MESZAR NU VREA CA UTA SĂ EVOLUEZE PENTRU CĂ ASTFEL N-AR MAI PUTEA-O CONTROLA ÎN BENEFICIUL SĂU, AL FAMILIEI SALE ȘI ÎNTRU „GLORIA” LUI FALCĂ!
MOTIVUL E SIMPLU PENTRU CUNOSCĂTORII FENOMENULUI, DAR GREU DE ÎNȚELES PENTRU CINEVA DIN „LUMEA NORMALĂ”, care n-a fost sub papucul lui Falcă, sub „administrarea” (cum sunt niște obiecte... bunuri neînsuflețite luate ca „grămadă”) lui Meszar ori „antrenat” de Păcurar, Adi Ungur și alte zdrențe cu un background care, în mod normal, ar trebui să-i fi dus demult la pușcărie: MESZAR NU VREA CA UTA SĂ EVOLUEZE PENTRU CĂ ASTFEL N-AR MAI PUTEA-O CONTROLA ÎN PROPRIUL SĂU BENEFICIU! Rețeta sa e bazată pe pricipiile cele mai abject-comunistoide: ȚINE-I SPERIAȚI ȘI PROȘTI, NU LE DA „NAS”, PENTRU CĂ ALTFEL SE RIDICĂ - IAR ACEASTĂ RIDICARE, CHIAR DACĂ AR FI ÎN BENEFICIUL CLUBULUI, AR DUCE LA ÎNLĂTURAREA TA!... pentru că cu un om demn, bine hrănit, antrenat cum se cuvine și evoluând în prima ligă, nu mai poți jongla ca și cu niște „eterne rezerve”; evoluând, omul se revoltă împotriva nedreptăților de care e înconjurat și cărora le-ar putea cădea victimă (teoremă demonstrabilă în orice mediu) și-și scuipă conducătorii, înlocuindu-i cu alții mai buni!
Meszar ține UTA jos pentru că numai de jos știe și poate să fure, să domine, să rămână așa! Un Kevin De Bruyne nu ți-ar da șpagă ca să joace... nici mă-sa nu și-ar trage-o cu tine doar pentru ca pruncul să-i fie titular... Un investitor serios, care-și pune averea și credibilitatea la bătaie, nu ți-ar permite să-ți cumperi case și mașini din banii clubului, să-ți deschizi firme paralele prin interpuși... să-ți bați joc de copii!
„Rețeta Falcă”... ar trebui branduită!...
(ora 13.00):
Primăria Arad ne-a comunicat răspunsurile la solicitări cu privire la furnizarea energiei termice, asigurându-ne de faptul că nu vor exista probleme și agentul termic va fi furnizat către populație la fel ca în anii anteriori.
În legătură cu cel...
Decizia CCR privind prescripția profită infractorilor notorii: fostul primar din Zăbrani, Marian Toader, a depus contestaţie în anulare împotriva deciziei penale prin care a fost condamnat la 4 ani cu executare
Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 care a stabilit că...