AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (2)

alexandru v. mureșan
Distribuie:

AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (2)|„LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE!” [Dante, Infernul, III, 9]

                        – Partea întâia –


 [NOI EXPLICAȚII. Titlul acestui nou mini-serial (inaugurat nu cu multă vreme în urmă) s-ar fi dorit a fi „Amintiri despre viitorul cretiniei mele”  – un fel de calchiere a mult-cititei cărți „Amintiri despre viitor”, scrisă de Erich von Daniken și pe care am devorat-o pe vremea adolescenței… Nu sunt adeptul ipotezei paleo-astronautice, nici denigratorul acesteia; pur și simplu sunt sceptic… Am fost întrebat care este povestea cu „cretinia mea”. Simplu: reflectând la lumea de azi, constat două lucruri. Întâi, lumea social-politică a prezentului îmi evocă în minte reprezentările cretine pe care le aveam în copilărie (despre „acea” lume, evident…); apoi, constat că scena în care „îmi fac (încă) numărul” acum nu este cu nimic deosebită de vreme când „mă jucam cu puța’n în nisip”. Nu sunt nici adeptul „eternei reveniri”, am mai spus-o, istoria nu se învârte nici în cerc și nici nu face o spirală în timp. Dar tot ce se întâmplă azi, mai ales în Românica (dar și în lume!), pare o re-editare sui-generis, i.e., tragi-comică, a unui trecut dorit revolut, mai degrabă, o reflexie a acestuia într-o oglindă deformată. Q.E.D. … Autorul]


1. To kiss someone on the ass… [I.e., „A pupa pe cineva în cur”]

Legătura dintre Dante și Shakespeare a fost dovedită: o serie de British scholars au probat indubitabil că „Marele Will” a folosit în nemuritoarele sale scrieri citate (traduse!) din la fel de nemuritorul autor al  monumentalei „Divina Commedia”… mai urmează ca noi, păcătoșii de pigmei, zdrobiți de umilința momentului, să probăm că cei doi coloși renascentiști se regăsesc în ceea ce se petrece hic et nunc cu Europa noastră dragă și – evident! – cu Românica noastră (și mai!) dragă…

Să facem – certamente, din neplăcere – un fel de „raționament”: DACĂ Europa a pupat în cur America iar, acum, e gata să scuipe în același „punct” pe Uncle Sam și DACĂ Uncle Sam l-a pupat în același „loc” pe Putin iar, acum, e gata să-i dea un șut în același „loc terminal” și DACĂ Românica, ca măgarul lui Buridan, nu se poate decide între Europa și America, ATUNCI… un fel de „Quid pro quo”: pe cine  pupă-n cur, sau cui îi dă un șut în cur, Românica? … Pe ea însăși? Ei înseși? Stranie CONCLUZIE ar urma!… Vă las vouă, boieri dumneavoastră, plăcerea / neplăcerea de a soluționa „problema”…

Pentru precizări ajutătoare, am să apelez (din lene, vă asigur!) la Mihai Adrian Hotca: <<De unde vine sintagma dilema măgarului sau echivalenta acesteia – paradoxul măgaruluiDilema măgarului este atribuită filozofului medieval J. Buridan, cunoscută şi ca Măgarul lui Buridan. Pe scurt, povestea îl are ca personaj pe un măgar căruia îi este, în acelaşi timp, atât sete, cât şi foame. În faţa acestuia, la distanţă egală faţă de gura lui, se află un recipient cu apă şi altul cu ovăz. Fiindu-i, la aceeaşi intensitate, sete şi foame, măgarul nu a putut să ia hotărârea cu ce să înceapă, cu apa sau cu ovăzul, astfel că şi-a tot mişcat capul stânga-dreapta, fără să decidă, până când a leşinat. (de fapt, a crăpat! N.n.) Există mai multe variaţiuni ale dilemei măgarului. Spre exemplu, în una dintre ele, în faţa măgarului se află, la distanţă egală, aceeaşi hrană (fân, ovăz sau lucernă) >>. Distinsul autor al textului de mai sus a dat și un motto ( pe care eu, l-aș considera morală): << Când nu știi pe ce drum să mergi, oricare este la fel de bun sau prost>>. „Nem erted?”…

Din motive independente de voința mea, am absentat două săptămâni în paginile Critic Arad… Luna aprilie și-a onorat (cu mine, cel puțin!) porecla de „lună a nebunilor”… una rece… alta caldă: mi s-a „paradit” computerul, mai precis, monitorul și a trebuit „intervenit” (schimbarea unor piese britanice durează!), apoi, după niște investigații medicale urgente, am fost smuls din disperare și aruncat (în sus…) în dragul meu scepticism (urăsc optimismul!…)… DECI, „Nu mor caii când vor câinii!”… Am avut așadar suficient răgaz să „rumeg” la cele petrecute în acest ultim timp. Și la noi acasă și la Europa și la Unchiul Sam… Dar, „dilema măgarului lui Buridan”: cu ce să încep? Distinsul (și mucalitul) Andrei Pleșu scria odată cu umor despre „treburile dinafară” și „treburile dinăuntru” (deh, fusese ministru de externe…). Am să încep cu „cele dinafară” deși – vom vedea – ele se repercutează clipă de clipă, asupra „celor dinăuntru”…


2. „MAGA” („Make America Great Again”) se traduce în limba română: „prefixul” de la măgărie. Apoi, „AMERICA FIRST” se traduce în limba germană „Deutschland, Deutschland (i.e., America, America) … uber alles!”…

În lumea asta sunt mulți „defecți”; probabil, mai mulți decât cei „normali”… Grav este că aici vorbesc de „diriguitorii (actuali) ai planetei”… Și mai grav este că „bășinile” minților lor bolnave intoxică și pe cei ce vor să trăiască între limitele -relative – ale normalității. 

