate acordat de Senatul UNITER scenografei Geta Medinski, un artist important al scenei timișorene

[COMUNICAT DE PRESĂ – Teatrul Național Timișoara]

Juriul de nominalizări pentru premiile UNITER, compus din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki, a făcut publică lista de nominalizări.

Teatrul Național din Timișoara are deosebita bucurie să anunțe că actorul Ion Rizea a fost nominalizat pentru rolul din spectacolul „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese”. Radu Iacoban, care semnează atât textul cât și regia spectacolului, a avut curajoasa inițiativă de a-l distribui pe Ion Rizea în rolul „Bunica”, iar actorul Naționalului timișorean a ridicat mănușa aruncată de regizor și, sfidând toate riscurile pe care le presupune un rol în travesti, a creat un personaj de o admirabilă complexitate, care acoperă o mare parte din gama emoțiilor omenești.

tnt4

O a doua nominalizare UNITER care se îndreaptă către Teatrul Național este acordată scenografului Helmut Stürmer pentru decorul spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco. Spectacolul, a cărui premieră a avut loc în 4 martie 2020, s-a dovedit a fi, dincolo de forța, estetica și mesajul său, incontestabil puse în valoare de regizorul Gábor Tompa, premonitoriu pentru pandemia care urma să izbucnească și pe care încă o trăim. Helmut Stürmer, scenograf de teatru și film a cărui excepțională carieră internațională s-a derulat pe toate scenele lumii, multiplu laureat al premiilor UNITER și al altor premii naționale și internaționale, a girat cu profesionalismul lui performanța Teatrului Național. Într-adevăr, recunoașterea pe care juriul UNITER o acordă scenografului Helmut Stürmer este, implicit, o recomandare adusă Atelierelor „Fabrica de decoruri” a Teatrului Național din Timișoara. Cu atât mult, calitatea de execuție a decorului pentru spectacolul Rinocerii dovedește din nou faptul că o instituție publică de spectacol – acest teatru, în orice caz – poate face excelență în domeniul manufacturării decorurilor de teatru.

De asemenea, cele două onorante nominalizări vin să confirme justețea principiilor și a direcțiilor artistice și morale pe care Teatrul Național le-a urmărit într-un context extrem de dificil, care părea că va îngenunchea întreaga lume.

tnt3

tnt2

În sfârșit, o a treia veste extraordinară pentru Teatrul Național este decernarea de către Senatul UNITER a Premiului pentru întreaga activitate scenografei Geta Medinski, un artist important al scenei timișorene. Geta Medinski este un nume legat indisolubil de Teatrul Național din Timișoara, iar Premiul pentru întreaga activitate decernat de Senatul UNITER reprezintă o binemeritată recunoaștere a unei cariere dedicate Teatrului Național din Timișoara. De o delicatețe specială, o modestie structurală, scenografiile Getei Medinski și-au păstrat nealterată valoarea, iar Teatrul Național datorează cu adevărat Getei Medinski o mare parte a istoriei sale scenografice.

tnt1

Aceste recunoașteri publice importante atestă, fără doar și poate, faptul că, în condiții financiare și epidemiologice ostile, Teatrul Național din Timișoara continuă să creeze formule inovatoare astfel încât să rămână și să se dezvolte în continuare ca un spațiu deschis creativității și să ofere publicului propriul spațiu de evoluție.

Sursa foto: Adrian Pîclișan  ( Ion Rizea, Rinocerii), arhiva personală (portrete)- GEORGETA PETROVICI

 ***

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER – Consiliul Director acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din data de 24 mai 2021, Senatul a acordat următoarele premii:

 Premiul de Excelență: nu se acordă

Premiul pentru întreaga activitate actriță: ILEANA PLOSCARU

 Premiul pentru întreaga activitate actor: MARCEL IUREȘ

 Premiul pentru întreaga activitate regie: ALEXANDRU DARIE (post-mortem)

 Premiul pentru întreaga activitate scenografie: GETA MEDINSCHI

 Premiul pentru întreaga activitate critică și istorie teatrală: ION PARHON

 

PREMII SPECIALE

SCENA DIGITALĂ – platformă de spectacole online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

– Teatrul POESIS – program al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și al Teatrului „Nottara” din București

 

 NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIILE GALEI UNITER 2021

Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.

Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.

