14,7 milioane de lei pentru reablilitarea clădirii Bibliotecii Județene

biblioteca judeteana a.d, xenopol
Distribuie:
[COMUNICAT DE PRESĂ]

Vicepreședintele CJA, Ionel Bulbuc, s-a aflat azi la București, la Ministerul Dezvoltării, pentru a semna documentația ce vizează renovarea energetică moderată a clădirii Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” și a Muzeului Județean Arad! Valoare totală a investițiilor este de 14,7 milioane de lei. 

Clădirea, situată în municipiul Arad, str. Gheorghe Popa de Teiuș, nr. 2-4, în suprafață de 5.534 mp, a fost construită în anul 1909 și prezintă o serie de infiltrații la nivelul subsolului datorită lipsei hidroizolației și la nivelul șarpantei din cauza faptului că o parte din învelitoare este fie spartă, fie lipsă.

Proiectul prevede atât măsuri de termoizolare

– termoizolarea planșeului sub pod, termoizolarea planșeului peste subsol, înlocuirea elementelor de anvelopă vitrate –, de modernizare a instalațiilor – încălzire, apa caldă menajeră, iluminatul artificial – cât și introducerea unor sisteme alternative de producere a energiei termice (surse regenerabile) sau alte măsuri de creștere a performanței termice și energetice.
De asemenea, în proiect este prevăzută și construirea a 3 stații de încărcare pentru vehicule electrice cu 2 puncte de încărcare per stație.

Proiectul este finanțat prin PNRR, Componenta 5  „Valul renovării”. 

„Aradul are un patrimoniul cultural de excepție, iar acest patrimoniu cultural trebuie însoțit și de o infrastructură edilitară adecvată. Prin acest proiect urmărim modernizarea energetică a clădirii Bibliotecii, care are în componență și un spațiu al Complexului Muzeal, iar principala țintă o reprezintă scăderea costurilor de funcționare. Sumele economisite le putem păstra tot în zona culturală, spre alte manifestări, evenimente sau achiziții”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad. 

Biroul de presă al C.J. Arad

Categorie: Administrație
Etichete: Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol”, ionel bulbuc, Muzeul Județean Arad, str. Gheorghe Popa de Teiuș, vicepreședinte Consiliului Județean Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Vioara „Diavolului” – vineri, în Flex
Articolul următor
Aplicația „Feedback SMS” – la dispoziția pacienților care își efectuează investigații medicale în regim de urgență sau de ambulatoriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

zona libera curtici

Zona Liberă Curtici se reorganizează

Zona Liberă Curtici se reorganizează. Nu va mai fi Regie Autonomă, ci societate pe acțiuni cu acționar unic Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad. Pe ordinea de zi a ședinței consilierilor județeni…