CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I – alegeri parlamentare | Incidente electorale la nivel național

ipj arad sigla
Distribuie:

CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I – Declarație alegeri parlamentare ora 14.00

De la începerea procesului de vot, au fost sesizate 54 de posibile incidente electorale: 26 sunt confirmate, 7 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Trei sesizări au fost transmise pentru soluționare Birourilor Electorale competente. Angajații MAI au aplicat 5 amenzi în valoare de 15.700 de lei și 17 avertismente. De asemenea, au întocmit 10 dosare penale.

Câteva exemple de cazuri relevante

1. Polițiștii vâlceni fac verificări după ce au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar transporta alegători la o secție de votare din comuna Lădești, județul Vâlcea.
2. Polițiștii din Dolj au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la fraudă la vot, pe numele unui bărbat care, deși votase pe lista suplimentară, ar fi încercat să mai voteze o dată pe listă permanentă la o altă secție de votare.
3. Polițiștii orașului Amara, jud. Ialomița, au fost sesizați de o persoană în legătură cu faptul că membrii secției de votare la care s-a prezentat nu i-ar fi permis să voteze. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Împiedicarea exercitării drepturilor electorale”.
4. Un bărbat din municipiul Râmnicu Vâlcea a fost amendat cu 2.000 de lei după ce a sunat la 112 pentru a sesiza faptul că la o secție de votare dintr-o localitate o persoană ar influența alegătorii, dar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aspectele sesizate nu se confirmă.
5. În județul Buzău, un cetățean ar fi postat un mesaj pe o rețea de socializare prin care încerca să influențeze alegătorii să voteze o anumită listă de candidați, în schimbul unor beneficii. Polițiștii au demarat verificări urmând ca, în funcție de concluzii, să fie luate măsuri legale.
6. Polițiștii din loc Darabani, jud. Botoșani, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie, președinte al unei secții de votare, a fost admisă în corpul experților electorali în baza unei declarații în care susținea că nu este membru al niciunui partid politic, dar s-a constatat că, de fapt, este consilier local din partea unui partid politic. A fost întocmit dosar penal pentru fals în declarații și uz de fals.
7. Un polițist care însoțea urna mobilă în loc Siliștea, jud Călărași, s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că unei persoane i-au fost înmânate trei buletine de vot. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru fraudă la vot și neglijență în serviciu.
8. Polițiștii din Municipiul Galați au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot, după ce un bărbat a primit un buletin de vot pentru Senat și două pentru Camera Deputaților, dar în loc să semnaleze greșeala, a votat pe toate cele 3 buletine.

Următoarea declarație va avea loc la ora 17.00


CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I – Declarație alegeri parlamentare – ora 11.30

Până acum, nu au fost înregistrate incidente deosebite. Au fost primite 19 sesizări de posibile incidente electorale: opt nu s-au confirmat, alte trei sunt în curs de verificare, iar una a fost trimisă spre soluționare Biroului Electoral Central.

Au fost aplicate cinci avertismente și 2 amenzi în valoare de 6.500 de lei pentru contravenții legate de procesul electoral, precum fotografierea buletinului de vot, continuarea propagandei electorale, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, și sfătuirea alegătorului cu cine să voteze. În acest caz, președintele unei secții de votare din județul Olt, la intrarea în cabina de vot, i-a înmânat unui alegător buletinul de vot gata deschis.

A fost întocmit și un dosar penal pentru distrugere.

Un cetățean s-a prezentat la o secție de votare din mun. Focșani, jud Vrancea, pentru a vota, dar după ce a ieșit din cabina de vot a cerut alte buletine de vot pretextând că a votat greșit. Membrii biroului electoral au refuzat să îi dea alte buletine, așa că cetățeanul le-a rupt pe cele pe care votase.

Totodată s-a întocmit un dosar penal pentru fraudă la vot.

Polițiștii din municipiul Slobozia, jud Ialomița, au fost sesizați cu privire la faptul ca o persoană din com. Cocora a încercat să voteze la o secție de votare deși votase la altă secție.

De la începerea procesului de votare, mai multe persoane, membri ai birourilor electorale sau alegători, din județele Ilfov, Prahova, Constanța și Municipiul București, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Președintele unei secții de votare din Brașov a suferit un traumatism cranio-cerebral minor ca urmare a căderii unui obiect de mobilier. Persoana a primit îngrijiri medicale la fața locului.

Un membru al unei secții de votare din județul Prahova a suferit un traumatism la mână și a fost transportat la spital.

În alte situații au fost semnalate lipotimii sau stări de rău.

Procesul de votare nu a fost afectat. Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 14.00.


CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I  – Declarație alegeri parlamentare – ora 8

În această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne, care au asigurat, pe parcursul nopții, măsurile de protecție a celor peste 18.960 de secții de votare, constituite la nivel național, le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de vot, cu sigiliile intacte. La acest moment, procesul de vot a început în întreaga țară.

În ultimele 24 de ore, au fost primite 104 sesizări de incidente electorale, 41 fiind în curs de verificare. Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea propagandei electorale. Au fost aplicate 32 de avertismente și cinci amenzi, în valoare de 14.500 de lei și s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea a șapte posibile infracțiuni.

Exemple:

O persoană s-a prezentat la o secție de votare din județul Cluj sub pretextul că dorește să ofere membrilor biroului electoral ciocolată. A fost scoasă din incintă de un angajat MAI, moment în care a început să se manifeste violent și să facă amenințări grave. S-a întocmit dosar penal pentru ultraj.

Un cetățean din localitatea Ion Ghica din județul Ialomița, aflat în stare de ebrietate, a încercat să deschidă ușa secției de votare, trăgând de cele 3 sigilii, dar a fost oprit și imobilizat de un angajat MAI. Acum este cercetat pentru rupere de sigilii.

Pentru astăzi la nivelul MAI au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită bunei organizări și a mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.

La nivelul întregii țări sunt mobilizați aproximativ 45.500 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri, dintre care 20.800 asigură protecția secțiilor de vot.

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a cerut efectivelor imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate.


Contravenții și infracțiuni electorale:

• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.

Atragem atenția asupra Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Ca de fiecare dată de alegeri, Direcția Generală de Evidență a Persoanelor, cu sediul în București, vine în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile, asigurând program cu publicul până la ora 21.00.
Pentru programul serviciilor județene de evidență a persoanelor, recomandăm consultarea paginii de internet a instituției care vă interesează.

La alegerile de astăzi, au dreptul să voteze cetățenii români care au peste 18 ani și cei 495 de români care împlinesc chiar astăzi această vârstă.

Pe parcursul acestei zile, vom susține periodic declarații de presă cu privire la aspectele de interes referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral. Următoarea declarație de presă va avea loc la ora 11.30.


Sursa: CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I 

 

Categorie: Electoral
Etichete: alegeri parlamentare, CENTRUL DE COMUNICARE AL M.A.I, incidente electorale
Distribuie:
Articolul anterior
Vocea IPJ Arad, Claudia Iuga Frnda și-a împlinit un vis: intonarea Imnului Național al României, în ținuta armei sale și de Ziua Națională
Articolul următor
Accident rutier cu victime pe DJ 682 Arad-Zădăreni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

zona libera curtici

Zona Liberă Curtici se reorganizează

Zona Liberă Curtici se reorganizează. Nu va mai fi Regie Autonomă, ci societate pe acțiuni cu acționar unic Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Arad. Pe ordinea de zi a ședinței consilierilor județeni…