„Nu mă bate vântule!” – sau cine a comis pamfletul electoral de la UTA și de ce

 

Cine a decis ca panourile electorale de la UTA să fie amplasate în „buza” trotuarului de traversare a șoselei principale, ori nu știe de unde bate vântul în Arad, ori știe, dar a vrut să comită un pamflet.
Un pamflet meteorologic cu repetiție – pentru că ori de câte ori bate vântul din vest – și, în intersecția aia, bate vântul din vest… de câte ori bate vântul! -, întreg peretele de panouri se huluie. Acolo era nimerită o giruetă… de-aia cu cocoș în vârf… nu un perete de panouri electorale care stă perpendicular pe direcția de intrare a vântului în Arad. Deci, repet, ori ești pamfletar, tu, care ai pus alea acolo, și urăști alegerile (da` atunci de ce nu le-ai pus pe toate așa?) – ori ești, pur și simplu, prost (mult mai probabil)!
Clipul atașat e, pe cale de consecință, tot un pamflet tâmpit și perpendicular pe situație… pentru că ce, Doamne-iartă-mă, căcat de replică civică merită un asemenea gest edilitar decât un manelist interlop neo-nazist gesticulând amenințător în timp ce-și conduce gașca pe artera principală a unui oraș pe ritmurile șlagărului „Nu mă bate vântule!”… că, oricum, altcineva nu se riscă, iar altceva încă n-a ajuns!

 

Loading

Facebook Comments Box

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.




I accept the Privacy Policy