Ca să mă fac mai bine înțeles, am să recurg  – din nou (sic!) – la amintiri din copilăria mea deșucheată: e vorba de un film (parabolă) italian, din anii ’60… Cred că era „Lunga noapte a lui ‘43” , dar nu bag mâna-n foc… Scena ce mi-a rămas în amintiri este următoarea: un parașutist american spre a nu cădea prizonier la nemți, este ascuns de o familie italiană din zona Romei. Era după debarcarea aliaților în sudul Italiei și începuse un „al doilea marș asupra Romei” (după cel al lui Mussolini). Italienii – oameni de treabă, cu frică-n Dumnezeu dar și foarte săraci – își permiteau, duminica la masă, un singur cârnat. Cum procedau? Pe un platou rotund, destul de întins, se afla un strat gros de polenta (tot un fel de mămăligă). La mijloc „trona” cârnațul. Din diferite direcții de „start” (egale!) familionul începea să înfulece (fiecare, pe direcția sa) „mămăliga”; cine ajungea primul la cârnat era „câștigătorul”: avea dreptul să se înfrupte din el. Americanul nostru participa – în premieră – la „competiție”. Când se dădu „startul” și toți încep înfulecarea mămăligii, cu ochii ațintiți la cârnat, yankeul nostru, pur și simplu, își înfipse furculița în cârnaț și îl „servi” tacticos și placid… That’s all… Morala, s-o formulați singuri, boieri dumneavoastră…

Nu am ce să le reproșez americanilor; i-am întâlnit și la noi acasă și la „ei” acasă, ba chiar și pe teren „neutru” (într-o „aventură” de noapte, pe coclaurile splendidului Salzburg – 1979…). Prietenul meu din acea perioadă – Mitchell Ratner – rezident temporar la „UBB”, spunea cu emfază: „suntem un popor de țărani”… eu îl tot „zgândăream”, amintindu-i de „noblețea” culturii britanice care, oricum, stătea la baza culturii „lor”. Eu, atunci îl „corectam”: „nu popor de țărani, ci de emigranți!” Deci, vreau să spun, prin toate acestea, că nu sunt anti-american, nici anti-rus, ci pro-european… Ei bine…

Pe Donald-Duck-Dick (zis și… Trump…) nu îl urăsc,… pur și simplu îl detest profund și nu pentru că este yankeu, ci pentru că este un Duck-Dick (traduceți singuri!), pur și simplu. Un asemenea specimen imbecil se putea naște oriunde în lume… de fapt are – cel puțin – UN corespondent notoriu (la Kremlin…)… nu degeaba unii vorbesc deja de „putinizarea Americii”. Grandomania sa nu are margini… am văzut (pe sticlă) scene de la Casa Albă ce mi-au amintit – cu oroare! – de ce se petrecea în Bula lu’ Pândaru (pardon, pe vremea „aceea”, era Bula lu’ Arpagic…). Pupincurismul, la care recurgeau – pe față – cei din cercul apropiat, osanalele aduse noului „Fuhrer yankeu”, toate m-au umplut de scârbă… de oroare!

Nu mai vreau să repet aici toate tâmpeniile pe care le-a comis deja Donal-Duck-Dick (și a trecut foarte puțin timp de la 20 ianuarie a.c.!). Nu cred să existe vreun om lucid pe lumea asta și  care să nu le știe… (în fapt, chiar începând cu „prima domnie”). Vreau doar să evidențiez ceea ce mie îmi apare ca fiind „the big picture”:

Întrebarea – deloc retorică – este: în ce constă MAREA CACEALMA la care „joacă poker” – în 3 (mai e și Rusia și China!) – „Marele sultan alb” de pe Potomac (nu de pe Bosfor!)? Există mai mulți pași. Nu știu exact cine-l „consiliază”, căci un om de afaceri (oneroase… dar… de succes!) în domeniul imobiliar, poate confunda „taraba” planetară cu terenurile de construcții și imobilele din țara Unchiului Sam. Nu cred că este (doar sau numai) Elon Musk- the Devil; acesta va primi curând un picior în cur deși va rămâne să graviteze cumva prin jurul Casei Albe… Dar să vedem:

