În spiritul marilor spectacole din sezonul sărbătorilor, Regalul Vienez va însemna o contopire a formelor de manifestare artistică: valsuri și polci celebre în interpretarea Operei Vox și Teatro D’Opera Italiana vor pune în lumină momente coregrafice deosebite, spre delectarea celor prezenți. Regizor coregraf și prim balerin, Vlad Sebastian este cel care va însufleți Regalul Vienez cu momente de balet inconfundabile.
Anul în curs a adus de două ori în atenția publicului viziunea coregrafică a talentatului Vlad Sebastian, prin două turnee naționale de anvergură: „Cocoșatul de la Notre-Dame” și „Carmen”. Iar acum, în pragul sărbătorilor, a venit momentul ca Vlad Sebastian să dea grație, culoare și spectaculozitate Regalului Vienez. Sub îndrumarea sa, tineri balerini profesioniști vor încânta publicul prin numere de balet clasic, pași de vals și momente acrobatice surprinzătoare, ce vor ridica sala în picioare.
Despre misiunea sa, regizorul coregraf declară: „Ca de fiecare dată, să lucrez cu minunata echipă a Operei Vox, reprezintă o onoare. O altă oportunitate de a da viață unor valsuri și polci celebre și de a aduce, în fața publicului spectator, tineri balerini, foarte talentați și dornici de a dansa. Precum anul trecut, și în acest an, misiunea mea este una delicată. Știind cât de pretențios este publicul din România ne străduim ca de fiecare dată să oferim un spectacol cât mai frumos. Să ungem inimile celor prezenţi cu valsurile armonioase, să le aducem un zâmbet pe buze cu polci axate pe divertisment pentru ca la sfârșit să iasă din sală destinşi, relaxaţi și dornici de o următoare experiență de acest gen”.
Producţia din acest an a Regalului Vienez va fi cea mai grandioasă de până acum, cu Orchestra Opera Vox și Teatro D’Opera Italiana în prim-plan. Valsuri, polci, mazurci şi arii celebre vor răsuna în 25 de oraşe, aducând spiritul concertelor de sărbători de la Viena în inima publicului din toată ţara.
La Arad, Regalul se va opri pe 19 decembrie, la Filarmonica Arad (Palatul Cultural), biletele le puteți găsi AICI.