Nominalizările pentru anul teatral 2020 sunt următoarele:

 Debut

Tudor Dreve pentru regia spectacolului „Nevrozele sexuale ale părinților noștri” de Lukas Bärfuss, Teatrul Municipal Baia Mare

Diana Mititelu pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, Teatrul de Stat Constanța

Diana Păcurar pentru regia spectacolului „Trei femei înalte” de Edward Albee, Teatrul „Regina Maria” Oradea

 

 Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

 –„Insomnia”, scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București (Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național)

-„Totul e bine când… se termină”, adaptarea radiofonică și regia artistică Mihnea Chelaru, Societatea Română de Radiodifuziune

-„Viața dăunează grav sănătății”, scenariul radiofonic și regia artistică Gavriil Pinte, Societatea Română de Radiodifuziune

 

Cel mai bun spectacol de teatru tv / teleplay

 –„Gottlieb”, adaptare după „Biedermann şi Incendiatorii” de Max Frisch, adaptarea pentru televiziune și regia artistică Andrei Măgălie, Societatea Română de Televiziune

-„Shorts”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc

-„V.I.P. – Very Isolated Person”, adaptare liberă după „Pescărușul” de A.P. Cehov, conceptul și regia Paula Lynn Breuer și Olga Török, Teatrul German de Stat Timișoara

 

 Premiul pentru critică de teatru

 –Miruna Runcan

-Oana Stoica

-Irina Wolf

 

 Cea mai bună scenografie

 –Adrian Damian pentru scenografia spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

-Andu Dumitrescu pentru scenografia spectacolului „Pool (no water)” de Mark Ravenhill, un proiect de Radu Nica, Andu Dumitrescu și Vlaicu Golcea, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

-Helmut Stürmer pentru decorurile spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco, regia Gábor Tompa, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

 

 Cea mai bună actriţă în rol secundar

 –Cătălina Mihai pentru rolul Speed din spectacolul „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu, Teatrul de Stat Constanța

-Costinela Ungureanu pentru rolul Alexandra din spectacolul „Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

-Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

 

 Cel mai bun actor în rol secundar

 –Emil Coșeru pentru rolul Ion din spectacolul „Năpasta” (…și era pădurea singură…) de I.L.Caragiale, un spectacol de Adi Carauleanu, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

-Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

-Matei Rotaru pentru rolul Piotr Stepanovici Verhovenski din spectacolul „Demonii. Începuturi”, după F.M. Dostoievski, scenariul, regia, decorul și proiecțiile video Tudor Lucanu, Teatrul Național Cluj-Napoca

 

 Cea mai bună actriţă în rol principal

 –Eliza Noemi Judeu pentru rolul Tiadora din spectacolul „Tiadora”, după Maria Manolescu Borșa, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău

-Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca

-Alexandra Vicol pentru rolul Fundă din spectacolul „Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

 

 Cel mai bun actor în rol principal

 –Bogdan Farcaș pentru rolul Titta Nane din „Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni, regia Vlad Trifaș, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești

-Șerban Gomoi pentru rolul Tânărul din „O haită de sfinți” de Neil LaBute, regia Vlad Zamfirescu, Teatrul „Nottara”, București

-Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

 

 Cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”)

 –Cristian Ban pentru spectacolul „MaMe”, textul creație colectivă, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

-Leta Popescu pentru spectacolul „(In)corect” de Leta Popescu, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca (spectacol produs în cadrul programului cultural „Decalaj. Narațiuni intergeneraționale”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național)

-Carmen Lidia Vidu pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București

 

 Cel mai bun spectacol

 –„Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

-„Verde tăiat” de Alexandra Felseghi, regia Adina Lazăr, scenografia Andreea Tecla, Asociația Pro Teatru, Zalău (proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național)

-„Villa Dolorosa” de Rebekka Kricheldorf, regia Theodor-Cristian Popescu, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”

 

 

Categorie: Cultură
Etichete: actori, carmen lidia vidu, gala premiilor UNITER, Jurnal de România. 1989, premii UNITER 2021, Premiul „Lucian Pintilie”, regizori, teatru
Distribuie:
Articolul anterior
Premieră la Teatrul Național Timișoara: „Zorba Grecul„ de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev
Articolul următor
Ești NEVACCINAT – ești DISCRIMINAT, linșat de ultra-vaxeri și dat afară din serviciu… cel puțin dacă ești TAXIMETRIST și ai „sânge în instalație” să te cerți pentru DREPTURILE tale FUNDAMENTALE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie