În urma rezultatelor șocante din primul tur, am discutat cu câțiva tineri din țară și din diaspora pentru a le afla opiniile, temerile și speranțele. Aceste alegeri m-au prins în Olanda, ceea ce mi-a oferit o perspectivă diferită. Fiind în afara țării și observând tot ce se întamplă, am decis să încerc să iau pulsul persoanelor de vărsta mea.
Avem de-a face cu un moment istoric. Pentru prima oară după 1989, PSD nu mai este prezent în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, un semn clar că România își dorește, pentru prima dată, o schimbare profundă.
Generația Z (1998–2012) este una dintre cele mai implicate generații din punct de vedere politic din istoria recentă. O mare parte dintre aceștia sunt activi în diverse asociații de activism și nu ezită să-și exprime opiniile, uneori foarte vocal.
Unii sociologi susțin că social media este un factor determinant în mobilizarea politică a Generației Z. În ultimele zile, rețelele sociale au fost fie criticate, fie lăudate pentru impactul considerabil pe care l-au avut asupra alegerilor.
Un alt conflict recurent, prezent în fiecare sezon electoral, este cel legat de dreptul diasporei de a influența viitorul țării.
Un număr semnificativ de persoane și-au exprimat frustrările legate de faptul că, aparent, o mare parte din diaspora a votat pentru Călin Georgescu, deși aceștia beneficiază de privilegiile oferite de Uniunea Europeană.
„E o chestie care vesnic nu-mi va da pace. Cum să votezi cu un candidat care e efectiv Stoianoglo 2? Vă dați seama cât de adânc în rahat ne-am băgat acum? De când și până când îmi decide mie diaspora viitorul? Ai plecat din România? Du-te și rămâi acolo, nu vota în dorul pulii, ca să suferim noi, restul, care am mai rămas prin țară. E efectiv de noaptea minții ce se întâmplă. E un întreg carnaval și, în continuare, va fi circul de pe lume! Vreau să mulțumesc tuturor celor care au avut puțină demnitate în ei și au votat cu Lasconi, chiar dacă nu tuturor ne place de ea, dar e răul cel mai mic.” – Adrian, Timișoara.
Pe de altă parte, alții pun vina pe lipsa de implicare a celor din țară:
„Tot ce pot să spun e că nu doresc nimănui să se trezească în ziua votului, să facă un drum de o oră și ceva cu bicicleta pe o vreme absolut oribilă doar ca să pună ștampila pe buletinul de vot, iar după mai puțin de 24 de ore să afle că românii de acasă nu s-au ridicat de pe canapea și au lăsat un legionar fascist să fie pus în topul preferințelor.” – Maria Ogîrcin, Universitatea din Groningen, Olanda
Cum am menționat mai devreme, o mare parte din conversație s-a axat pe impactul considerabil al platformei TikTok.
„Sunt multe lucruri de zis despre seara de ieri. Cred că toți am stat cu refresh-ul deschis, verificând voturile.
Inițial, mă gândeam că narativa dominantă – blat între PSD și AUR, Ciolacu–Simion, pentru un tur al doilea controlat – a fost schimbată în Ciolacu–Georgescu. E același principiu ca Iliescu–Vadim: alegerea „răului cel mai mic”.
Pe parcursul serii însă, am văzut o evoluție la care nu cred că se aștepta nimeni: Marcel Ciolacu a coborât de pe locul 2 pe locul 3 dimineața.
Acum, o mică teorie a conspirației, deși nu cred că este chiar un „stretch”. Calinescu, această figură virală pe TikTok, avea milioane de vizualizări la unele videoclipuri, dar 2 milioane de vizualizări pe TikTok nu înseamnă 2 milioane de voturi la urne.
În opinia mea, sunt clar niște oameni care empatizează cu convingerile lui, dar cred că sunt multe voturi cumpărate, bani în plic, și o agendă susținută de servicii (nu spun care – luați-o cum vreți).
Toate sondajele îl dădeau la maxim 10%; diferența față de rezultatele de la urne este astronomică. Așa ceva nu se întâmplă niciodată. Diferențe de 1–2 procente sunt acceptabile, dar nu în halul ăsta. E blatul PSD care le-a ricosat în față.” – Cora Ionescu, Timișoara
Această serie de opinii arată cât de polarizată a devenit societatea românească în jurul acestor alegeri, lucru care nu trece neobservat.
,,Cred ca ceea ce vedem e simptomatic pentru faptul ca stânga progresistă se ceartă cu stânga progresista despre teorii academice, în timp ce extrema dreaptă ia comunitățile cele mai vulnerabile și le radicalizează. Greșeala poate fi (și aici sunt și eu vinovată) că nu am avut destula răbdare, compasiune și empatie să vorbim și cu oameni din afara bulei noastre.” – Maria, Cluj.
„Sunt șocată. Înțeleg că românii nu mai au încredere în partide, mai ales în cele vechi, care au făcut o tonă de rahaturi. Dar aveam mai multă încredere, totuși, în generația mea. Și faptul că, în primul rând, nu se iese la vot, iar în al doilea rând se votează neinformat, e grav. Mă uitam la ăștia de la Recorder – au făcut niște videouri despre candidații principali. Gică ăsta nu apare nicăieri, recent aflu că a fost în politică de mult timp, doar că era mai în umbră. Faptul că cei din diaspora l-au votat, în timp ce culeg laurii economiilor europene mai puternice, mi se pare de o ipocrizie maximă. Dar da, generația noastră, e împărțită în două: cei ,,woke” și, ca reacție, cei extremiști. Nu există cale de mijloc.” – Amalia, Veneția, Italia.
Nu în ultimul rând, tinerii își declară susținerea pentru protestele ce au loc în prezent în țară.
„Ca român în diaspora, votez pentru un viitor european, un viitor cu drepturi și egalitate. Sunt cu sufletul alături de protestele din Piața Universității. Uniți, salvăm țara de Georgescu.” – Răzvan Udroiu, Universitatea din Tilburg, Olanda
Viitorul este incert. Trăim într-un context în care generația tânără a trecut de la o pandemie care a marcat un secol, la invazia Ucrainei și, mai recent, la conflictul din Palestina. Toate acestea sunt acompaniate de creșterea inflației și criza imobiliară globală.
Cu toate acestea, nu totul este atât de negru precum pare. Faptul că atât de mulți oameni au răspuns oportunității de a încerca să facă o schimbare este un semn încurajator. Vocile celor care sunt nevoiți să crească într-o lume afectată de greșelile generațiilor anterioare vor căpăta tot mai multă greutate în zilele și anii ce urmează. Per Aspera Ad Astra…
1 comentariu. Leave new
Sfat pentru toți cei care doresc o schimbare: „Începeți schimbarea cu Men in the Mirror!”