ÎNSEMN DE PRIMAR: TURNUL UTA

Un primar și-ar putea lăsa la plecarea din funcție un simbol arhitectonic. (Doamne, eu scriu despre plecare, când de-abia au sosit! Dar oricum vor părăsi cândva fotoliile!).

Uite, ar zice Istoria, omul acesta dorește să-i păstrez amintirea. Din păcate, mulți lasă doar vreun un epitet caricatural, cu care posteritatea îl mai deranjează din când în când: șmecher, parșiv, bleg, tăcut, bețiv și curvar, dulap, inutil etc. Mulți dintre decidenții, aleși pe liste de partid, sunt personaje coborâte parcă din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale ori din Scrisoarea III, partea a II-a, de Eminescu. Ei se gudură pe lângă înalți șefi de partid, îmbiindu-i cu dulcețuri, ca pe vremea mavrocordaților, și cu mirodenii autohtone. Ajuns jupan, primarul – adică întâiul om al comunității – își pune tricolorul pe umăr de-a oblic și devine un fel de guță politic, lăudându-se pe la microfoane cu (bine)faceri mărunte și cu proiectele europene, unele modestuțe, din care au curs adăugiri la „modestul” său salar de primar. El ar fi condus tractorul ori ar fi fost „un blând copil de casă”, ar fi păzit pădurile să nu fie furate ori ar fi mecanicit pe la vreun atelier de reparații ori în vreo covrigărie, dacă n-ar fi avut inspirație și aspirație politică. Universități private ori de stat din orășele le-au dat licențe și doctorate, ca lustru intelectual, motivându-i să poarte, în loc de șalopete, costume de firmă, cravate scumpe, să-și plimbe nevestele pe la recepții și să-și școlească odraslele prin educații europene. Eh, mă poate întreba vreun cititor răbdător, tu n-ai face la fel? Ba da, domnule, dar aș avea grijă ȘI de voi, aș face din localitatea o grădină, aș asigura confortul oamenilor cu servicii publice. Comuna mea ar putea fi mai frumoasă și oamenii mulțumiți să se/ mă laude. (Voiam și eu să pamfletez despre inocența unor primari, dar îmi lipsește stilul fascinant, încărcat cu suplețe de ironii ale Eugeniei. Așa că rămân banal stilist, în jocul meu naiv al vorbelor).

De fapt ce doresc eu să spun și am ocolit, ca și cum m-aș scărpina după urechea dreaptă cu mâna stângă?

Unii primari îmi sunt chiar simpatici, la fel ca și numeroșii funcționari ai primăriilor care se încurcă în hârțoage prin birourile lor… birocratice. Bunăoară, la Arad, am avut vreo șase primari contemporani și fiecare a făcut ce a făcut după voie și pricepere. Omul ăla cu bicicleta, pe care o lăsa oriunde nelegată fără să se teamă că i-o fură cineva, a afișat pe primărie un banner superb ca alcătuire: „Banii arădenilor să rămână la arădeni”. Frumos și corect, nu-i așa, dar naiv într-„o societate fără prințip”! De ce impozitele și banii din amenzile noastre, a zis regretatul Prim, să meargă la București și de acolo să revină cu țârâita? Cum? Împuținați și subțiați, doar trebuie să trăiască și Guvernul și Președintele și Parlamentul, căci de acolo vine binele țării. Alt primar a amenajat strada Cocorilor, iar următorul a beneficiat de condamnare pentru furt calificat din banii publici. Domnul celălalt și-a inaugurat visteria printr-o inginerie financiară cu Fabrica de zahăr, acum dărâmată, iar terenul imens e imaș de gunoaie pe margine râului nostru omega. A construit un pod verde către ștrand, frumos de altfel, care duce „de undeva spre altundeva”. Cine poate crede ce zic arădenii răutăcioși că în municipiul nostru nimic nu se mișcă fără acordul europarlamentarului? Aceeași mentalitate ca pe vremea lui Tipătescu: „ai mei și-ai noștri”. Eu nu pot crede că puterea politică discreționară își face de cap în „mândrul și îngâmfatul oraș de pe Mureș”, așa cum era Aradul poreclit la început de secol trecut. Alt Primar are grijă ca Arad să-și păstreze zâmbetul pe care l-a împrumutat din vizitele înserate prin cartiere. Și-a desenat zâmbetul pe buze, care s-a împrăștiat prin birourile administrative ale Palatului.

Cine-a trecut prin Paris și-a risipit curiozitatea constatând că fiecare Primar, la încheierea etapei elective, a lăsat drept amintire o clădire care să reprezinte spiritul epocii sale. 

Să zicem, la Arad, i-aș sugera unui primar să construiască pentru urbe un lucru durabil și relevant. Nu se agreează kitsch-uri, de tipul monumentul Unirii (Arad, 2018) din fața fostului cinematograf Dacia și nici birouri ale finanțelor, înghesuite într-o curte interioară. Brandul Aradului este echipa de fotbal UTA, care ne-a adus faima și autoritate. Trece și epoca „strâmbului” care ne alcătuiește anual câte un grup fotbalistic internațional. Ce-ar fi dacă primarul ar iniția construirea unui turn foarte înalt, care să se observe de departe, poate chiar din Timișoara ori Oradea, în vârful căruia să se așeze o imensă minge de fotbal cu culorile alb și roșu? Un turn al Utei la Arad ar amplifica invidia timișoreană! Pădurea Ceala ar putea deveni un parc etnografic, o grădină zoologică, un spațiu turistic ori toate la un loc. Ar avea loc aici și fiarele vechi din Cetatea Arad (mașinării de război ruginite), pentru că oricum nici otomanii și nici habsburgii nu mai sunt un pericol pentru apele Mureșului. (Politicienii arădeni au dat asigurări că cetatea se află deja în proprietatea civică, dar încă „aricii” străjuiesc intrarea, iar biserica – atenție! – sfințită în rit ortodox – se ruinează sub greutatea copacilor crescuți din acoperiș). Poate că monumentul Unirii ce urma să fie amplasat în Arad, întru recunoașterea meritelor înaintașilor în organizarea Adunării Naționale de la Alba-Iulia, ar fi fost un simbol reprezentativ. Dar acesta zace, de peste un cincinal, într-o grădină a sculptorului Florin Codre, departe de Arad, deși amplasamentul a fost stabilit, încă de pe vremea când Emil Boc a fost prim-ministru.

Nu critic de dragul aflării în treabă.

Vreau ca orașul meu să fie o elegantă poartă de intrare în țară, să mă pot mândri că locuiesc aici, să pot relata prietenului din altă țară despre modernizările contemporane, despre bunăstarea arădenilor, despre frumusețile multiple care împânzesc spațiul locuirii noastre. Despre orașul nostru drag, prea înghesuit de mentalități modeste între Timișoara și Oradea. Până atunci, sărbători fericite și binecuvântate, iar Anul 2025 să aducă în Arad alte tipuri de comportamente politice și o viziune de dezvoltare înaltă, orgolioasă și cu măreție.

Citește mai multe articole ale autorului – AICI