80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (II) | Catastrofa germană de pe Frontul de Est

Pe Frontul de Est armata sovietică a început în 22 iunie 1944, operațiunea „Bagration” împotriva Grupului de Armate Centru german care a fost în cele din urmă încercuit și distrus. Au fost recucerite Vitebsk, și Minsk, unde 300 mii germani au fost luați prizonieri. Feldmareșalul Model nu a putut să facă mare lucru. Pe 10 iulie, 25 din cele 33 de divizii ale Grupului de Armate Centru au fost încercuite, din care doar o mică parte au reușit să scape. A fost o catastrofă incomensurabilă pentru germani care deși au luptat cu îndârjire nu au putut face față forței copleșitoare a sovieticilor.

• Vezi și: 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (I) | Debarcarea aliată din Normandia

Germanul Horst Slesina descrie în cartea sa „Soldații împotriva morții și diavolului”, prima bătălie purtată împotriva tancurilor sovietice desfășurată la Grodno, imediat după 22 iunie 1944 la care a participat Divizia 8 infanterie germană contra Corpului 11 Mecanizat sovietic:

„Pregătirile pentru apărare se încheie în câteva secunde. Clătinându-se și huruind se apropie tunurile noastre de asalt. Sunt  grele, masive, fără turelă, cu țevile tunurilor ieșite amenințător. Este prima bătălie a echipajelor, dar ei merg la luptă cu seninătate și încredere. Sunt ferm convinși de superioritatea armei lor.

Echipele antitanc și-au ocupat pozițiile bine camuflate, în ciuda grabei. Tunurile de asalt se apropie de drum din dreapta și din stânga. Acum trebuie să așteptăm. Auzim huruitul motoarelor, scrâșnetul și zăngănitul șenilelor tancurilor. Vin ! Sunt vopsite într-o culoare maroniu pământie, cu țevile tunurilor lungi – sunt cinci, șase și alte câteva. Sunt tancuri ușoare și medii, plus câteva blindate grele. Mai aproape și mai aproape. Acum se vede fiecare detaliu. Turelele lor se rotesc, pentru că ne caută. Detunături urlătoare, schelălăitoare și lătrătoare.  Proiectilele trasoare din tunurile antitanc ajung la inamic cu „degetele” lor de foc. Se aude bubuitul mai slab al tunurilor de asalt. Mitraliere cu gloanțe speciale trag în părțile laterale ale tancurilor.

Tancurile din față au parte de o primire fierbinte. Primele două proiectile trase din două tunuri de asalt d-ale noastre lovesc cel mai apropiat tanc greu și cu o forță extraordinară îi smulg turela, aruncând-o la câțiva metri. O coloană înaltă de foc, o detunătură și rezerva de muniție explodează, rezervoarele de benzină ale tancurilor sar în aer – în clipa aceasta în fața noastră se ridică câteva coloane de fum și foc. Cinci tancuri sovietice au fost sfârtecate și sfâșiate în bucăți.

Alte ținte! Tancurile sovietice rămase au intrat în luptă și trag cu îndârjire asupra pozițiilor noastre printre tancurile lor doborâte și distruse. Praful ridicat, fumul prafului de pușcă și fumul de ulei ars ne acoperă. Rușii trag violent cu mitralierele și tunurile. Tunul antitanc din partea dreapta a drumului a fost doborât. Schije, oțel și sânge amestecat cu noroi cad pe nisipul galben. Scenele mi se întipăresc în memorie cu mare precizie. Un tanc rusesc înaintează spre noi: 40 de metri, 30 de metri (…) De ce nu trage tunul de asalt? Groaza mă strânge de gât. O lovitură nimicitoare – foc, plăci de blindaj, țeava tunului, trupuri omenești, ulei arzând și fum negru, gros care acoperă milostiv tabloul groazei (…) Acest zgomot infernal durează doar câteva minute. Focul încetează pentru că noi nu mai avem ținte. Ultimele tancuri inamice s-au desfășurat și au dispărut. Unsprezece făclii arzând, învăluite în uriașe coloane de fum, pătează câmpia”.