Primul pas. Întâi, te lauzi că guvernarea ta este „istorică”: tot ce s-a făcut până la tine este rahat cu apă rece. Critica acerbă a vechii administrații și anunțarea unei adevărate „Epoci de aur” este însoțită de două mari aspecte:  pe de o parte, America a fost înșelată, trișată de toată lumea… toți au profitat, fără scrupule, de „filantropia” ei, ce mai,… a fost furată de tot restul lumii (inclusiv și în primul rând… Europa!…), deci, e momentul „zilei eliberării”… ; pe de altă parte, se profilează rețeta unui „long run”, recte un mandat următor, în ciuda prevederilor Constituției americane… doar F. D. Roosevelt a „păstorit” SUA ceva mai mult de două mandate (1933 – 1945 < decesul subit, dar… previzibil>) iar finalul era impus de cel de-al Doilea Război Mondial… Donald-Duck-Dick se crede a fi într-un nou război mondial? Poate, economic (măcar de s-ar rezuma la acesta…).

Al doilea pas. „Marea cacealma a tarifelor vamale”: întîi ameninți cu un „tsunami” în întregul comerț mondial, apoi, după ce ai aruncat în aer marile burse ale planetei, recurgi la un fel de moratoriu de 90 de zile (excepție, China?). Pe ruși, „îi scutești” deocamdată, dar ameninți că dacă nu „se aliniază”, îi va paște infernul… Ce a putut să urmeze? Țările interesate vor urma a „face coadă” la pupat imineii Sultanului de la Casa Albă (i.e., negocieri bilaterale… în favoarea yankeilor). Efect pozitiv: reducerea motoarelor economiei europene (asta ne interesează și ne afectează și pe noi!), pe baza unei perversități (de admirat! dar nu de către noi…). Adică: amenințarea cu spectrul retragerii (în fapt, reducerii substanțiale) a prezenței militare americane în Europa. Pretextul? Teatrul de interes geo-politic-militar se mută în Pacific. Consecințe? Europa se va împovăra cu o nouă re-industrializare și re-înarmare substanțială (cam tardivă, aproape în al 12-lea ceas…), deci resursele principale (materiale și umane) vor fi abătute de la calea dezvoltării economico-sociale… spre marea satisfacție a belicosului „vecin de la Răsărit”… E clar: conexarea amenințării economice (tarifele vamale) cu amenințarea militară (retragerea / reducerea trupelor staționate pe Bătrânul Continent). Efect negativ: utopia re aducerii capitalurilor și marilor investitori pe pământ american… Numai că… relocarea marilor investiții (trans-naționale) din țări unde forța de muncă este ieftină în SUA (unde forța de muncă este scumpă) va duce la creșterea prețurilor la multe produse manufacturate, reducerea puterii de cumpărare a populației (inclusiv yankeii!) și deci la recesiune mondială de proporții imprevizibile (cert, catastrofale, ca într-un „război fierbinte”… ).

Al treilea pas. Pentru ca să-ți dai definitiv cu stângu’-n dreptu’, accepți „lălăiala” rusească în „celebrele” tratative de pace în Europa (războiul din Ukraina). Faci Rusiei concesii după concesii, doar-doar vei putea impune o „pax Americana” (ce utopie!). Efectul este cel așteptat. În fine, Donald-Duck-Dick se arată la adevărata față: în el fierbea lava vulcanului vanității de dictator. Accentuarea paternalismului-autoritarist (lecția învățată de la Rusia, China, Coreea de Nord…), recte, ceea ce tot mai mulți numesc „putinizare”, i-a revoltat pe tot mai mulți americani (inclusiv republicani convinși). America se vrea „prima vioară” a lumii; încă este și are șanse de a fi și în continuare; numai cu condiția să nu-și mai taie craca de sub picioare și să se aștepte la o lume viitoare cu trei poli (dacă nu cumva, polii Rusia & China vor deveni unul singur… puțin probabil…).

Întrebarea „de baraj”, boieri dumneavoastră: ce se va întîmpla cu Românica? O „chibițare” pe marginea strictei actualităi „locale”, în Partea a doua a acestui „comentariu”… „Treburile dinăuntru”…

Acum vreau să închei – într-o notă deloc optimistă: m-am săturat și de „ce vor spune tovarășii sovietici?” (am apucat perioada!…) și de „ce vor spune tovarășii americani? ”… Aștept cu înfrigurare momentul să putem rosti: „ce vor spune tovărășii (cu adevărat) europeni?”…

Ah, și să nu uit: CRITIC ARAD, bine te-am regăsit!…


Citește și:       


      

 

Categorie: Opinii
Etichete: China, Europa, geo-politică, politica, România, rusia, sua
Distribuie:
Articolul anterior
O bestie de 54 de ani – prins în Timișoara, la câteva ore după ce a violat o fetiță de 5 ani într-un garaj dezafectat al depoului de la UTA
Articolul următor
Târg caritabil pentru Carla – ediția a treia, sâmbătă, în Piața Avram Iancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

virgil florea

CHESTIUNI NESCRISE

Se petrec multe lucruri în viața noastră pe care nu le evidențiem, în scris sau altfel, din diverse motive. Unele întemeiate, altele, cu  mai puțin temei. Mă voi opri în…