Joia Mare din Săptămâna Patimilor este ziua în care se vopsesc ouăle de Paști. Se mai numeşte Joia Neagră sau, în cultura populară, Joimăriţă.
Semnificație religioasă
Joia patimilor este închinată amintirii a patru evenimente din viaţa lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taină, rugăciunea arhierească înainte de Patimi, unde accentul cade pe iubire şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului Iisus Hristos.
Denia celor 12 Evanghelii și scoaterea Sfintei Cruci
Joia din Săptămâna Patimilor este cunoscută ca fiind ziua în care se citesc cele 12 Evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii. Aducerea Sfintei Cruci din Sfântul Altar și așezarea ei în mijlocul bisericii are loc după citirea Evangheliei a V a, atunci când preotul spune: „Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape”. Sfânta Cruce rămâne în mijlocul bisericii până vineri, când este readusă în Sfântul Altar.
La Ierusalim, începând cu orele 16.00, se face o procesiune cu Sfânta Cruce. Procesiunea începe de la Pretoriu și se termină la Sfântul Mormânt. Credincioșii străbat drumul pe care Mântuitorul a purtat Crucea Răstignirii.
Joia Patimilor – scoaterea Sfântului Agneț pentru împărtășirea bolnavilor
În cadrul Proscomidiei din Joia Mare, pe lângă Sfântul Agneț care se folosește la Sfânta Liturghie din ziua respectivă, se mai scoate înca un Agneț, care se sfințește împreună cu celălalt, fără să se rostească de două ori rugăciunile epiclezei și fără să se binecuvanteze fiecare separat. Al doilea Agneț va fi păstrat până în Marțea Luminată când este uscat și sfărâmat după o rânduială specială. După ce a fost sfărâmat, este așezat într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar. Acest Agneț este folosit de-a lungul întregului an pentru împărtășirea bolnavilor sau a celor care nu pot merge la biserică din motive bine întemeiate.
Joia Patimilor – sfințirea Sfântului și Marelui Mir
Joia Patimilor este și ziua în care are loc sfințirea Sfântului și Marelui Mir, materia sfințită care se folosește la Taina Mirungerii, sfințirea bisericilor, sfințirea altarelor, a antimiselor și pentru reprimirea în Ortodoxie a celor căzuți de la dreapta credință. Sfințirea Sfântului și Marelui Mir nu se săvârșește în Joia Patimilor fiecărui an, ci doar atunci când se constată că nu mai există Mir pentru un an de zile.
În Joia din Săptămâna Sfintelor Patimi prăznuim spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, Cina cea de Taină în cadrul căreia Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, rugăciunea arhierească și începutul Patimilor prin vânzarea Domnului.
Spălarea picioarelor ucenicilor
În amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, există obiceiul ca în Joia din Săptămâna Patimilor, în unele mănăstiri, starețul să spele picioarele a doisprezece din viețuitorii mănăstirii pe care o conduce.
Spălarea picioarelor ucenicilor este o invitație la smerenie, slujire, dăruire pentru ceilalți până la jertfă.
Cina cea de Taină și instituirea Sfintei Euharistii
În cadrul Cinei de Taină a fost instituita Sfânta Euharistie. Cina cea de Taină a avut loc după spălarea picioarelor de către Mântuitorul Iisus Hristos. Facem precizarea că pentru poporul evreu Paștile semnifică trecerea din robia egipteană la libertate. În amintirea acestui eveniment, fiecare familie iudaică sacrifică un miel și-l mănâncă cu azimă (pâine nedospită) și ierburi amare. Azima este simbolul robiei, al mizeriei îndurate ca robi, iar ierburile amare semnifică viața petrecută de israeliți în timpul robiei egiptene.
Mielul jertfit și mâncat de evrei când serbau Paștile era o prefigurare a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii (Ieșirea 12, 46) și Se oferă ca hrană pentru viața veșnică.
La această Cină, Mântuitorul Se dăruiește pe Sine sub chipul pâinii și al vinului. S-a dăruit și continuă să Se dăruiască în cadrul fiecărei Liturghii.
