„Oferta de top pe care o propunem anul acesta arădenilor este Riviera Turcească”. Dialog cu Brigitta Saszet, coacționara Agenției de turism DISCOVER TURISM [GALERIE FOTO]

discover cover
Distribuie:

 

PREAMBUL: Am văzut un sfert de lume. Şi am mers acolo cu DISCOVER TURISM. E o agenţie extrem de dinamică şi un prieten de nădejde al călătorului. Prietena mea Brigi Saszet este agentul de turism prin excelenţă. A scrie despre agenţia ei e un lucru extraordinar, dar foarte firesc. Adică, vine natural. Am întrebat-o ce ne pegăteşte pentru vara asta.

Vorbeşte-ne puţin despre agenţia ta.

În primul rând, DISCOVER TURISM este o agenţie de turism care înseamnă două acţionare: Klara şi eu. Scopul nostru este asigurarea de servicii turistice de cea mai buna calitate din punct de vedere al eficienţei, standardelor profesionale şi excelenţei în activitatea de turism. Consiliem clienţii în vederea alegerii sejurului potrivit, furnizând soluţii optime din punct de vedere al calităţii serviciilor la un preţ avantajos.

Cum arată piaţa de turism în momentul de faţă?

E în plină dezvoltare. Arădenii călătoresc tot mai mult – şi ştiu destul de bine ce vor de la un sejur. Pentru noi, cel mai important deziderat este a găsi modalitatea cea mai bună de a satisface pretenţiile unei clientele selectate şi dezvoltarea unei relaţii de durată, bazată pe încredere reciprocă, cu fiecare client. Noi suntem o echipă cu experienţă, pregatită să facă faţă oricaror cereri de servicii turistice din partea clienţilor noştri.

Ce ne pregăteşti pentru vara asta?

Ceva bun, bun de tot. Riviera Turcească. Antalya.

Dar e sigur?

Bineînţeles. Vezi tu, întâmplările nefericite s-au produs la Istambul, Ankara şi în sud estul ţării, către graniţa cu Siria. Antalya e în vestul extrem al Turciei şi e foarte sigură.

Deci, riviera turcească.

Hoteluri de cinci stele, regim all inclusive. Avem un tarif fix pentru hotelurile PORT RIVER 5* sau LAKE & RIVER 5* pentru orice plecare din sezon, asta înseamnă că preţul rămâne fix, indiferent de perioada pe care o dorim.

Foarte interesant. Şi preţurile?

Declaratia noastra de intentie este angajamentul nostru pentru excelenta. Ca urmare, încercăm să avem un excelent raport preţ/calitate. Hotelul LAKE & RIVER Hotel & SPA 5 * la doar 399 € + taxe (95 euro), iar PORT RIVER Hotel & SPA 5 * la doar 416 € + taxe (95 euro). Tarifele includ: zbor Arad- Antalya- Arad, taxe de aeroport, transfer aeroport- hotel- aeroport, cazare 7 nopti cu ultra all inclusive, asistenţă turistică, asigurare medicală şi storno. Transfer GRATUIT către şi dinspre aeroportul din ARAD pentru clienţii din Timişoara, Deva, Hunedoara şi Oradea. Iar pentru rezervări până la 31.03.2017, parcarea în Aeroportul Arad este gratuită.

Excelent! Spuneai ceva de o surpriză.

E o tombolă. C u orice rezervare facută până pe 30.03.2017, la unul dintre hotelurile PORT RIVER 5* sau LAKE & RIVER 5*, puteţi câştiga MARELE PREMIU, un FIAT 500!

Sunt, într-adevăr, nişte oferte minunate. Unde te pot găsi oamenii,ca să plece într-o vacanţă de vis?

La birou, pe strada Cloşca numărul 2. sau la telefon, 0257- 259 593, 0741 096 093, 0751 241 585, pe mail, la [email protected] sau [email protected]. De asemenea, viitorii noştri clienţi pot vizita pagina noastră, discover-turism.ro.

Îţi mulţumesc, Brigi.

Cu drag.

 

Categorie: Publicitate
Etichete: Brigitta Saszet, dialog, DISCOVER TURISM, discover-turism.ro, publicitate, turism
Distribuie:
Articolul anterior
Declaraţia politică a parlamentaruluI Mihai Fifor în plenul Senatului României: „2017, punct de cotitură în revigorarea învățământului profesional”
Articolul următor
Operațiunea AEROPORTUL – faza pe „discuții” (neterminată). Claudia Boghicevici NEGOCIAZĂ; Glad Varga REPROȘEAZĂ

1 comentariu. Leave new

  • avatar of doru chiriac
    Doru Chiriac
    28 iunie 2019 20:03

    Buna ziua, am citit foarte multe comentarii admirative vis-a-vis de agenția de turism Discovery Turism, dar realitatea este că astept de trei zile o oferta pentru doua zile de cazare in Timisoara si transport cu trenul privat Astra trans din București pe data de 24 iulie, și retur in data de 5 august. Mentionez ca cererea este pentru patru persoane si am nevoie urgent de un raspuns, deoarece aceasta cerere este legata de un sejur in BUDVA, iar plata se va face cu tichete de vacanta.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

jocuri

CINCI jocuri vechi și încă la modă

Oricât de mult s-ar schimba vremurile și tendințele, unele jocuri rămân la modă chiar și odată cu trecerea anilor. Iar în acest articol vei găsi 5 jocuri populare de câteva…