În iulie 1944, trupele sovietice intră în Majdanek, primul lagăr de exterminare descoperit de armatele aliaților.

Barăcile și curtea erau pline de cadavre – ruși, polonezi și mulți alții și, deasemenea, evrei. Reporterii îngroziți au vizitat camerele de gazare și și-au luat notițe. Mii de soldați ai armatei Roșii au fost duși la Maidanek pentru a vedea cu proprii ochi scena. Pravda, cel mai important ziar sovietic, a publicat reportaje despre lagăr pe lângă cunoscutele povești despre milioanele de prizoneri de război sovietici care au fost înfometați și lăsați să moară de către germani. În înaintarea lor armatele sovietice au descoperit și alte lagăre precum cele de la Klooga, lângă Tallin, unde fotografii au imortalizat mormanele de cadavre de evrei peste care  au fost puși bușteni, pregătiți pentru o incinerare masivă. Vederea orașelor și satelor distruse au alimentat și ele furia pe care o resimțeau soldații în înaintarea lor spre Germania, pregătiți fiind de răzbunare.

Operațiunea „Bagration” a durat 68 de zile și i-a produs Germaniei 10 mii răniți și morți pe zi.

În timpul operațiunii, sovieticii au susținut că omorâseră 381 mii germani, răniseră 384 mii, luaseră prizonieri alți 158 mii, au capturat 2000 tancuri, 10 mii tunuri, 57 mii vehicole. Pe 14 iulie 1944, rușii au cucerit Lvov. La ceremoniile care au avut loc la Moscova, imediat după aceasta, 57 mii de prizonieri germani au fost prezentați într-o paradă militară în Piața Roșie, în frunte defila cei 27 generali capturați. Corespondentul de război Alexander Werth consemna: „Moscoviții priveau liniștiți, fără să huiduie sau să fluiere, numai câțiva tineri putând fi auziți strigând: „Hei uitați-vă la friți, ce râturi urâte”, însă majoritatea oamenilor nu făceau decât să schimbe observații cu voce înceată. Am auzit o fetiță care stătea pe umerii mamei sale zicând: „Mami, ei sunt oamenii care l-au omorât pe tata”. Iar mama și-a îmbrățișat copilul și a plâns. Germanii ajunseseră în sfârșit la Moscova. Când parada s-a terminat, camioanele de la salubritate au dezinfectat străzile.

Pe frontul de sud-est Armata sovietică a ajuns încă din martie la granița cu România, frontul stabilizându-se, în mai, pe linia Nistru – Chișinău – Iași – Carpații Orientali. La 23 august are loc lovitura de stat de la București, în cadrul căreia mareșalul Antonescu, conducătorul statului, a fost arestat, țara a fost scoasă din alianța cu Germania și s-a alăturat Națiunilor Unite. În felul acesta frontul de sud-est era complet descoperit și trupele sovietce vor înainta nestingherite spre Balcani, în timp ce unități românești împreună cu Frontul 2 Ucrainean trec Carpații și debușează în câmpia ungară. Este o lovitură teribilă pentru Germania care pierde principalele resurse petroliere. Pe teritoriul României au fost luați aproximativ 100.000 prizonieri germani.

Germania mai are însă resurse, astfel că rușii sunt opriți, începând cu 1 septembrie pentru mult timp pe Vistula, iar în vest în cadrul operațiunii Market Garden, începută pe 17 septembrie de mareșalul Montgomery,  germanii au obținut o mică victorie scoțând din luptă 1000 englezi și au luat 6500 prizonieri. Obiectivul final de cucerire a podului de peste Rin, de la Arnhem, a eșuat. Ambiția aliaților de a pătrunde în Germania încă în cursul anului 1944 și de a obliga Germania la capitulare necondiționată s-a dovedit și ea nerealizabilă pentru că mașina hitleristă de război funcționa încă și putea produce surprize neplăcute. Ignorând părerile principalilor săi generali, Hitler se hotărăște să dea o lovitură decisivă în vest cu puternice unități de blindate în așa fel încât să ajungă până la orașul Anvers, principalul port prin care anglo-americanii se aprovizionau.

