PAMFLETE

Despre gunoi şi gunoaie – sau de ce nu ies arădenii în stradă pentru Papa Didi

 

De vreo săptămână, încerc să scriu materialul ăsta. Aşa că am toate şansele să scriu o grămadă de prostii. Când gândeşti prea mult la un subiect, când despici firul în patru mii patru sute patruzeci şi patru virgulă patru, ai, în general, o reţetă pentru dezastru. Pentru că nu mai vezi codru-i frate cu românul din cauză de iarbă arsă de soare. Aşa că am ales să scriu despre două subiecte, poate chiar trei, legate între ele printr-un fir întins şi urât mirositor.

Dar, pentru început, oi. Adică Mioriţa s-a răzbunat într-un mare fel pe o relicvă a Uniunii Sovietice. Simbolismul accidentului de bărcuţe din Marea Neagră e de-a dreptul lugubru, tragicomic în toată dezarmanta lui măreţie, atât de est-europeană, chiar balcanică, aş putea spune. Oaia românească înnecând ursul rusesc. O răzbunare sui generis a miracolului ţurcanei, chiar dacă umbra marelui urs persistă în a bântui apele din jurul Insulei Şerpilor. Iar deznodământul, cu căpitanul rus în apropierea unei inefabile come alcoolice, nu vine decât ca o sublimă subliniere a unei bizare întâmplări din răsăritul nu atât de îndepărtat.

Dar să revin la gunoi. Gunoiul nostru zilnic, din oraşul care nu mai e de mult oraş, plin de miasme şi de pubele pline, cu o administraţie care pendulează între incompetenţă şi meschinărie, reuşind imposibilul, adică atingerea ambelor deziderate într-o singură aruncătură de coş. De gunoi. Suntem plini de gunoaie, iar primarul şi prietenii săi necuvântători aruncă spre oricine vina unei incompetenţe deja legendare. Cel puţin asta lasă să transpire către public mai marele oraşului. Pun pariu că, atunci când nici mişcarea asta nu mai ţine, atunci când anonimul adunător de gunoi pe care îl vedem ici-colo, golind coşuri preapline într-un camion obscur, la lumina lunii, va dispărea, strategul dintre brazi va ieşi triumfător, cu un proiect proaspăt copt, numai bun de rezolvat problema şi mutat vina către pesediştii care nu iubesc Aradul, şi către puţinii arădeni loviţi de civism, deveniţi peste noapte agenţi provocatori ai internaţionalei socialiste. Plus toţi oamenii din presă care refuză să pupe poala puterii locale şi care, evident, sunt nişte slugi ticăloşite ale lui Căprar, Tripa sau Fifor. Care, pe lângă toate astea, nici nu e din Arad.

Pe de altă parte, s-a întâmplat şi una nouă, care nu ţine de gunoi, ci mai mult de gunoaie. În sensul că s-au întâmplat lucruri revoltătoare la biblioteca judeţeană, şi scriu cu litere mici nu din lipsa de respect pentru instituţia de cultură, ci faţă de semidocţii care fac legea acolo. Mazilirea lui Papa Didi e aproape fanariotă, un ritual din care lipseşte harapul. E o cruciadă împotriva culturii arădene, e un război pe care veneticii l-au câştigat, suntem un oraş fără cultură, care îşi pierde rădăcinile. Pentru că un public cult nu înghite toate prostiile astea, înşirate de atât de mulţi ani. În schimb, un oraş de navetişti care se holbează la emisiuni tâmpe şi se bucură de ziua vecinului, că vine infuzia culturală gen Blaga de la Oradea (până şi ăştia vin din altă parte), ei, oraşul acela poate fi condus în felul în care vor haiducii ăştia pe invers. Cât timp activitatea culturală e dirijată de vatmani, tâmplari şi chelneri, care cred că Paracelsus e inventatorul paracetamolului, iar Cornelius Agrippa a scos din subconştient vaccinul antigripal, să nu ne mirăm de nimic. Săptămâna trecută, m-am întâlnit cu un prieten, un scriitor foarte bun, şi un om blajin şi educat, care se oripila de mătrăşirea lui Didilescu, preconizând că se va ieşi în stradă. Pe dracu, i-am răspuns, nu va ieşi nimeni. Îmi pare sincer rău că, din nou, am avut dreptate, însă tot acest măcel, cultural şi nu numai, toată această ascensiune a gunoaielor a fost şi este posibilă datorită lipsei de atitudine civică a arădenilor. Cât timp arădenii nu vor sancţiona derapajele tot mai evidente ale aleşilor, cât timp nu există o societate civilă serioasă, ci doar interese şi rampe de lansare către zona politică, cât timp toată lumea se plânge pe facebook, dar nimeni în stradă, şi mai ales atâta timp cât ne va fi mai frică de ăştia decât de comunişti şi Ceauşescu, atâta timp vor profita de noi. Suntem ca o curvă proastă dintr-un tractir turcesc, care se lasă călărită de o caravană întreagă, dar nu fuge, nu ripostează, ci doar scrie nişte poezii aiurea către prieteni imaginari, sperând că vine prinţul şi o scapă. Când colo, moare din cauza hemoroizilor.

Tot ceea ce se întâmplă, e din vina neimplicării noastre. Pentru ca răul să câştige, e de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic.

Basil Muresan, 6 mai 2017 7:11