luni, martie 27, 2023

Deținătorii de carduri, din nou în atenția ANAF. Vezi ce date solicită Fiscul

 

După ce luna trecută a intrat în vigoare actul normativ care obligă instituțiile bancare să raporteze lunar către ANAF toate datele despre conturile bancare (recitește aici) , acum  Fiscul vrea să primească, fără un mandat judecatoresc, ,,toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deținătorului cardului„, ori de câte ori se efectuează plăți electronice cu cardul bancar prin intermediul POS-urilor, se arată într-un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul de Finanțe.

Mai mult, Fiscul vrea să primească date precum: ID-ul comerciantului, numărul și valoarea bonului fiscal, precum și data, ora și minutul emiterii bonului fiscal.

„În cazul plăților electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestionează certificarea/autorizarea tranzacției, va comunica Agenției Naționale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacției către instituția acceptantă și următoarele date: a) ID terminal; b) ID comerciant; c) numărul bonului fiscal; d) valoarea bonului fiscal; e) data, ora și minutul emiterii bonului fiscal; f) instituția acceptantă; g) numărul cardului utilizat pentru efectuarea plății; h) cod autorizare plată; i) toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deținătorului cardului”.

Această reglementare este cuprinsă în Anexele unui proiect de Hotărâre pentru modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 479/2003, document  scos în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe în data de 12 iulie 2016.

Ultimele Știri

Related news