Rezultate
Bărbat urcat pe acoperișul unui bloc de pe strada Tarafului pentru… Călin Georgescu
Un bărbat s-a urcat pe acoperișul unui bloc de pe strada Tarafului din municipiul Arad, în semn de susținere pentru…
Tamponare între două autoturisme, pe Bulevardul Revoluției. Doi copii au fost transportați la spital
Tamponare între două autoturisme, în municipiul Arad, pe B-dul Revoluției. Șapte persoane au fost implicate în accident și au fost…
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva deciziei Curții de Apel Ploieşti. Hotărârea este definitivă
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea Constituţională a României au contestat decizia Curţii de Apel…
CCR: „Începând cu luna decembrie 2024, au fost promovate în fața instanțelor judecătorești din toată țara peste 200 de acțiuni similare, toate fiind respinse. Sentința Curții de Apel Ploiești este una cu totul singulară și izolată”
Chiar dacă hotărârile Curții Constituționale NU SUNT ACTE ADMINISTRATIVE, deci nu pot fi atacate în contencios administrativ și nu pot…
Sancțiuni contravenționale și un dosar penal în urma unei acțiuni pe linia combaterii pescuitului ilegal
Joi,24 aprilie, polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu cei ai Secției 2 Micălaca, cu sprijinul Agenției…