[NEWS ALERT] ALDE a depus în Parlament o inițiativă legislativă privind aministierea și grațierea deținuților din închisori

penitenciarul arad
Distribuie:

 

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) ar fi depus, joi, o inițiativă legislativă privind amnistia și grațierea, potrivit unor surse Realitatea TV.

„O lege a amnistiei şi graţierii nu a fost susţinută de noi în campania electorală dar o astfel de lege discutată în Parlament, din punctul meu de vedere, este de bun augur. Dacă venim cu o astfel de lege, locul unde se poate discuta şi analiza este Parlamentul”, a declarat, miercuri, ministrul Justiției, Florin Iordache.

Întrebat despre suspiciunile potrivit cărora ar fi fost printre iniţiatorii proiectului de lege din 2013 privind amnistia şi graţierea, pe 9 decembrie 2013, zi denumită „Marţea Neagră”, Iordache a declarat „Sunt nişte articole de presă, dezbaterea în Parlament nu poate fi influenţată de o persoană. Din punctul meu de vedere locul în care pot fi modificate legile este Parlamentul. Ca se discută într-o parte sau în alta sunt speculaţii de presă”.

 

Categorie: Știri
Etichete: ALDE, amnistiere, deținuți, gratiere, penitenciare, proiect
Distribuie:
Articolul anterior
CTP schimbă cele mai vechi autobuze cu 10 „second”-uri și reduce semnificativ abonamentele pentru elevi
Articolul următor
Paradoxul ALDE – sau cum să câştigi chiar atunci când pierzi

1 comentariu. Leave new

  • Depinde de faptă ! De ..recidivă… de multe ! Cel grațiat trebuie să dea dovadă de revenire la noțiunea de om ! Ce rost ar avea să-l ținem din banii noștrii și pe cheltuiala noastră când ar putea să fie în libertate pepropri cheltuială ?! Cine poate garanta că este mai util în închisoare decât în societate ?!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie