[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”…]
„BALADA UNUI… CREIER (!)… MIC” [ … text „adaptat” și „cenzurat”… după George Topârceanu]
1. „(…) Dar de-acuș s-a isprăvit (…) / – Cri-cri-cri (…) / Tare-s mic și necăjit!”…
„N-aveți cumva, pe cineva… pe undeva?…” Parcă așa se intitula sau avea ca leitmotiv un sketch interpretat de regretatul Toma Caragiu… vă dați seama, pe ce „timpuri”?… Formula este universală… și geografic și temporal! Un fel de „Sesam, deschide-te!”, ce face diferența între șmecheri și fraieri!… De fapt, modul de organizare „ierarhică” a societății umane, de când a apărut ea pe planeta asta. O apoteoză a „dăștepților” în raport cu prostia omenească… Hâtrul nostru Ion Creangă a prefigurat, a intuit perfect prototipul prostimii, turmei, pulimii pe care o întâlnim noi, la exact un veac și jumătate (+ un an!), după ce a îndrăznit să o descrie (1874)… Căci, ce altceva poate fi situația în care gloata – în plină libertate („democratică”) de exprimare și manifestare – urlă ca „hebereii” (termen arădean!): „Libertate!… libertate!…” ??? În noaptea de 9 spre 10 martie, A.D., apoi, în dimineața de 10, ba chiar și seara lui 10, așa-zisul „Centru vechi” al Bulei lu’ Pândaru (de fapt, un jeg urban, re-„vopsit” proaspăt și țipător pe dinafară) fu bântuit de „adepții” lui Mesia de Românica. Fermentarea putridă a gloatei ce era în așteptarea (apoi, dezumflarea) ungerii ca caTindat (ce vorbesc?… direct ca „Preș’…”) a „părții inutile a…” (pentru „ornamentul…” Cristellla). Ei bine, Dumnezeu a dat și tot „Drăguțu’ de El… a luat… Vi se pare prea „criptic” ceea ce scriu? No, atunci să o zicem pă a’ dreaptă!… Vreau să vă prezint un posibil scenariu de film horror-erotic: după ce a început castrarea mea chimică (motive medicale), după ce nepoțelele mele (britanice, parol!) ne-au infestat familionul cu „bolile de sezon”, aduse de la Grădi’, în loc de a mă împăca cu mine însumi (și cu eternitatea iminentă) m-am așezat, tacticos pe balcon, asistat de dragele mele țigări și berici între picioare (singurul lucru „consistent” ce mi-a mai rămas) și am următit – pe I-phone – „cronica evenimentelor curente” ( nu samizdatul din „acele” vremuri!…).
Ș’acum, s-o luăm pe îndelete…
a) Busca la mujer!… versiunea iberică a celebrului „Cherchez la femme !”, pe românește (ardelenește) „Cotați muierea!”… 8 Martie trecu, anul acesta destul de anodin… The Day After pică și el în a doua zi de week-end… Normal, muieretul mahmur iar „părțile inutile ale…” storși (de resurse materiale personale – mă refer la portofel!) ar fi fost normal să șadă dracu’ acasă… „Vezi să nu!”… Căci BEC n-are dreptul la hodină: trebuie să decidă în legătură cu validarea caTindaților deja înscriși pentru Controceni; în centrul atenției era – ben-sur – „Mesia de Romania”! „Restul”?… nu contează! Prea bine, Pulimea de România se adună în fața sediului BEC (preponderent, „părți inutile ale…”; muieretul fiind – cele mai multe – în „refacere”) și scandează lozincile de circumstanță… Și totuși, o reprezentantă mai isterică a urmașelor Evei – probabil în sevrajul „Zilei de după’ ”, sau ca manifestare a sindromului „n.f.” – a trebuit și ea „săltată” și băgată în dubă… întru’ „pacificarea sa”, pe un fundal sonor consistent de urlete tipice „ornamentului …”…
b) „Noaptea Sfântului Bartolomeu” (versiune mioritică). BEC respinge caTindatura „Sf. Mucenic Mesia” de România (că tot fuseseră „Mucenicii”, apud B.O.R.!)… Apoi, spre orele 23 ale nopții dă și justificarea logico-juridică: precedentul creat de Șoșocoaia și – mai ales – respectarea deciziei CCR din 6 decembrie 2024. O decizie, juridic, normală… nu și pentru prostime (pulime)… „Ce mai freamăt, ce mai zbucium”! Începe isteria… „Potera” (alias, jendarii) nu mai șomează… Cum arătam mai sus, printre persoanele recalcitrante „săltate”, și o mujer aflată în „extaz mistic”, de nestăpânit… Apoi, restul (nu prea mulți…). „Centrul vechi” din „Bulă…” este o țârucă șifonat… Pietrele din pavaj &… etc. trimit vreo 13 jendari în „rezervă” (4 rămân „acolo”). Fine del primo tempo.
