Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, monument istoric și cu o vechime de aproape 300 de ani, a fost mistuită de flăcări. Incendiul a izbucnit în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 3 dimineața, iar la momentul în care au ajuns echipajele de intervenție ale pompierilor flăcările mistuiau întregul lăcaș, și amenințau să se extindă și la casa parohială, dar și la o troiță aflată în apropiere. Salvatorii au reușit să limiteze extinderea incendiului, însă biserica nu a mai putut fi salvată. Din fericire, nu au fost victime.
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean a fost construită în 1746, în satul Topla, care ține de comuna Mănăștiur și avea hramul Sfinții Arhangheli. Lăcașul a fost demontat în 1987 și adus la Timișoara, unde a fost refăcut între 1994 și 1996. După refacere, biserica a fost resfințită și i s-a schimbat hramul în „Nașterea Maicii Domnului”. (sursa Muzeulsatuluibanatean.ro)
„La locul intervenției s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Timișoara cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
La sosirea la locul interventie s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială si la o troiță alaturata. Biserica era din lemn, cu o suprafață de 50 mp.
În urma incendiului a ars biserica în totalitate și a fost afectat pe o suprafață mică acoperișul troiței. Pompierii au limitat extinderea incendiului la casa parohială”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Muzeul Satului Bănățean a transmis că deși biserica de lemn a fost distrusă, pictura de boltă, icoane și alte obiecte din biserică nu au fost afectate, acestea fiind în proces de restaurare. Reprezentanții instituției spun că Muzeul va fi închis până la terminarea investigațiilor preliminare.
„În noaptea de 25.03.2025 – 26.03.2025, în jurul orei 3.00, am fost anunțați de paza muzeului că s-a constatat un incendiu la obiectivul muzeal „Biserica de la Topla”, monument istoric. Imediat au fost anunțate serviciile ISU și ale poliției, unitățile de intervenție sosind la fața locului și reușind să stingă focul în jurul orei 4.00.
În urma intervenției s-au constatat pagube materiale ce urmează să fie evaluate, cel mai grav fiind afectat acoperișul și turla bisericii. Nici o persoană nu a fost rănită în incendiu. O parte din elementele de patrimoniu ale obiectivului, pictura de boltă, o serie de icoane și alte obiecte nu se aflau în biserică, fiind supuse unui proces de conservare în vederea restaurării integrale a obiectivului muzeal. Acest lucru ne dă speranța că monumentul poate fi restaurat și redat circuitului muzeal.
Efectele incendiului asupra clădirii urmează să fie constate în zilele următoare de specialiștii în domeniu. Cauzele urmează să fie determinate în urma expertizei specialiștilor de la ISU Timiș.
Muzeul va fi închis pentru public până la terminarea investigațiilor preliminare”, au transmis reprezentantii Muzeului Național al Banatului.
Surse: ISU Timiș / Muzeul Național al Banatului