Cum să faci bani, român fiind (partea a treia)

Un prieten, de fapt un văr prea îndepărtat pentru a putea fi considerat membru al familiei, în fine, acest prieten mă întreba săptămâna trecută, semi-retoric şi jumate trist, cum se face că, într-o ţară măcinată de foame şi sărăcie, numărul maşinilor de lux şi al vilelor tip catedrală plus pagodă creşte exponenţial. Şi cum se face că el, absolvent a două facultăţi de stat,  nu poate să posede un apartament în care să nu plouă în interior, sau o maşină care să aibă podele. Ce îi face pe unii dintre noi să fie atât de deosebiţi? Mai precis, prietenul meu mă întreba cum poţi fi bogat în România.

Bineînţeles, i-am răspuns că nu ştiu. Şi eu stau la bloc, şi încă la unul căruia i se înfundă canalizarea săptămânal. Iar maşina mea e autopasul. Deci, habar n-am cum se fac bani în ţara asta. Dar există nişte factori, nişte axiome, dacă vreţi. Pentru a avea bani în România, trebuie să fii în una din următoarele situaţii.

Să ai părinţi bogaţi şi/sau cu relaţii. Vară sau iarnă, noapte sau zi, putem vedea protiperanda progeniturilor de baştani locali, la cele mai fiţoase cafenele, la cele mai scumpe cluburi. Copiii ăştia îşi permit să spargă pe cafea şi shot-uri de tequilla, într-o seară, venitul lunar al unei familii de profesori de biologie. Nu lucrează nicăieri, eventual au un loc bun la firma lui mama/tata. Sunt plictisiţi şi obosiţi şi leşinaţi. Nu trebuie să facă prea multe ca să le meargă jucăria. Doar să menţină şi să strângă legăturile de familie.

Să ai o meserie binecuvântată. Nu-s multe meserii din astea în România, din păcate. Dar, dacă eşti şef pe la ceva descentralizată, sau lucrezi la electricitate sau în sistemul de control financiar, sau la intreprinderi cu capital majoritar de stat, poţi fi cât de agramat şi ineficient vrei, că tot faci o căruţă de bani. Şi să moară duşmanii tăi, nu? E ciudat cum munca la stat poate fi aşa de plăcută.

Să faci parte din fericita minoritate pseudo-oprimată, şi să mergi prin spaţiul comunitar, aşa, vreo trei-patru ani. Să furi tot ce-ţi cade în mână, să vinzi marfa furată şi să trimiţi banii în ţară, neamurilor care construiesc giga-case. Bineînţeles, dacă eşti prins, să începi să spui cum eşti tu cetăţean român de altă etnie, şi cum te persecută naziştii în ţara ta, şi nu-ţi dau loc de muncă şi posibilitatea de a te afirma, şi-aşa ai ajuns tu să trebuiască să dai în cap prin Franţa.

Să faci politică. Să înveţi că prietenul e duşman de fapt, să înveţi să minţi, să furi şi să înşeli încrederea oamenilor cu zâmbetul pe buze şi fără mustrări de conştiinţă. Să înveţi că ai un singur target, alegătorul. Că, cu cât îl faci mai abitir, acesta te va vota mai din răsputeri. Să înveţi că partidele politice din România sunt membre, toate, în marea asociaţie M.S.R.P.,  să faci tot ce-ţi stă în putinţă să prinzi cât mai mulţi ani de prim plan politic. Şi, mai ales, să nu uiţi că, acolo unde lingi acum, mâine vei scuipa. Şi răspoimâine, când aproape toţi vor uita, ocupaţi fiind cu gestionarea foamei, vei linge din nou.

Sau poţi să faci mulţi bani cu studii de fezabilitate…