c) „Scrisoarea (pardon, mesajul video!) lui Neagoe Basarab (pardon, Horică Potra) către fiul său Teodosie (pardon, militarul român )”… De fapt, cu această ocazie, avem aici două mesaje „belicoase”, căci trebuie să adăugăm și răbufnirea schizofrenică obișnuită a lui Gică a lu’ Simion, venită de pe drumul dinspre Cluj (ca dracu’ „cota” gorjeanul ăsta defect pe la mine pe acasă?…). Termenul „belicos” se divide și el aici: primul sens este cel de „războinic”; al doilea sens este unul legat de tehnica prelucrării pielăriei… Horațiu Potra, nici mai mult, nici mai puțin, instigă la revoltă armată (poate chiar insurecție…): militarii românași, credincioși jurământului depus față de patrie, să-și facă „adevărata datorie”: cu coase și topoare, în lipsă de arme de foc, să dea jos regimul dictatorial anti-românesc (în mintea lui bolnavă)… Îi dădea mâna – vreau să spun, „gura” – atâta timp cât se află pe undeva pe la dracu’n praznic (Dubai, jungla congoleză, pădurea de mangrove din …Siberia…). Gică a lu’ Simion ține morțiș ca „insurecția” să înceapă cu belirea în piața publică a membrilor BEC (prin extindere, și cei din CCR). Cu această „materie primă” dobândită și prelucrată la „tăbăcăria poporului” ar urma să fie îmbrăcată și încălțată turma insurecțională… Că, ulterior (i.e., „the day after”) bardul naționale a cotit-o ca la Ploiești, înlocuind operația de „belire” cu cea de „metaforizare”… e traba lui! Important e că atât messer Potra cât și bădița Gică s-au învârtit de câte un dosar penal…
Rămâne de răspuns la obsedanta întrebare: cine sunt totuși „ăia”… recte, GLOATA?…
2. „(…) Rămâi sănătoasă, cucoană, / Că-mi iau geamantanul și plec!”… [„Balada chiriașului grăbit” – G. Topârceanu]
„Zisa” de mai sus, din titlul acestui paragraf, datorată clasicului nostru, ar fi dezirabilă pentru acest Mesia de Românica, acum, când „apele legale” (sper) se vor limpezi… „Cucoana” este țărișoara noastră iar „geamantanul” chiriașului grăbit ar trebui să conțină cel puțin două lucruri: elucubrațiile psiho-patologice ale „părții inutile a…” pentru Cristela (potențială caTindată?) & gloata ce „anturează” tot circul ăsta de prost gust la care suntem … spectatori!… Despre a doua componentă a geamantanului aș vrea să vorbesc acum…
- În orice comunitate (omenească, desigur…) a existat și va exista mereu o categorie specială: nemulțumitul (de vocație și profesie)… Al nostru Motan Arpagic vorbea de „revol’ționar de profesie” – pe urmele acelui lumpenproletariat al lui Marx & Engels; o jurnalistă băștinașă vorbea de „vocația protestului”, descoperită, mai recent, și de românașii noștri verzi.
- „Oggi mangiamo, domani vediamo” devenită „Oggi combattiamo, domani vediamo” (unde „combattere” = „cafteală”). Lozinca macaronară străbate timpurile: romanii aveau panem et circenses cu care mai „linișteau” plebea mereu fremătătoare; medievalii îi expediau în cruciade pe cavalerii prea încărcați de testosteron… apoi, modernii și post-modernii au descoperit supapa „panem et fotbalenses”…ș.a.m.d….