Rugăciunea din Grădina Ghetsimani
După Cină, Hristos merge împreună cu ucenicii Săi în grădina Ghetsimani. Se roagă înainte de Patimile Sale pentru Sine, pentru Apostoli și pentru toți credincioșii: „Părinte, a venit ceasul! Preaslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viață veșnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui… Părinte Sfinte, păzește-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat ca să fie una precum suntem și Noi… Dar nu numai pentru ei Mă rog, ci și pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine, ca toti să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”.
În grădina Ghetsimani Mântuitorul supune voința Sa omenească celei dumnezeiești. Acest lucru reiese din cuvintele: „Părintele Meu, de este cu putință, treacă de la Mine paharul acesta, însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Matei 26, 39). Este momentul în care „Iisus s-a cununat în duh cu moartea”, după cum mărturisește părintele Staniloae. Prin ambele voințe, Hristos a dorit mântuirea noastră: prin cea dumnezeiască binevoind împreună cu Tatăl și cu Duhul, iar prin cea omenească făcându-Se ascultător Tatălui. Așa a îndreptat firea noastră în Sine și prin ea și pe cea din noi.
Ceea ce s-a petrecut în acea noapte la Ghetsimani, rămâne pentru noi model și putere spre izbăvire. După cum Hristos a întărit voința omenească în direcția celor dorite de Dumnezeu, așa se întâmplă și cu cei care cer cu credință „facă-Se voia Ta precum în cer așa și pe pământ”.
Tot astăzi ne aducem aminte și de vânzarea Domnului, pomenită și la Denia din Sfânta și Marea Miercuri. Iuda vânzătorul este pus în oglindă cu femeia păcătoasă. Aceasta, deși era o prostituată, datorită pocăinței și iubirii Sale față de Hristos se mântuiește. În vreme ce Iuda, lipsit de pocăință, ajunge trădător.
RUGĂCIUNE
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut. Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.
Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.
Tradiții și obiceiuri
Irina Nicolau scrie în „Ghidul sărbătorilor româneşti” (Humanitas, 1998) că „pentru morţi se fac focuri din vreascuri rupte cu mâna, netăiate. Pe lângă foc se aşează scaune, se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morţii se pregătesc să vină pe pământ, aşa că trebuie să fie ajutaţi şi primiţi bine. Pe morminte se varsă apă şi se pun lumânări şi aşchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca şi cântă: Toacă tocănelele,/ Joi, Joimărelele./ Paşte popa vacile/ Pe toate ogaşele,/ Duminică-i Paştele”.
În Joia Mare cade Nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de , asemănător celui de la Lăsata Secului. Tinerii se strâng şi, într-o formă ce poate aminti unui orăşean de brigăzile de agitaţie, fac publice greşelile celor păcătoşi.
În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roşii se numesc merişoare. Cele cu modele se numesc, de la o zonă la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, pictate ( pictate cu ceară ), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paşte sunt foarte numeroase. Primul ou încondeiat de încercare se numeşte <cearcă>. Se vopsesc şi ouă negre dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, roata carului, mânecă sucită, floarea Paştelui, brăduţul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peştele, păianjenul, laba gâştei, aripioara, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoşului, laba broaştei, laba racului, laba cârtiţei, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamţului.
Ouăle muncite nu se dau de pomană – nu le primeşte Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înşiră pe aţă şi se pun la icoană. Scrisul ouălor se plăteşte. Femeile mai pricepute îl fac şi pentru alte case. Se plăteşte pe claie. O claie numără 30 de ouă. Numai oul roşu se duce la câmp; el se păstrează peste an ca să te apere de farmece. Şi Dracu tot de ouăle roşii se interesează. Cică el de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă şi dacă mai fac ouă roşii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paşte se întâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocneşte capul cu capul şi dosul cu dosul. În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanţă) ţine oul şi cel mare îl ciocneşte: Hristos a înviat!, Adevărat a-nviat!. Se ciocneşte şi pe luate – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să i-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat şi uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălţare. Alţii cred că mai poţi s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor.
Sursa: Creștinortodox.ro
