Nu trece nicio săptămână fără să citim cel puțin o serie de articole penibile în care e deplâns angajatorul românesc, care, săracu’ de el, nu își găsește angajați. Cum oferă dragul de el cele mai mișto condiții și salarii și românii nu vor să muncească, ‘rar ai dracu’ de leneși! Chiar ai empatiza cu ei, dacă nu ți-ai fi căutat niciodată un job.
În transporturi, domeniu pe care îl cunosc destul de bine, e lipsă de șoferi. Poate nu ați uitat cum plângeau transportatorii în primăvară pe toate siteurile de pseudoștiri alarmiste, că nu mai sunt destui șoferi în România și că nu le merge lor biznisu’ din cauza asta.
În fapt, majoritatea covârșitoare a șoferilor de cursă lungă din Europa sunt români, polonezi, bulgari și de alte naționalități din Est. Problema reală nu e că n-ar fi șoferi, ci că șoferii români s-au săturat de mizeriile patronilor românești.
La începutu’ anului trecut am căutat de lucru vreo cinci luni: șofer profesionist, cu experiență de peste un an, toate atestatele – adică fix ceea ce caută toți transportatorii; am stat pe bară aproape juma’ de an deși am fost la zeci de interviuri. De ce?