- „Masa de manevră” utilizată mereu de potentații zilei, la fel ca și de către „rebelii” zilei este o grea piatră de încercare pentru psiho-patologia și socio-patologia științifică… Nu cred că aici e vorba de acei nemulțumiți de societatea în care trăiesc… îndreptățiți sau nu… Să nu uităm că o trăsătură generic-umană este veșnica și nesățioasa lăcomie și agresivitate! Ca să fiu mai bine înțeles: ce „îi mână în luptă” – de pildă – pe acei indivizi care formează „galeriile de fotbal”? Nu mizeria lor existențială, ci faptul că-i mănâncă mereu palmele să se „caftească”… este un modus vivendi… De această pornire furibundă, fără motiv, fără scop etc. profită din plin șmecherii zilei… Aici apar „centrele de cristalizare” ale masei de manevră; dacă mai adăugăm și fonduri bănești obscure… meciul e jucat!
- Sunt gata să pariez – pe zilele sau lunile ce mi-au mai rămas – că „protestatarii românași”, încolonați sub drapelele lui Călin-File-din–Poveste, ale Șoșocoaiei – regina nopții minții, ale Găvriloaiei von Deva – tinerica lideră a POT, ale lui Gică (a lu’Simion) – alt pacient dorit de spitalele de psihiatrie… deci, toți acei „nemulțumiți”, habar n-au, în cea mai mare parte, pentru ce luptă!… Dacă latră toți în cor „Libertate, libertate!…”, uită că tocmai această libertate democratică le permite să facă ceea ce fac (inclusiv lătrăturile în van…). Evident, cu condiția sine-qua-non a principiului sacro-sanct al libertății: „libertatea mea încetează în momentul în care lezează libertatea celuilalt”!
- Nicicând nu a existat o confuzie mai mare legată de semnificațiile termenilor de suveranitate, suveranism, izolaționism, naționalism, extremism (de dreapta sau de stânga). Pur și simplu, acceptarea necritică a oricărui nebun sau aventurier politic – numai din motivul nemulțumirilor personale (juste sau nu) față de un anumit establishment – nu oferă o explicație plauzibilă! Votul favorabil pentru oricine și orice (din opoziție), în înțelesul de veto – pentru actuala guvernare nu sunt echivalente! Posibilitatea existenței opoziției reprezintă una din marile cuceriri ale democrației, pe linia libertății… tocmai ceea ce dezavuează gloata, răcnind „libertate!”…
- Mizeria existențială (reală!) de care vorbeam și în care se zbate o bună parte a populației globului, altoită cu ignoranța civico-politică (poate dorită de fiecare establishment…) creează apariția acestei „struțo-cămile” care este „masa de manevră” oarbă, incultă, îndobitocită, aproape animalizată de care pomeneam… Nu este o ofensă adusă unei părți semnificative a populației (din păcate!), ci o constatare… Și nici nu e prima dată când susțin aceste idei… Cât privește morbul principal al neamului nostru, lucrurile mi se par clare: nevoia unui paternalism („tătucism”) – mână fermă, trasă într-o mănușă de oțel, pe care ar putea scrie „zd’elano CCCP” sau „Made in China”… Mai nou, nu m-ar mira să fie scris și „Made in U.S.A.”… Cert este că această dorință maladivă nu este decât fuga de responsabilitate, de asumarea efortului propriu… pe scurt – lenea noastră proverbială!…
Desigur, există și cauze externe ale situației de la noi: „aluzia” pe care o făceau anumite cercuri intime ale Kremlinului (lupte de stradă, ocuparea centrelor din orașele importante, blocarea principalelor căi de comunicație etc.); „aluzia” comisă de unii potentați de peste Ocean, privind „divergența de valori” America-Europa (???)… La toate astea se mai adaugă și noua fantomă inoculată chiar de noi înșine, la noi acasă și care este tot atât de „stranie”: „Triunghiul Bermudelor”, în care se zbate acum Românica, este format de: SUA, Europa Occidentală și Rusia (post-sovietică). Evenimentele sunt – cum ar spune anglo-saxonul – ongoing… Îmi rezerv deci neplăcerea de a „chibița” în episoadele următoare…
Fără bancuri, de data asta… căci nu e nimic de glumit!
Citește și:
- PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (8)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