Ca urmare, la ora 5,30, pe 16 decembrie, 1900 de tunuri germane de pe frontul din Ardeni trag asupra pozițiilor americane. Soldații americani șocați se luptă să iasă din sacii de dormit, își apucă armele și se ghemuiesc pe fundul tranșeelor până încetează bombardamentul. A început în felul acesta ultima mare ofensivă germană înainte de ceea ce avea să fie previzibilul sfârșit al înfrângerii totale și capitulării necondiționate. Germanii se bazau pe timpul nefavorabil aviației inamice și pe spiritul combativ scăzut  al soldaților americani. Numai că, între timp, a răsărit soarele iar americanii s-au dovedit luptători mult mai buni decât au fost apreciați de naziști. Iată un exemplu concludent în acest sens:  Leibstandarte „Adolf Hitler” (Divizie SS de elită) înainta mereu spre vest. În fața localității Trois-Ponts, un minuscul tun antitanc de 57 mm blochează blindatele lui Peiper din frunte. Patru americani au hotărât să se lase mai degrabă omorâți pe poziție decât să se retragă. Timp de peste un sfert de oră, ei vor rezista. Și apoi, o lovitură de tun de 88 mm trasă în plin pulverizează tunul și pe servanții lui. Dar sacrificiul lor a permis companiei de geniu care apăra satul să arunce în aer singurul pod care făcea posibilă înaintarea spre vest. (.75) (Henri Landemer, Waffen SS, Pro Editură și Tipografie, p. 249)

În 21 decembrie 1944, a fost încercuită Divizia 106 americană în fața localității St Vith și germanii i-au forțat pe cei 6000 de oameni să se predea. Localitatea St Vith a fost apărat de Divizia a 7-a până pe 21 decembrie când aceasta a căzut în mâinile lui Manteuffel. În timpul ofensivei din Ardeni, Armata 5 panzere, condusă de Manfred von Manteuffel, a luat circa 9000 prizonieri americani. După ce au fost străpunse liniile acestora, a făcut o breșă de 30 km în linia frontului și nemții au înaintat aproximativ 100 km. Pe flancul de nord, Armata 6 germană condusă de Dietrich abia dacă reușea să înainteze din cauza drumurilor proaste și a rezistenței dure întâmpinate, deși detașamentele înaintate cuprindeau cele mai dure regimente, între care Regimentul 1 SS Panzere, aflat sub comanda brutalului Obersturmbannfuhrer SS Joachim Piper. (76) ( Ian Kershaw, Sfârșitul, p. 218.) Ofensiva germană se va opri complet după 25 decembrie, când cerul va deveni favorabil aviației aliate care va ataca în forță blindatele germane. La începutul lui ianuarie germanii se vor retrage pe liniile de pe care au pornit ofensiva.

Ofensiva din Ardeni le-a provocat germanilor 98 mii de oameni pierderi generale pe câmpul de luptă, din care 12 mii de morți, 700 de tancuri și de tunuri de asalt distruse și au fost pierdute 1600 de avioane de luptă față de 80. 987 pierderi  aliate, incluzând 10276 morți. (77) (I. Kershaw, Sfârșitul, p. 723). Înaintarea trupelor germane spre Anvers, obiectivul final al nemților, va fi oprită în preajma Crăciunului1944, dar ordinul de stopare a ofensivei se va da în abia în 17 ianuarie. A fost ultima mare ofensivă germană din timpul războiului, după aceasta vor urma înfrângeri care vor duce la capitularea necondiționată a Germaniei.

Citește și: 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial (I) | Debarcarea aliată din Normandia